Dacă România merge într-o direcţie greşită, depinde la ce perioadă din istoria recentă a ţării facem referire. Nu cumva merge din cauza şcolii de azi, despre care se vorbeşte numai de rău, iar generaţiile mai vârstnice rememorează vremurile şcolii din regimul trecut.
Am slujit sistemul în ambele democraţii peste o jumătate de secol la toate
nivelurile şi părerea cetăţenilor mi se pare argumentată. Atunci relaţia şcolii
cu societatea s-a bazat pe colaborare, parteneriat, norme şi principii,
respectate obligatoriu de elevi, personalul didactic şi părinţi. Şcoala a
lucrat în folosul societăţii, a oferit economiei forţă de muncă calificată,
deoarece România a avut economie. Integrată în sistemul economic CAER format
din fostele ţări socialiste, economia nu a făcut cine ştie ce performanţă, însă
la absolvire, a oferit tinerilor locuri de muncă sigure pe o perioadă
nedeterminată. Generalizarea învăţământului obligatoriu de opt clase şi
industrializarea ţării pentru şcoală a fost o provocare care a obligat-o să
urmeze drumul calităţii şi al performanţei. Profesia de cadru didactic era
respectată, apreciată şi urmată de absolvenţi premianţi ai liceelor teoretice
din provincie şi marile oraşe ale ţării. Tutelate de fabrici şi uzine, liceele
industriale au pregătit muncitori calificaţi, care şi azi îşi amintesc cu
plăcere şi emoţii de anii petrecuţi în şcoală. Zilele trecute, am avut treabă
cu doi instalatori absolvenţi ai fostului Liceu Industrial Nr. 5, azi Anghel
Saligny, condus pe vremuri de celebra directoare Constanţa Filip. Nu regretă cu
nimic exigenţa profesorilor, inginerilor şi maiştrilor care i-au învăţat
meserie, semn că şcoala a fost serioasă şi de calitate. La rândul lui,
învăţământul superior a dispus de cadre universitare bine pregătite, cu titluri
ştiinţifice şi doctorate luate pe merit. Facultăţile de profil au dat
societăţii medici, ingineri, jurişti, economişti, militari de carieră şi mai
puţini analişti politici. Cu responsabilitate şi-au văzut de profesie, nu s-au
gândit numai la salarii majorate. Corupţie şi atunci a fost, însă, de regulă,
promovarea în funcţii de conducere a directorilor de fabrici şi uzine, a
şefilor instituţiilor bugetare s-a bazat pe competenţă, profesionalism şi
capacitate organizatorică. Chiar dacă uneori au fost forţate, şcoala vremii a
cultivat în rândul tinerilor diferite forme de educaţie: sanitară, rutieră,
ecologică, civică, patriotică etc. Atunci, şi-au avut rostul lor şi din partea
tinerilor au solicitat un anumit gen de comportament şi responsabilitate. Prin
activităţi specifice vârstei, organizaţiile de preşcolari, pionieri şi UTC-işti
au creat în conştiinţa tinerilor o notă de patriotism devenit azi istorie.
Trebuie precizat că societatea românească nu s-a confundat cu Ceauşescu după
cum şi-a propus propaganda comunistă prin intermediul mass-mediei. Aşa percep
eu formatul şcolii din regimul trecut şi o bună parte din anii democraţiei. În
prezent, parteneriatul şcolii cu societatea s-a deteriorat, a intrat într-un
cerc vicios, plin de contradicţii. În orice condiţii, rolul şcolii rămâne
acelaşi, să ofere societăţii forţă de muncă calificată cu condiţia ca ţara să
aibă economie. Şi dacă nu are, cine este de vină şi cum trebuie să reacţioneze
şcoala. Direcţiile, strategiile şi proiectele de ţară sunt atribute ale
guvernelor aflate la putere, nu ale şcolii. Analiştii politici au dreptate când
vorbesc de nevoia relansării economice numai că deciziile necesită investiţii
financiare masive şi bani nu sunt. Şi dacă ar fi, ce ramuri industriale ar
putea fi puse în mişcare, încât să devină eficiente, competitive, în măsură să
menţină tineretul în ţară, nu să slugărească pe meleaguri străine. În relaţia
şcolii cu economia, persistă o anomalie greu de eliminat. Absolvenţii
învăţământului tehnic de toate categoriile nu pot avea experienţă dacă
atelierele din licee, uzine şi fabrici au dispărut fără ca cineva să fie tras
la răspundere. La ora actuală, nimeni nu lămureşte în ce ar consta reforma
făcută în educaţie. Într-o lipsă totală de transparenţă, miniştrii nu au
explicat cu ce probleme specifice se confruntă la ora actuală învăţământul.
Putem vorbi de planuri şi programe şcolare învechite, de elevi dezinteresaţi şi
părinţi care cred că bani se pot face şi fără multă şcoală. După unele opinii,
de vină ar fi tehnologia, care în preuniversitar a generat analfabetismul
funcţional. Nici învăţământul superior nu stă pe roze, mai ales cel particular
care a devenit o fabrică de diplome contra cost. Sindicatele o dau înainte cu
salariile majorate, nu văd că scăderea natalităţii duce la reducerea populaţiei
şcolare, fenomen ce impune reformarea întregului sistem. Credibilitatea
liderilor de sindicat este în scădere, astfel că, la simularea examenelor
naţionale, doar 5% din totalul cadrelor didactice au ţinut seamă de
recomandarea liderilor. În absenţa unor reguli care trebuie să guverneze
şcoala, cadrele didactice cu elevii în continuare vor avea probleme. A căror
educaţie lasă de dorit şi preferă să-şi însuşească obiceiurile rele, oferite de
modele ale unei democraţii, în care guvernează banul, nu conştiinţa,
responsabilitatea şi moralitatea. Tinerilor nu le rămâne decât să ia ca model
comportamentul clasei politice. Care este în toate cele ce sunt şi mâine va
râde la umbră, nu la soare.
Prof. Vasile ILUŢ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu