O codană foc de frumoasă s-a îndrăgostit. Speriată de sentimentul încă necunoscut de ea, fătuca s-a speriat rău și a fugit. A fugit atât de tare încât nici nu a observat când și-a pierdut un papuc prin iarbă. Papucul pierdut al codanei îndrăgostite a răsărit într-o floare sub forma papucului. Fâneața din pădure s-a umplut repede de florile sub forma papucului. Legendele mai spun că această floare este Papucul lui Venus, zeița Frumuseții, sau al Fecioarei Maria. La vederea acestei flori rare și extraordinar de frumoase, ca un spectacol al naturii, omul din popor a preamărit-o prin legende cu valoare simbolică. Această floare simbolizează bucuria omului la sosirea verii. Atunci când greutățile vieții de zi cu zi devin mai ușoare.
sâmbătă, 16 mai 2026
Floarea care simbolizează bucuria omului la sosirea verii
Papucul doamnei sau Cypripedium calceolus este o specie de orhidee care trăiește pe solurile mai calcaroase din pădurile de foioase și poate atinge înălțimi de până la o jumătate de metru. Am cercetat cu pasul, în zeci de expediții, natura Maramureșului, de la est la vest și de la nord la sud, din adâncul peșterilor și galeriilor de mină, până la cea mai înaltă altitudine (din Pietrosul Rodnei), însă într-un singur loc am văzut și fotografiat această mare raritate botanică a naturii, numită Papucul doamnei: în hotarul satului Slătioara din județul nostru drag, Maramureș. De-o găsiți, bucurați-vă ca de-o mare reușită a vieții Dv, doar priviți-o, fotografiați-o și n-o atingeți nici măcar cu un sărut.
Text și fotografie de Alec PORTASE
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu