Se afișează postările cu eticheta Delia Muntean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Delia Muntean. Afișați toate postările

luni, 28 iulie 2025

Scriitori maramureșeni primiți cu aplauze la Voivodina, Serbia

 


În 25 iulie 2025, scriitorii băimăreni Gheorghe Mihai Bârlea, Delia Muntean, Nicolae Scheianu și Flaviu Mihali au participat la o manifestare culturală în localitatea Torac, din Provincia Autonomă Voivodina, organizată de Asociația pentru Artă și Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluț”.

A avut loc un recital de poezie, urmat de un spectacol susținut de ansamblul folcloric al elevilor din Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
La eveniment au luat parte, de asemenea, Daniel Bala, ministru consilier al Consulatului General al României la Vârșeț, și Todor Doru Ursu, director al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.
Poeții băimăreni au primit premii pentru creația lirică, iar Delia Muntean – autoare a volumului „De veghe la hotarul limbii române. Studii critice privind literatura română din Serbia” – o „Diplomă de excelență” pentru promovarea valorilor cultural-identitare românești.
Diplomele au fost acordate de către scriitorul Mircea Lelea, coordonator al evenimentului și președinte al Asociației pentru Artă și Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluț”.

Delia MUNTEAN

miercuri, 25 iunie 2025

Premiile Filialei Cluj pentru 2024


Juriul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor: Constantina Raveca Buleu (președinte), Victor Cubleșan, Menuț Maximinian, Horea Poenar, Balázs Imre József şi Karácsonyi Zsólt, membri, a acordat următoarele premii:

Cartea anului POEZIE - Premiul A.E. Baconsky, ex aequo: Florentin Popa, Sutta, OMG Publishing House; Olimpiu Nuşfelean, În liniştea fricii, Ed. Galaxia Gutenberg

Cartea anului PROZĂ - Premiul Liviu Rebreanu: Ruxandra Cesereanu, Regii gunoaielor, Editura Polirom

Cartea anului CRITICĂ. ESEU - Premiul Liviu Petrescu: Andrei Doboş, Bacovia: modernismul periferic, OMG Publishing House
Cartea anului TRADUCERI - Premiul Virgil Stanciu: Roxana-Ema Dreve - Ingvild H. Rishøi, Stargate. O poveste de Crăciun, Casa Cărții de Știință

Cartea anului DEBUT - Premiul Marian Papahagi, ex aequo: Dana Buzura-Gagniuc, Buzura la Berința, Editura Școala Ardeleană; Ioana Pavel, Canonul (im)perfecțiunilor, Casa Cărții de Știință

Premiul Cartea anului MINORITĂȚI - Premiul Bálint Tibor, proză: Tar Károly, Minden (mindig) mese („Oricum, totul e poveste”), Editura Koinónia, 2024.

Delia MUNTEAN











Au fotografiat: Ana Herța, Romulus Moldovan, Ștefan Borbely.

miercuri, 20 noiembrie 2024

Apariție editorială - „Remember Vasile Morar”

Cu emoție și tristețe învăluită cu bucuria apariției volumului omagial „Remember Vasile Morar”, ediție îngrijită de dr. Delia Muntean, Flaviu Claudiu Mihali și Nicolae Scheianu, un proiect literar realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș despre poetul și jurnalistul de pe cele două maluri ale Someșului (Chelința și Ulmeni) am trăit la înmânarea lui de către editorul Flaviu Claudiu Mihali în cadrul Cenaclului Scriitorilor Maramureș, prezidat de către scriitoarea Florica Bud.

Volumul începe cu „Repere biobibliografice” din care aflăm că a fost membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Sibiu. În perioada 1995-2023 a publicat individual optsprezece volume de versuri ( dintre care ultimele opt conțin câte o mie de poezii). De asemenea, cinci volume de publicistică iar în 2020, la Editura Academiei Române din București i-a apărut volumul „O sută și una de poezii”. Este prezent în Istorii ale literaturii române (Ion Rotaru, Mircea Bârsilă, Mihai Cimpoi). În 2009, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, director dr. Teodor Ardelean, în seria „Personalități Maramureșene – Aniversări” a fost realizat de către Ana-Maria Brezovschi, Ana Grigor și Florina Vanciu un „Caiet biobibliografic aniversar”. A primit o sumedenie de premii, naționale și internaționale, unele mai valoroase ca altele. S-a stins din viață în data de 17 octombrie 2023 la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Inima lui bătuse mult prea intens pentru Viață și Poezie, cele două mari iubiri ale Domniei sale!

Inspirat, volumul are peste 40 de pagini color cu coperțile cărților scrise, cu premii și articole apărute în presa centrală. De amintit aici editurile la care a apelat: „Eminescu”, „Proema”, „Enesis”, „Transilvania”, „Ethnologica”, „Eurotip”, „Rotipo”, „Grinta”, „Biodova”, „Academiei Române”, ș.a.

Mari personalități literare, academicieni, confrați-poeți, critici literari, editori, regizori, profesori, prieteni, au fost selectați să scrie și să aducă un ultim omagiu a celui care a fost inegalabilul, șarmantul și mereu surprinzătorul prin versurile sale, Vasile Morar. Unele materiale sunt scrise, de-a lungul timpului, de către autori care, la rândul lor, au trecut Styx-ul, motiv de sporire a emoțiilor cititorilor: dr. Teodor Ardelean, Ioan Baba, Vasile Barbu, Gheorghe Mihai Bârlea, pr. Radu Botiș, Florica Bud, Dana Buzura-Gagniuc, Elena Cărăușan, Zenovie Cârlugea, Florian Copcea, Liviu Coroiu, Gavril Ciuban, Gheorghe Dinu, Titu Dinuț, Gelu Dragoș, Andrei Făt, dr.Terezia Filip, Ioan Vintilă Fintiș, Ananei Gagniuc, Vasile Radu Ghenceanu, Gheorghe Grigurcu, Ioan Groșan, Lucian Gruia, Ștefan Jurcă, dr. Ioan Marchiș, Daniel Marian, Daniel Mariș, Ion M. Mihai, dr. Delia Muntean, Horia Muntenuș, Adela Naghiu, Milian Oros, Virginia Paraschiv, Gheorghe Pârja, Ioan P. Pop, Iuliana Andreea Pop, Aurel Pop, Valentina Gabriela Popescu, Constantin Preda, Mihai Posada, Puiu Răducan, Ileana Roman, Nicolae Scheianu, dr. Daniela Sitar-Tăut, Dan Șalapa, Alex Ștefănescu, Aurel Turcuș, Ioan Țiplea. Și fiindcă „Umorul și parodia este uleiul din lampa vieţii noastre” cum spune un proverb, nu se putea ca ultimele pagini ale volumului „Remember Vasile Morar” să nu-i aparțină prietenului comun Lucian Perța, după poezii semnate de Vasile Morar: „Mă uit în gura noilor poeți/ ce poate să le iasă printre buze,/ cuvinte fără șir și-ncrâncenate,/ născute parcă numai să acuze// Când se trudesc să le adune-n scris,/ povara poeziei îi doboară,/ că totu-i cenușiu la ei și mort,/ natura, ca și viața literară// Eu, dragii mei, să nu vă temeți, spun/ e vremea fariseilor, se știe/ fiți buni, citiți de-acum doar V. Morar,/ cuvântul doar la el e Poezie!” (cuvintele scrise cu litere aldine reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului).

Și totuși, nu pot să nu o amintesc (în dublă calitate) pe dr. Delia Muntean, cea care s-a ocupat, cu atenție și profesionalism, de ultimele apariții editoriale ale poetului Vasile Morar, cea care l-a cunoscut cel mai bine, citând dintr-un interviu neîncheiat numit „Colcăie viața în poezia mea”: „Datoria unui scriitor este să se caute pe el, să îl caute pe Dumnezeu. Poezia e căutare. Cine lucrează cu certitudini? E un mare păcat să lucrezi cu certitudini. Îndoiala e esențială. Sigur, ar fi minunat să te întâlnești cu tine, cel adevărat, în clipele de intimitate...Dar putem noi ști rezultatul? Marii scriitori s-au găsit, s-au înțeles? Măcar să nu te găsești prea târziu...La ce ți-ar mai folosi? Bucuria ar fi prea scurtă. (...) Poezia mea îmi place să cred că este o rugăciune către univers, către creator. Nu știu dacă voi găsi vreodată răspunsul, dacă rugăciunea va ajunge vreodată la Dumnezeu. Poate nu sunt vrednic, poate nu am forța să ajung acolo. Dar rămân fericit că îl caut. Filozofia mea nu este neapărat să îl găsesc. Bucuria mea e să îl caut. L-am căutat toată viața”.

Ne bucură că există și un Album foto. Măcar prin aceste fotografii realizate la diferite evenimente, la întâlnirile „Nord Literar”, „Cărțile Anului”, Tabăra „Archeus” Ocoliș, lansări de carte la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” sau Ulmeni ni-l readuc în memoria vizuală și sufletească pe poetul „pursânge” Vasile Morar. Fie-i țărâna ușoară și memoria binecuvântată! Glorie veșnică, Vasile Morar!

                                                                  Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.



marți, 21 noiembrie 2023

Ca să ne mai alinăm dorul de Vasile Morar...


Este în curs de apariție volumul ”Întârzie, ceasule, întârzie...” al regretatului poet Vasile Morar din Chelința, carte apărută cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, președinte Ionel Bogdan, apărută sub egida Asociației ”Ars Vivat”, președinte Radu Botiș și îngrijire ediție și repere biobibliografice prof. dr. Delia Muntean; coperta este semnată de către Florin Pop (Emanuel Luca), foto: Nicolae Scheianu, apărută și tipărită la prestigioasa editură clujeană ”Grinta”, director Gabriel Cojocaru.

Mai jos redau în fotocopie prima și ultima poezie a volumului mult așteptat de către cei care l-au cunoscut și iubit pe Vasile Morar  și pentru iubitorii de poezie bună!

                                                                     ******

P.S. Ne lipsești mult Vasile! Dumnezeu să te odihnească în pace!

                                                                                              Gelu DRAGOȘ

vineri, 21 iulie 2023

Caii lui Vasile Morar sunt asemenea poeziei lui, în mişcare

 

Întotdeauna m-a fascinat personalitatea poetului din Chelinţa – Vasile Morar –,  fiindcă este de viţă nobilă, de os domnesc, iar versurile lui sunt atât de sincere, de patetice, de intime, redate parcă lumii, încât nu poţi să nu te minunezi de sufletul lui de copil mare.

Volumul antologic „Cartea ultimilor cai” (Editura „Grinta” din Cluj Napoca), lecturându-l, m-a determinat să mă îndrăgostesc definitiv de aceste patrupede a căror frumuseţe constă în puterea, graţia şi senzaţia de libertate pe care le transmit.

Poetul Vasile Morar scrie despre toţi caii lumii, nu numai despre caii de paradă, despre caii de curse, despre cei de şaretă, despre caii mărunţi şi caii mari, despre caii de tracţiune  (utilizaţi la muncile cotidiene de familiile mai puţin norocoase), ci despre toţi caii (aprigi, ologi, „de dus nuntaşii”, „caii-tăciune, caii de var”), lipiţani, arabi, pursânge, englezi, mustangi, trăpaşi, ponei etc.

În prefaţa scrisă de dr. Delia Muntean, e surprinsă foarte bine, în toate formele ei, dragostea lui Vasile Morar pentru cai (inclusiv pentru „caii verzi pe pereţi”), aceste daruri ale lui Dumnezeu pentru omenire: „Zile şi nopţi au bântuit însă caii pe noua moşie a lui Vasile Morar. Şi pe el l-au tropotit: se întorceau dintr-o altă lume, reînviind-o. (...) Între animal şi călăreţ e construită o relaţie intimă – o poveste datorată implicit punerii laolaltă a poeziilor adunate de prin diverse volume –, descinzând din simbolistica Centaurului şi primenită semantic cu fiece întrupare a ei. Aventura aceasta lirică îi permite lui Vasile Morar să-şi etaleze arsenalul imaginativ, să-l reconfigureze ideatic şi stilistic până la secătuire”.

În lumea cailor, poetul a intrat din pruncie, când mergea împreună cu tatăl său la târgurile de animale din zonă, dar era în acelaşi timp un fin observator al comportamentului acestora. Pentru tânărul de atunci, caii erau magicienii care te duc într-o lume de vis şi te învaţă valoarea loialităţii şi a prieteniei adevărate: „Înainte de a mă naşte, auzeam cum vine un cal / în goană venea calul, cu coama aprinsă de vânt / fierul potcoavelor se împrejmuia cu scântei / acesta e drumul pe care voi sosi în curând // Viforos venea calul, cu zăbala pusă şi frâul / i se zbătea peste gât până colo pe şa / voia să fie acolo, la eveniment / ca eu după naştere să pot încăleca” („Poveste”).

În relaţia cu un cal, trebuie să înveţi să comunici nu numai prin cuvinte, ci şi cu corpul şi cu inima ta. Intrarea în rândul bărbaţilor, prin distanţarea de părinţi, holteii o fac cu ajutorul cailor: „Lăsaţi să mi se şteargă numele de pe cruce / susţineţi că v-aţi născut din flori / nimeni n-o să vă mai întrebe de tată / despre mamă, spuneţi că a murit de câteva ori // Nu-mi purtaţi povara numelui pe umeri / frumoşilor, deştepţilor, bunilor, hai / viaţa clocoteşte în oasele voastre / la poartă vă aşteaptă doi cai // Nu cei de la dric, aceia-s ai mei / eu i-am chemat, fanfara lipseşte / voia să vină, dar n-am fost de acord / la ce-mi trebuie, plec regeşte” („Caii din poartă”).

Poetul Vasile Morar este subjugat propriei sale condiţii de autor, eul liric este de nestăvilit, caii pentru el reprezintă dragostea dintâi, iar aceștia pot fi:  năzdrăvani, tovarăşi de dialog, jucării, îngeri şi demoni, buni terapeuţi. Caii lui Morar ne învaţă că putem să ne încredem în noi înşine şi să depăşim orice obstacol, ne învaţă că uneori trebuie să încetineşti şi să te bucuri de călătorie, destinaţia finală fiind trecută în plan secundar.

Poetul din Chelinţa are o herghelie de cai, pe care-i iubeşte cu toată fiinţa, iar în sprijinul afirmaţiei mele stau dovadă aceste titluri de poezii: „Caii de osândă”, „Caii blânzi”, „Calul de lemn”, „Caii tatii”, „Căluţii de plastic”, „Caii din alt veac”, „Caii de sare”, „Caii de zăpadă”, „Caii din ferestre”, „Caii din poartă”, „Caii verzi pe pereţi”, „Caii de abur”, „Calul de dric”, „Calul alb”, „Calul zăbăuc”.

Într-un interviu acordat de autor poetului Nicolae Scheianu, s-a spus un mare adevăr: „În Antologii o să-l găsiţi pe adevăratul poet Vasile Morar. E ca în apele aurifere din Apuseni: după ce s-au cernut munţi de nisip, vezi grămăjorul de aur şi te bucuri”. Şi noi ne bucurăm pentru această nouă izbândă literară, care prezintă o voce lirică importantă a Transilvaniei şi a țării, o personalitate puternică, ale cărei creații merită să fie cunoscute și de tânăra generaţie.

Lecturând întreaga carte, constatăm că autorul a scris o istorie adevărată a cailor. Unii erau folosiţi ca să transporte zestrea miresei spre casa mirelui. Cu cât şirul de căruţe era mai lung, cu atât mireasa era mai avută; calul era folosit la şaretă de către conducerea CAP-ului, în special de către brigadierul de câmp; cu calul se mergea călare la peţit fetele din alte sate. Se foloseau la aratul pământului, la adusul lemnelor din pădure, a fânului de pe câmp. Dar a venit regimul comunist, prin anii ’60 şi i-a obligat pe ţărani să predea caii la „colectivă” (C.A.P.), apoi s-a dorit înlocuirea lor cu tractoarele de la Braşov („cai-putere”), au venit anii ’90, când caii erau cumpăraţi de italieni pentru carnea lor.

Interesant e şi modul cum se vindeau caii şi se bea „aldămaşul”. Erau adevărate ritualuri, pe care astăzi le mai întâlnim în poveştile bunicilor şi în poeziile lui Vasile Morar, fiindcă „S-au scumpit caii”: „Ieri în târguri au fost scumpi caii / se cerea pe unul cât pe-un tanc rusesc / ştii perechea murgă, ce ţi-a plăcut vineri / ieri cerea preţ dublu, de să-nnebunesc // Fă ceva, că banii sunt puţini, e criză / căluşerii, dracii s-au destrăbălat / nu mai au ruşine, nu mai au nici frică / târgurile astăzi sunt de evitat // Unul pe o iapă şi-a luat maşină / cel ce-a luat iapa a vândut-o apoi / la un preţ pe care-n târguri altădată / fără târguială, cumpărai doi boi”.

Vasile Morar ne-a convins și de data asta, prin trăirile lui molipsitoare, că el, CALUL, este cel mai minunat animal din lume.

Şi când te gândeşti că n-a pomenit de caii liberi din Delta Dunării...

 

                                                                                   Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.



 

duminică, 25 iunie 2023

PREMIILE REVISTEI DE CULTURĂ „NORD LITERAR” (II)

MIRCEA POPA este autorul unei opere impresionante, acoperind editorial aproape șase decenii. Ea cuprinde monografii (despre O. Goga, I. Agârbiceanu, Ilarie Chendi, Timotei Cipariu), tratate de critică și de istorie a literaturii („De la iluminism la pașoptism”, „Dicționarul scriitorilor români”, „Reîntoarcerea la Ithaca. Scriitori români din exil” ș.a.), colaborări la lucrări de referință pentru identitatea noastră culturală („Istoria presei românești din Transilvania”, „Istoria teatrului din România”, „Dicționarul cronologic al romanului românesc”, „Reviste românești din Transilvania interbelică”), îngrijiri de ediții, prefețe, postfețe, articole în presă.

Preocupările sale vizează îndeosebi arealul cultural transilvan, pe sub ochiul istoricului literar trecând atât reprezentanți de prim rang, cât și minori. Ei au însă parte de același tratament: obiectivitate, exigență, curiozitate intelectuală, echilibru și discernământ în formularea judecăților critice. Recuperările nu se limitează la fenomenul cultural românesc, autorul lărgindu-și sfera de investigație și înspre literaturile străine („Apropieri literare și culturale româno-maghiare”, „Raporturi lingvistice, literare și culturale româno-bulgare”).
Diversitatea aspectelor abordate, pertinența informațiilor, caracterul inedit al unor repere biobibliografice – mai ales că scormonirea în străfundurile literaturii este o pasiune tot mai rară în zilele noastre – conferă scrierilor Domniei Sale o valoare aparte, relevabilă atât sub aspect documentar, cât și exegetic.
Mircea Popa este – așa cum afirmă Constantin Cubleșan – un „căutător de aur”.

vineri, 17 iunie 2022

Ziua Scriitorului în Baia Mare

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

De la început vă pun într-o mică încurcătură cu acest titlu. Scriitorul nu are o zi anume, ci, mai degrabă, nopți de cugetare și de scris, în care construiește un imperiu al imaginarului, povești care par firești ca o expresie a viețuirii efective în lume. Pune în balanță binele și răul, căutând formule de exorcizare a celui din urmă. Nopțile sunt acasa scriitorului, locul magic în care se zămislesc destine utopice, care se pot prelinge în realitate ca forme întrupate. Da, scrisul ca meditație, ca retragere periodică din cotidian. Așa, scriitorul lustruiește viața și păcălește moartea. Dar cum lumea aceasta este rezemată și pe convenții, uneori extrem de generoase, în urmă cu 11 ani, criticul și istoricul literar Săluc Horvat a făcut propunere primarului Cătălin Cherecheș ca municipiul care l-a ales să cinstească în fiecare an Ziua Scriitorului. Adică, cei care trudesc mai ales noaptea pe foaia albă să fie puși în lumina zilei, să-i cunoască cei care le citesc cărțile și articolele din presă.

Primarul și Consiliul local au fost de acord și așa am ajuns în data de 10 iunie 2022 să cinstim sărbătoarea propusă, care s-a impus în conștiința băimărenilor. La Colonia Pictorilor, buna noastră gazdă, au venit scriitori, profesori, elevi, iubitori de cuvânt luminat. Moderatorul evenimentului a fost criticul literar Săluc Horvat, președintele Asociației Scriitorilor din Baia Mare, generatoarea acestui demers, care a evocat rostul aprecierii și în viața scriitorilor. A subliniat că în Baia Mare sunt valori literare cunoscute în județ, în țară, unele și peste fruntariile ei. Ele trebuie știute și încununate cu prețuirea noastră. Cum s-a întâmplat și cu manifestarea despre care scriu. Care merită pusă în chenarul încrederii și recunoștinței, mai ales că trăim o perioadă în care interesul pentru cultură este în scădere.

Aceste impulsuri, cum sunt cele date de Primăria Baia Mare, vin să ne încurajeze pe noi, scriitorii, că mai sunt rezerve de prețuire și respect pentru actul literar. În cele 11 ediții ale Zilei Scriitorului, s-au promovat lucrări valoroase, care se pot constitui într-o antologie elocventă pentru mișcarea literară băimăreană. Nici anul acesta nu s-a abătut de la regula instituită încă de la prima ediție. Cei premiați sunt personalități literare consacrate, dar și tineri care ne inspiră certitudini. Titlul de Scriitorul Anului 2022 și Marele Premiu pentru Literatură i-a revenit criticului literar, prof. DELIA MUNTEAN, autoarea unor cărți care s-au impus în peisajul literaturii contemporane. I s-a remarcat siguranța cu care se descurcă în hățișul derutant al post­modernismului. Prezentarea făcută de criticul literar Terezia Filip a fost lămuritoare. Premiul pentru întreaga activitate (de până acum) a fost obținut de criticul și istoricul literar, prof. DANIELA SITAR-TĂUT, pentru complexitatea investigației critice și curajul intelectual cu care abordează teme mai puțin căutate. Remarcabil și convingătoar a fost portretul creator făcut de profesoara Monica D. Cândea.

În atenția acestei manifestări au fost tinerii care se remarcă prin creație în poezie, proză, analiză literară. Anul acesta au fost premiați doi tineri de la Cenaclul „Voci Eminesciene” de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare. Cei doi laureați cu Marele Premiu pentru Literatură, categoria Tânăr scriitor, au fost CAMELIA MARIA NISTOR (autoarea unui volum de versuri) și BOGDAN VANCA, președintele Cenaclului până în acest an. Bogdan, absolvind liceul, a predat ștafeta Cameliei Nistor.

A fost prezentată și revista „Nord Literar,” numărul în care 10 tineri eminescieni au publicat poezie. Adică au debutat în presa literară. Mulțumesc confraților din Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj, care au fost alături de această manifestare reprezentativă. De altfel, eu le mulțumesc tuturor celor care au fost în sală, și Primăriei Baia Mare pentru premii în diplome și bani, pentru buna organizare. A fost o zi luminată de cuvânt.

sâmbătă, 11 iunie 2022

SCRIITORUL ANULUI - Criticul literar prof. univ. dr. Muntean Delia

 

Ziua Scriitorului 2022 Baia Mare, un nou prilej pentru a distinge băimărenii care sunt adevărați ambasadori ai orașului nostru și ai culturii.

Vineri, 10 iunie, la Colonia Pictorilor, în prezența unui public elevat, a avut loc decernarea premiilor oferite, anual, de către Asociația Scriitorilor Maramureș, de reprezentanța Uniunii Scriitorilor din România, filiala Maramureș și revista ”Nord literar” care apare sub egida Consiliului Județean.

Premiile în bani au fost oferite de către primarul Cătălin Cherecheș, care a spus: ”Am avut onoarea și în acest an să fiu parte a unui moment special, aniversar, în care aducem în fața comunității băimărene talentele pe care municipiul le are.  Un moment în care mulțumim pentru tot ceea ce scriitori fac pentru comunitate, pentru evoluția acestui oraș, pentru șlefuirea comunității noastre. Momentul în care îi premiem pe cei care și-au  arătat în cel mai consistent mod talentul și cărora le-a fost recunoscută creația adusă în fața publicului. M-am bucurat foarte  mult să întâlnesc oameni dragi mie, de la cei care m-au educat din perspectivă școlară, până la cei  care m-au susținut și mi-au fost aproape din perspectivă sufletească”.

Iată premiile oferita anul acesta de către președintele Săluc Horvat și poetul Gheorghe Pârja:

Premiul pentru secțiunea "Tânăr Scriitor" a fost acordat în acest an Cameliei Maria Nistor, elevă a Colegiului Național "Mihai Eminescu", pentru debutul în volum și maturitatea discursului poetic, autoarea cartii "Cheia spre infinit". A debutat cu primul volum la numai 15 ani și este membră a cenaclului "Voci eminesciene". Același premiu a fost acordat și elevului Bogdan Vanca, de la Colegiul Național " Mihai Eminescu", pentru inițiative deosebite în plan literar și pentru conducerea cenaclului "Voci eminesciene". Sunt recunoscător că avem astfel de tineri în Baia Mare! 

Premiul "Scriitorul Anului" și "Marele premiu pentru literatură" a fost decernat prof. dr. Delia Muntean, pe bună dreptate și în aplauzele celor prezenți, fiind o prezență activă în viața literară locală și națională, autoarea unor cărți valoroase de critică literară, doctor în filologie.

Premiul "Pentru întreaga carieră" a revenit doamnei prof. dr. Daniela Sitar Tăut, ”pentru contribuții deosebite în domeniul creației literare și pentru promovarea valorilor literare„ așa cum scrie pe diploma primită. Eseist, critic literar, doctor în filologie al Universității de Vest - Timișoara, doamna profesor Daniela Sitar Tăut este autoarea mai multor cărți din domeniul criticii și istoriei literare.

Felicitări premianților, felicitări organizatorilor, felicitări oficialităților care nu și-au întors spatele către cultura maramureșeană.

                                                                                                         GDL










sâmbătă, 22 ianuarie 2022

Vești bune. S-a înființat un cenaclu în vremuri de pandemie!

 


Cenaclul „Adrian Păunescu” din Hideaga, venit pe lume la 23 octombrie 2021, la inițiativa profesorului și a dirijorului Ion Săcălean – „om de neastâmpăr cultural” (Gheorghe Pârja) –, a avut sâmbătă cea de-a doua întâlnire.

De data aceasta, ea s-a desfășurat sub semnul lui Eminescu, evenimentul fiind deschis de un recital al actorului Claudiu Pintican.
Au participat foști membri ai corului, scriitori, elevi, studenți, reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliului Local, oameni ai bisericii.
A fost lansat și primul număr al publicației proprii.
În calitate de președinte a fost ales poetul Nicolae Scheianu.
Sunt mari șanse ca întâmplarea să dureze. Să nu fie de azi pe mâine.
Cu siguranță, despre acest cenaclu vom mai auzi.

Autor: dr. Delia MUNTEAN





















Foto: Felician Săteanu&Gelu Dragoș