Prefață

            „Senine respirații critice”, o Ars Poetica a lecturii

„Critica este arta de a iubi în mod inteligent.”

(Charles-Augustin Sainte-Beuve)

 

Pe esplanada literaturii române contemporane se distinge o voce și o personalitate literară complexă: bine-cunoscuta și îndrăgita scriitoare Liliana Moldovan, cunoscută atât ca scriitoare, poetă și  jurnalistă  cât și în postura de cronicar.  Domnia sa îmbină vocația literară cu activitatea profesională, activând în cadrul Bibliotecii Județene Mureș, fiind  deopotrivă implicată activ în viața literară și publicistică românească, ca redactor șef al „Agenției de presă Așii Români” și  al revistei „Orizonturi Mureșene” și ocupând funcția de Președinte al  filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români.

Opera domniei sale este polivalentă, reflectând un parcurs literar ascendent, o iubire indubitabilă pentru literatură și o etică  împământenită a scrisului întemeiată pe lumină, cunoaștere și valorizare. Cărțile pe care domnia sa le-a publicat au conținut divers, de la poezii, proză scurtă, interviuri, lucrări biografice până la recenzii și cronici literare.

Scriitura Lilianei Moldovan se remarcă sclipitor printr-o forță creatoare interioară de factură luminoasă, de un intens lirism, cu  o profundă sensibilitate confesivă, aplecându-se deseori asupra dimensiunii spirituale și afective a existenței, folosind un ton blând, empatic și profund umanist. 

 În spațiul literaturii contemporane românești, volumul „Senine respirații critice” al Lilianei Moldovan se afirmă printr-o construcție exegetică aparte, situată sub semnul unei duble fidelități: fidelitatea față de text și fidelitatea față de spiritul care îl animă. Această carte  este o veritabilă cartografie a sensibilității critice, în care lectura este un act de cunoaștere, iar interpretarea este o formă de participare ontologică.

Analizând titlul „Senine respirații critice” vom observa că acesta sugerează o poetică a echilibrului: „respirațiile” trimițându-ne la ritmul interior al lecturii, la organicitatea relației dintre cititor și operă, în timp ce atributul „senine” configurează o atitudine critică întemeiată pe înțelegere, empatie și valorizare.

Scriitura Lilianei Moldovan se înscrie într-o tradiție a criticii contemplative și participative, unde judecata estetică nu demolează, ci edifică și luminează, printr-un dialog  interior cu opera punând accentul pe relevarea sensurilor profunde și pe evidențierea frumuseții textului. Prin gingășia și delicatețea lirică cu care realizează fiecare cronică volumul „Senine respirații critice” devine o Ars Poetica a lecturii.

În opinia mea, cronicarul/criticul literar nu trebuie să fie un evaluator al textului, ci un mediator între conștiința creatoare și conștiința receptoare, un hermeneut care pătrunde dincolo de suprafața discursului pentru a reconstitui pulsația interioară a operei. El nu  trebuie să judece, ci să înțeleagă și să încerce să traducă sensibilitatea autorului, asumându-și rolul de interpret al unei lumi deja create, dar încă neepuizate în sensuri. În viziunea mea, cronicarul este, dacă vreți, un fel de co-creator al receptării, capabil să lumineze acele zone fertile ale textului care pot genera rezonanță în conștiința cititorului.

Distinsa scriitoare Liliana Moldovan știe că „A înțelege înseamnă a reface drumul creației.” (Wilhelm Dilthey) iar una dintre coordonatele fundamentale ale volumului „Senine respirații critice” este caracterul său profund hermeneutic. Liliana Moldovan nu se mulțumește să descrie sau să rezume, ci caută în mod constant sensurile ascunse, structurile simbolice și resorturile metafizice ale operelor analizate într-un  proces de descifrare, printr-o pătrundere în straturile adânci ale textului.

Observăm în cronicile sale că autoarea știe că menirea cronicarului nu este de a diminua valoarea, ci de a identifica acele nuclee de intensitate estetică și ideatică ce pot susține interesul și admirația publicului. Liliana Moldovan a înțeles că  o critică orientată spre valorizare nu este o formă de concesie, ci un act de responsabilitate culturală, prin care se consolidează puntea dintre operă și comunitatea lecturii, cronicarul  transformându-se într-un  veritabil vector al consacrării, orientând atenția cititorului spre ceea ce merită aprofundat, nu spre ceea ce trebuie respins. Scriitoarea îmbrățișează lectura și o îmbracă în haina iubirii de cuvânt, confirmând motto ul de început conform căruia: „Critica este arta de a iubi în mod inteligent.” (Charles-Augustin Sainte-Beuve)

În romanul „Momentul destinului”, autoarea evidențiază dimensiunea mitologică și inițiatică a construcției narative, insistând asupra faptului că simbolurile nu sunt simple ornamente, ci vectori de cunoaștere. Astfel, critica se transformă într-un act de mediere între text și cititor, între aparență și esență. În această perspectivă, lectura nu mai este un gest pasiv, ci un ritual de inițiere, o traversare a sensurilor, o experiență care implică atât intelectul, cât și sensibilitatea.

Un alt pilon esențial al volumului „Senine respirații critice” îl constituie orientarea sa spre dimensiunea spirituală a literaturii. Fie că este vorba despre romane, poezie sau eseu, Liliana Moldovan interpretează operele prin prisma unor întrebări fundamentale privind sensul existentei, al sufletului, al divinității sau al morții.

În cronica dedicată volumului „Odiseea sufletului”, este așezată central ideea continuității spirituale, unde literatura este privită ca un spațiu al reflecției asupra destinului uman. Autoarea tratează această temă ca pe o nevoie de sens pentru că „Omul este o ființă care caută sens.” (Viktor Frankl)  și ca pe niște  manifestări ale unei nevoi ontologice de transcendere conferind prin aceasta întregului volum o aură de gravitate și profunzime, transformând critica într-o formă de filosofie aplicată literaturii.

În paginile dedicate volumelor de poezie, Liliana Moldovan explorează relația subtilă dintre lirism și reflecție filosofică privind poezia ca expresie divină a emoției și modalitate privilegiată de cunoaștere.

Analizând creația Rodicăi Ioana Bândilă, autoarea subliniază dimensiunea interogativă a versurilor, insistând asupra întrebărilor existențiale care structurează discursul liric. În această interpretare, poezia se transformă într-un spațiu al dialogului interior, al confruntării cu sinele și cu misterul existenței. Se conturează astfel ideea unei alianțe discrete, dar profunde și fecunde între poezie și filosofie, în care cuvântul poetic se transformă într-un instrument de revelare al adevărului interior.

Tema timpului traversează întregul volum, fie în mod explicit, fie ca fundal al reflecției critice. Autoarea Liliana Moldovan surprinde cu deosebită finețe modul în care percepția timpului se transformă de-a lungul existenței, de la expansiunea copilăriei la comprimarea maturității confirmând viziunea lui Jorge Luis Borges  potrivit căreia „Timpul este substanța din care sunt făcut.”( Jorge Luis Borges)

În analiza poemului „Prin timp”, se evidențiază caracterul subiectiv al experienței temporale și impactul acesteia asupra conștiinței de sine. Timpul nu mai este o simplă dimensiune cronologică, ci un factor modelator al identității. Această reflecție se extinde asupra literaturii în ansamblu, care este văzută ca o formă de conservare a memoriei și de luptă împotriva efemerității.

Unul dintre cele mai distinctive aspecte ale volumului „Senine respirații critice” este stilul său unic și original, situat la confluența dintre discursul academic și expresia poetică. Limbajul critic pe care îl folosește autoarea  este adesea metaforic, imagistic, încărcat de sugestii și nuanțe, ceea ce conferă textului o valoare estetică proprie. Între rigoare și poeticitate, critica Lilianei Moldovan nu este doar analiză, ci un act de creație în sine, o rescriere interpretativă a operei.

Distinsa scriitoare Liliana Moldovan cunoaște aforismul lui Kant conform căruia „A judeca înseamnă a compara.”( Immanuel Kant) și tocmai de aceea, în cronicile sale  adoptă o atitudine critică predominant pozitivă, orientată spre evidențierea valorilor și a meritelor estetice. Prin această etică a admirației  Liliana Moldovan conferă textului o tonalitate caldă și încurajatoare, transformând critica într-un spațiu al recunoașterii și al celebrării.

Volumul „Senine respirații critice”  se impune ca un volum de referință în sfera criticii literare contemporane românești  de factură empatică și spiritualizată având o identitate clară și o coerență bine definită. Scriitoarea Liliana Moldovan propune în această carte o viziune proprie în care literatura nu este doar obiect de analiză, ci spațiu al revelației, iar critica, un instrument de apropiere de esența umanului.

Prin selecția și evidențierea punctelor forte ale unei cărți, Liliana Moldovan formează gustul estetic al cititorului, cultivând o receptare atentă, reflexivă și deschisă spre complexitate într-un act de pedagogie spirituală, în care lectura este înălțată la rang de experiență formativă.

În  opinia mea, cronicarul este și un gardian al memoriei literare, cel care, prin discursul său, salvează operele de la uitare și le integrează într-un circuit valoric durabil. A scoate în evidență frumusețea, originalitatea și forța unei cărți înseamnă a-i oferi acesteia șansa de a trăi mai departe în conștiința colectivă. Prin urmare, critica literară, în forma sa cea mai nobilă, nu este un tribunal al verdictelor, ci o artă a revelării și a consacrării, în care luciditatea se împletește cu admirația, iar rigoarea cu sensibilitatea.

Prin finețea și eleganța interpretării, deschiderea filosofică și sensibilitatea discursului, autoarea Liliana Moldovan reușește să transforme fiecare cronică într-o meditație asupra condiției umane, asupra timpului, iubirii și destinului, oferind o lecție de continuitate și profunzime, demonstrând că adevărata critică nu este un exercițiu de putere, ci un act de respirație interioară senină, lucidă și luminoasă.

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al Ligii Scriitorilor Români,

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România,

Senior editor Globart Universum Publishing House Canada

 

 

.