mâine
cineva mi-a vândut ziua de mâine.
era udă într-un colț și-i miroseau orele,
râsul i se stricase, iar acum plângea cu sughițuri mici.
n-am dat mult pe ea,
doar câteva emoții creponate,
o sticlă cu apă vie și-un rest de secundă rămasă de ieri.
m-am gândit să-ți arăt și ție ce-am cumpărat,
să ne facem un plan sau două,
iar dacă ne mai rămâne ceva să punem pe iarnă.
mi-ai zis că poate ne iubim o vreme
sau poate doar ne ținem în brațe,
cât se poate,
că nici mâinele ăsta nu putea fi chiar așa de lung.
ce mai puteam zice?
mi-a plăcut ideea, ba chiar am și sărutat-o,
apoi am profitat de uimirea ei
și-am plecat să-l caut pe vânzătorul de mâine...
aveam acum destule emoții creponate pentru o viață întreagă,
o sticlă cu apă vie
și-un rest de secundă rămasă de ieri.
Mircea GRUMAZ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu