CENACLUL LITERAR „GIB I. MIHĂESCU” DIN DRĂGĂȘANI

O școală de formare a viitorilor intelectuali, scriitori și publiciști ai României

Istoria culturală a unui oraș nu se construiește exclusiv prin marile instituții consacrate, prin monumente sau prin personalitățile înscrise în enciclopedii. Uneori, adevăratele nuclee de iradiere spirituală apar în spații aparent modeste: o bibliotecă, o sală de clasă, o casă de cultură, o redacție sau un cenaclu literar. Un asemenea exemplu îl reprezintă Cenaclul literar „Gib I. Mihăescu” din Drăgășani, inițiat de Al. Florin Țene la sfârșitul anilor ’50.

Importanța acestui cenaclu depășește dimensiunea unei simple reuniuni literare. În jurul său s-au format și s-au întâlnit tineri interesați de literatură, publicistică, istorie și cultură, dintre care unii aveau să devină personalități importante ale României. Între numele asociate activității cenaclului se regăsesc poetul Virgil Mazilescu, Radu Vasile – viitor prim-ministru al României –, juristul Nicolae Cochinescu, precum și alte personalități ale vieții culturale și intelectuale drăgășenene.

Prin activitatea sa, cenaclul poate fi interpretat drept o veritabilă școală informală de cultură, în care lectura, dezbaterea, exercițiul scrisului și exprimarea publică au contribuit la formarea unor conștiințe intelectuale.

Există în istoria culturii române numeroase exemple în care o instituție culturală importantă a pornit de la inițiativa unui singur om. Uneori, acel om nu dispunea de o funcție oficială, de o instituție puternică sau de resurse materiale considerabile. Avea însă ceea ce este mai important în construcția culturală: credința că literatura și cultura pot schimba oamenii.

Un asemenea caz este Al. Florin Țene, care, încă din perioada adolescenței, a manifestat o puternică vocație pentru literatură și publicistică. La Drăgășani, orașul său natal, el a inițiat un cenaclu literar destinat tinerilor iubitori de literatură.

Potrivit mărturiei sale, în anul 1958, pe când era elev în clasa a X-a, a înființat Cenaclul Literar de pe lângă Casa de Cultură. Într-o altă prezentare biografică a activității sale, anul înființării este indicat ca fiind 1959.

Această diferență de un an nu schimbă esența fenomenului. Important este că, la sfârșitul anilor ’50, un tânăr din Drăgășani a înțeles necesitatea unui spațiu în care literatura să poată fi discutată, citită și practicată.

Mai mult, cenaclul nu a rămas o experiență personală. El a devenit un punct de întâlnire pentru tineri care, în deceniile următoare, aveau să-și construiască propriile drumuri profesionale și intelectuale.

Din acest motiv, Cenaclul „Gib I. Mihăescu” merită cercetat nu doar prin prisma istoriei literare locale, ci și prin prisma istoriei formării elitelor intelectuale.

Pentru înțelegerea apariției cenaclului este necesar să privim mai întâi orașul Drăgășani ca spațiu cultural.

Drăgășaniul este cunoscut, în primul rând, prin tradiția sa viticolă, prin istoria economică și prin poziția sa în geografia Vâlcii. Dar orașul a dat culturii române și o serie de personalități semnificative.

Între acestea se află, în primul rând, Gib I. Mihăescu, unul dintre prozatorii reprezentativi ai literaturii române interbelice.

Numele său va deveni, în timp, un reper identitar pentru viața culturală a orașului.

Cenaclul înființat de Al. Florin Țene avea astfel să se înscrie într-o tradiție locală care lega generațiile între ele: scriitorul născut la Drăgășani devenea patronul simbolic al unei comunități literare formate din tineri care încercau să-și găsească propriul drum în literatură și cultură.

În acest sens, cenaclul a avut și o importantă funcție de memorie culturală. El nu numai că producea literatură, ci recupera și transmitea memoria unui scriitor al locului.

Alegerea numelui „Gib I. Mihăescu” este deosebit de semnificativă. Gib I. Mihăescu reprezenta pentru tinerii drăgășeneni un exemplu de scriitor plecat din același spațiu geografic și ajuns în literatura română.

Opera sa, dominată de analiza psihologică, de tensiunea interioară, de obsesie, iubire, gelozie și neliniște existențială, putea constitui un model de literatură modernă pentru tinerii interesați de scris.

Însă atribuirea numelui său cenaclului a avut și o altă semnificație.Mărturia lui Al. Florin Țene arată că, în prima etapă, autoritățile nu au permis folosirea numelui scriitorului. Cenaclul a fost numit „Orizont”, iar abia ulterior a fost aprobată denumirea „Gib I. Mihăescu”. Într-o relatare memorialistică, Țene precizează că această aprobare a venit în 1966.

Această situație trebuie privită în contextul ideologic al epocii. Prin urmare, istoria cenaclului nu este doar o istorie literară. Ea este și o mică istorie a raportului dintre cultură, memorie și ideologie în România comunistă.

Înainte de a vorbi despre personalitățile care au trecut prin cenaclu, trebuie înțeles spiritul în care acesta a apărut.

Un cenaclu presupune dialog. Iar dialogul presupune existența mai multor opinii.

Într-o societate în care exprimarea intelectuală era supusă unor limite ideologice, întâlnirea tinerilor în jurul literaturii reprezenta, chiar și atunci când nu avea o intenție explicit contestatară, o formă de afirmare a individualității.

Tânărul scriitor descoperea că poate avea propria voce. Tânărul cititor descoperea că poate interpreta. Tânărul publicist învăța că un fapt poate fi privit din mai multe perspective. Viitorul intelectual descoperea valoarea argumentului.

De aici rezultă una dintre cele mai importante funcții ale cenaclului: formarea spiritului critic.

Cenaclul nu putea înlocui școala, dar putea completa școala.

Nu putea înlocui universitatea, dar putea pregăti intelectual pentru universitate. Nu putea garanta o carieră, dar putea crea deprinderile necesare unei cariere intelectuale.

În istoria Cenaclului „Gib I. Mihăescu”, personalitatea lui Al. Florin Țene ocupă un loc central. El trebuie privit nu numai ca scriitor, ci și ca organizator cultural. Activitatea sa ulterioară confirmă această vocație.

După experiența de la Drăgășani, el a continuat să creeze și să susțină forme de viață cenaclieră. În perioada studenției a contribuit la înființarea Cenaclului Literar „Nord” la Baia Mare, iar mai târziu, la Cluj-Napoca, a inițiat alte cenacluri, între care „Vasile Sav”, „Artur Silvestri” și „Radu Stanca”.

Această continuitate arată că experiența de la Drăgășani nu a fost întâmplătoare.

Cenaclul era pentru Al. Florin Țene o formă de pedagogie culturală.

El a înțeles că un scriitor nu se formează numai prin lectură individuală, ci și prin confruntarea ideilor. Un text citit în singurătate aparține autorului. Un text citit într-un cenaclu intră în dialog cu ceilalți.

Această trecere de la singurătatea scrisului la comunitatea interpretării reprezintă una dintre marile valori formative ale cenaclului.

O formulă potrivită pentru definirea Cenaclului „Gib I. Mihăescu” ar fi aceea de „universitate fără ziduri”.  El nu oferea diplome, dar oferea cultură.

Nu avea profesori universitari în sens instituțional, dar avea oameni care puteau transmite experiență.

Nu avea programe de studiu oficiale, dar avea lecturi, dezbateri, exerciții literare și discuții. Nu avea examene, dar fiecare text citit constituia un examen al talentului. Această formă de educație culturală este importantă deoarece îi învață pe tineri nu doar ce să gândească, ci și cum să gândească.

De aici rezultă caracterul interdisciplinar al cenaclului. Literatura conduce spre istorie. Istoria conduce spre politică. Politica conduce spre sociologie. Sociologia conduce spre jurnalism. Jurnalismul conduce spre responsabilitatea față de cuvânt. Iar cuvântul devine instrumentul fundamental al intelectualului.

Printre personalitățile legate de activitatea cenaclului se află Nicolae Cochinescu. Acesta reprezintă un exemplu deosebit de interesant pentru demonstrarea faptului că un cenaclu literar nu formează numai scriitori.

Nicolae Cochinescu a fost jurist, avocat, publicist și personalitate importantă a magistraturii române. Sursele biografice despre Al. Florin Țene menționează participarea sa la întâlnirile cenaclului în perioada în care era procuror la Drăgășani.

Mai târziu, destinul său profesional avea să-l ducă spre cele mai înalte niveluri ale magistraturii române.

Ce legătură există între un cenaclu literar și formarea unui jurist? Legătura este mai profundă decât pare.Avocatul trebuie să cunoască puterea cuvântului. Procurorul trebuie să construiască argumente. Judecătorul trebuie să interpreteze texte și să distingă nuanțe. Publicistul trebuie să explice. Scriitorul trebuie să observe. Toate aceste activități au un numitor comun: gândirea articulată prin limbaj.

Cenaclul reprezenta tocmai un asemenea exercițiu.

O altă personalitate importantă asociată cenaclului este poetul Virgil Mazilescu.

În unele mărturii, Al. Florin Țene îl amintește între cei care au participat la întâlnirile cenaclului, precizând că era elev la Drăgășani; în alte relatări, el este prezentat deja ca student la București. Din punct de vedere cultural, prezența lui Mazilescu este semnificativă. Poetul avea să devină una dintre vocile originale ale liricii românești postbelice. Prin urmare, Cenaclul „Gib I. Mihăescu” apare ca un loc în care generația tânără putea intra în contact cu forme diferite de sensibilitate poetică. Aici literatura nu era numai o materie de studiu. Era experiență.  Era descoperire. Era experiment. Era căutare. Un tânăr poet trebuia să învețe să-și recunoască vocea. Iar aceasta este una dintre funcțiile fundamentale ale cenaclului: descoperirea individualității creatoare.

Un alt nume important asociat cercului de tineri intelectuali ai Drăgășaniului este Radu Vasile, care avea să devină ulterior prim-ministru al României.

În mărturiile lui Al. Florin Țene, Radu Vasile este menționat între colegii și participanții la activitățile culturale ale perioadei. Prezența lui demonstrează încă o dată caracterul larg al acestei experiențe.  Cenaclul nu a fost o pepinieră exclusiv literară.A fost un spațiu de socializare intelectuală.Tineri cu vocații diferite se întâlneau în jurul cărții. Unul putea deveni poet. Altul jurist. Altul jurnalist.Altul profesor. Altul om politic.

Dar toți aveau nevoie de aceeași infrastructură spirituală: lectura, cultura generală, capacitatea de a comunica și exercițiul argumentării.

În acest sens, istoria cenaclului trebuie privită și ca istorie a unei generații intelectuale.

În amintirile lui Al. Florin Țene este menționat și Dumitru Velea, care avea să devină dramaturg, eseist și poet. Prezența sa extinde aria de manifestare a cenaclului.

Dacă poezia cultivă concentrarea expresiei, iar proza dezvoltă construcția epică, dramaturgia presupune conflict, dialog și construcție scenică.

Cenaclul putea astfel să devină un laborator al diferitelor genuri literare. Această diversitate reprezintă una dintre condițiile unei adevărate școli literare.

Nu există o singură formă de talent. Există multiple forme de expresie. Iar un cenaclu valoros este acela care le permite să se întâlnească.

Nu trebuie omis rolul profesorilor din Drăgășani. În mărturiile sale, Al. Florin Țene amintește cu recunoștință dascălii care i-au format generația și subliniază importanța pregătirii primite în școlile din oraș. Această observație este fundamentală. Un cenaclu nu apare într-un vid cultural. El se dezvoltă acolo unde există deja un anumit nivel de cultură școlară. Dascălii transmit cunoștințe. Cenaclul transformă cunoștințele în experiență. Școala formează baza. Cenaclul stimulează inițiativa. Universitatea specializează. Viața profesională valorifică. În această succesiune putem identifica adevăratul traseu al formării intelectuale.

Un element remarcabil din istoria acestei experiențe este realizarea, în 1958, de către Al. Florin Țene și colegii săi, a unei gazete de perete intitulate „Gazeta literară drăgășeneană”.

Potrivit mărturiei lui Țene, gazeta era confecționată din scânduri și avea patru rubrici în care erau publicate poezii și articole despre activitatea cenaclului. Acest episod are o importanță aparte. El arată că activitatea tinerilor nu se limita la consumul de cultură. Ei doreau să producă și să difuzeze cultură.

Gazeta de perete poate fi considerată un prim exercițiu publicistic. Tinerii învățau: să redacteze; să selecteze texte; să creeze rubrici; să formuleze opinii; să prezinte activitatea culturală; să se adreseze unui public. Acestea sunt exact deprinderile fundamentale ale jurnalistului.

Astfel, Cenaclul „Gib I. Mihăescu” trebuie considerat și un spațiu de pregătire pentru publicistică.

Această legătură dintre literatură și jurnalism va deveni esențială în activitatea ulterioară a lui Al. Florin Țene.

În 1964, el a devenit redactor al Stației de Radioficare din Drăgășani, unde realiza emisiuni cu reportaje, medalioane literare și informații locale. În aceste emisiuni erau difuzate și creații ale unor scriitori și intelectuali drăgășeneni.

Putem observa aici o continuitate logică: cenaclul → gazetă → publicistică → radio → jurnalism cultural. Această evoluție demonstrează că experiența cenaclieră nu era izolată de viața profesională. Ea oferea o pregătire pentru realitatea culturală.

Un tânăr care învăța să prezinte o poezie într-o ședință de cenaclu putea învăța ulterior să prezinte o carte la radio.

Un tânăr care redacta un articol pentru gazeta de perete putea deveni publicist. Un tânăr care participa la o dezbatere putea deveni profesor, avocat sau om politic.

Cultura nu este doar ornament. În sens profund, cultura este formă de responsabilitate.

Cenaclul îi învăța pe tineri că opiniile trebuie formulate și susținute. Aceasta este baza spiritului civic. Un cetățean cultivat nu este numai acela care citește.

Este acela care poate argumenta, poate asculta și poate accepta că există opinii diferite. În acest sens, activitatea cenaclului dobândește o dimensiune civică. Ea contribuia la formarea unor oameni capabili să participe la viața comunității.

De aici și explicația pentru care, dintre tinerii care au intrat în contact cu asemenea medii culturale, unii au ajuns ulterior în magistratură, universități, presă sau administrația publică.

Un cenaclu valoros este întotdeauna un loc al întâlnirii. Întâlnirea dintre tineri. Întâlnirea dintre tineri și profesori. Întâlnirea dintre literatură și publicistică. Întâlnirea dintre experiență și debut. În cazul Cenaclului „Gib I. Mihăescu”, această funcție este deosebit de importantă.

Al. Florin Țene, aflat la început de drum, a reușit să creeze un cadru în care oamenii să se întâlnească în jurul culturii. Această capacitate organizatorică avea să-l însoțească întreaga viață. Biografia sa culturală confirmă că a continuat să înființeze și să sprijine cenacluri în diferite etape ale existenței sale.

Experiența de la Drăgășani a fost începutul unei adevărate vocații de animator cultural.

La Baia Mare, în perioada studenției, Al. Florin Țene a participat la constituirea Cenaclului Literar „Nord”, alături de Vasile Radu Ghenceanu și Mihai Oros, potrivit surselor biografice.

La Cluj-Napoca, ulterior, avea să înființeze și să susțină alte forme de activitate cenaclieră.

Această continuitate ne permite să definim experiența de la Drăgășani drept momentul fondator al unei vocații culturale instituționale.

Al. Florin Țene nu a fost numai autor de literatură. El a fost și constructor de spații culturale.

Iar uneori, în istoria unei literaturi, constructorii de spații culturale sunt la fel de importanți ca autorii de opere.

Putem vorbi, în cazul Cenaclului „Gib I. Mihăescu”, despre o „școală”? Răspunsul trebuie formulat cu o anumită rigoare.Nu a fost o școală instituțională. Nu a avut programă, diplome sau statut universitar. Dar a fost o școală în sens cultural și formativ.

Aici se învățau lucruri pe care programa școlară nu le putea transmite întotdeauna:

cum să citești o carte;
cum să vorbești despre ea;
cum să-ți susții opinia;
cum să primești o critică;
cum să-ți corectezi textul;
cum să te adresezi unui public;
cum să transformi pasiunea într-o disciplină. Acestea sunt deprinderi esențiale pentru orice intelectual.

De aceea, expresia „școală de formare a viitorilor intelectuali” nu este doar o metaforă ornamentală. Ea descrie o realitate culturală.

Putem merge și mai departe. Cenaclul a fost, în esență, o școală a cuvântului. Cuvântul literar. Cuvântul publicistic. Cuvântul juridic. Cuvântul politic. Cuvântul academic. Toate aceste forme ale discursului au în comun precizia. Un cuvânt prost ales poate compromite un argument.

O idee neclară poate compromite un articol. O formulare ambiguă poate schimba sensul unui text juridic. Un discurs neconvingător poate pierde un public. Cenaclul îi învăța pe tineri să acorde atenție limbajului.Iar această disciplină a limbajului avea să se dovedească extrem de utilă în carierele lor ulterioare.

Un asemenea fenomen cultural trebuie recuperat de memoria orașului. Istoria literară română este, de multe ori, scrisă pornind de la centrele mari: București, Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara. Dar literatura română s-a format și în orașe mai mici. Drăgășaniul este un asemenea exemplu. Cenaclul „Gib I. Mihăescu” demonstrează că o comunitate locală poate deveni laborator de cultură națională.

Un adolescent dintr-un oraș de provincie poate deveni scriitor. Un altul poate deveni poet. Altul poate deveni jurist. Altul poate ajunge prim-ministru. Aceasta este una dintre cele mai frumoase lecții ale istoriei culturale a Drăgășaniului.

În mărturiile sale, Al. Florin Țene amintește numeroși colegi care au devenit ulterior personalități în diferite domenii. Printre numele evocate se află Radu Vasile, Virgil Mazilescu, Dumitru Velea, Ilie Vulpe și alții.

Această situație poate fi analizată prin conceptul sociologic de capital cultural.

Un oraș în care copiii sunt încurajați să citească, profesorii cultivă curiozitatea intelectuală, iar tinerii au acces la activități culturale creează premisele apariției unei elite intelectuale. Cenaclul devine, în acest proces, un accelerator. El transformă interesul individual în experiență colectivă. Iar experiența colectivă produce încredere. Tânărul care își citește poezia în fața colegilor învață să vorbească. Cel care este criticat învață să se corecteze. Cel care critică învață să argumenteze. Cel care ascultă învață să judece. Aceasta este pedagogia discretă a cenaclului.

Sursele biografice despre Al. Florin Țene consemnează că Cenaclul „Gib I. Mihăescu” a continuat să funcționeze și după momentul înființării sale.

Această longevitate este ea însăși un argument privind valoarea instituției.

Multe cenacluri apar și dispar odată cu generația care le-a creat.

În cazul de față, numele a rămas. Tradiția a rămas. Memoria a rămas. Această continuitate permite ca fiecare nouă generație să intre în dialog cu cea anterioară. Un cenaclu devine astfel o instituție a memoriei vii.

În societatea contemporană, dominată de comunicarea rapidă, de rețele sociale și de consumul fragmentar al informației, experiența cenaclieră își păstrează actualitatea.

Cenaclul obligă la răbdare. Trebuie să citești. Trebuie să asculți. Trebuie să înțelegi.Trebuie să formulezi o opinie. Trebuie să accepți dialogul. Aceste lucruri sunt cu atât mai importante într-o epocă în care comunicarea publică devine adeseori superficială. Cenaclul poate reprezenta un antidot la superficialitate. El cultivă lectura profundă, dialogul și responsabilitatea față de cuvânt.

Privind retrospectiv, inițiativa tânărului Al. Florin Țene dobândește o semnificație mult mai mare decât putea fi anticipată în momentul înființării cenaclului. Un elev din Drăgășani a creat un spațiu literar. Acel spațiu a adunat tineri. Unii dintre aceștia au devenit scriitori.Alții au devenit juriști. Alții oameni politici. Alții publiciști sau profesori.  Cenaclul nu le-a determinat destinul în mod direct. Dar le-a oferit ceva esențial: un mediu intelectual.În istoria formării unei personalități, mediul contează enorm. O carte poate schimba un destin. Un profesor poate schimba un destin.O întâlnire poate schimba un destin.Un cenaclu poate crea contextul în care toate aceste lucruri să se întâlnească.

Cenaclul literar „Gib I. Mihăescu” din Drăgășani reprezintă o experiență culturală care merită reconsiderată și valorificată în istoria literară și culturală a României.

Înființat la sfârșitul anilor ’50 de Al. Florin Țene, în jurul Casei de Cultură din Drăgășani, cenaclul a fost mai mult decât un cerc literar.

A fost: un laborator de creație;
un spațiu al dialogului;
o școală informală de literatură;
un exercițiu de publicistică;
un loc de formare a spiritului critic;
un spațiu de întâlnire între generații;
un nucleu al memoriei culturale locale.

Participarea sau apropierea unor personalități precum Virgil Mazilescu, Radu Vasile, Nicolae Cochinescu și Dumitru Velea confirmă amploarea mediului intelectual creat în jurul său.

Poate cea mai importantă concluzie este aceea că valoarea unui cenaclu nu se măsoară numai prin numărul cărților publicate de membrii săi.

Ea se măsoară și prin oamenii pe care îi ajută să se formeze.

Din acest punct de vedere, Cenaclul „Gib I. Mihăescu” poate fi considerat o adevărată școală de formare a intelectualității.

El a cultivat ceea ce orice societate are nevoie: oameni care citesc, gândesc, scriu, argumentează și comunică.

Iar faptul că această inițiativă a pornit de la un tânăr elev, Al. Florin Țene, este cu atât mai semnificativ.

Istoria cenaclului demonstrează că instituțiile culturale nu se nasc întotdeauna din birouri și hotărâri administrative. Uneori, ele se nasc din pasiunea unui tânăr pentru o carte. Din dorința de a împărtăși o poezie. Dintr-o discuție despre un roman. Dintr-o gazetă de perete. Dintr-un grup de prieteni care cred că literatura contează.Așa s-a născut, la Drăgășani, o experiență culturală care a depășit limitele orașului.

Cenaclul „Gib I. Mihăescu” rămâne, prin urmare, nu doar o pagină din istoria culturală a Drăgășaniului, ci și o mărturie despre puterea formativă a literaturii și despre capacitatea unui om de a crea, prin cultură, o comunitate intelectuală.

Iar dacă istoria literaturii se scrie prin cărți, istoria culturii se scrie și prin asemenea locuri de întâlnire.Cenaclul este unul dintre ele.

                                                        Florin Drăgășenescu

 

Bibliografie selectivă

1.     Țene, Al. Florin, Personalități din Drăgășani – borne de hotar ale culturii române, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2022.

2.     Țene, Al. Florin, Personalități drăgășenene, manuscris, 1970.

3.     Istocescu, Emil; Barbu, Teodor; Țene, Al. Florin et al., Monografia municipiului Drăgășani, Editura Ex Ponto, Constanța, 2004.

4.     Țene, Al. Florin, interviuri și mărturii autobiografice privind înființarea Cenaclului „Gib I. Mihăescu” din Drăgășani.

5.     „Al. Florin Țene – Curriculum Vitae”, Liga Scriitorilor Români – informații privind activitatea literară și culturală a autorului, inclusiv înființarea Cenaclului „Gib I. Mihăescu”.

6.     „Interviu cu președintele Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Țene”, Curierul Național – mărturii despre anul 1958, „Gazeta literară drăgășeneană”, activitatea cenaclului și participanții săi.

7.     „O scurtă istorie a cenaclului Gib Mihăescu”, Curierul Național – mărturii privind denumirea inițială „Orizont”, activitatea cenaclului și șezătorile literare organizate ulterior.

8.     „Confesiuni de colecție cu jurnalistul și scriitorul Al. Florin Țene”, Logos și Agape – mărturii autobiografice despre începuturile cenaclului, participanți și activitatea de la Stația de Radioficare Drăgășani.

9.     „Al. Florin Țene – o viață închinată culturii române – 80”, Așii Români – date biografice și informații despre activitatea culturală și publicistică.

10. „Personalitățile din Drăgășani – borne de hotar ale culturii române”, Revista Luceafărul – informații privind personalitățile culturale drăgășenene și activitatea lui Al. Florin Țene.

11. Mihăescu, Gib I., Rusoaica, ediții și studii consacrate operei prozatorului.

12. Mazilescu, Virgil, opere poetice și ediții antologice.

13. Cochinescu, Nicolae, lucrări juridice și publicistice.

14. Vasile, Radu, lucrări de istorie economică și politică.