sâmbătă, 13 mai 2023

Liga Scriitorilor Maramureș i-a omagiat pe Lucian Blaga și Tudor Arghezi

 


Sâmbătă, 13 mai, de Ziua Dorului, membrii cenaclului LSR MM, câți n-au fost bolnavi sau din alte pricini, au fost prezenți în sala ”Ion Burnar” la întâlnirea cu poezia și cu amintirea marilor scriitori români. Azi a fost o întâlnire atipică deoarece doamna președintă a propus să le aducem un omagiu (la pachet) la doi poeți reprezentativi ai României, Lucian Blaga și Tudor Arghezi, ambii născuți în luna mai.

Ședința a început pe acordurile muzicale a folkistului Eugen Marchiș, după care Flaviu Mihali a recitat poezia ”Testament” de Tudor Arghezi. Poetul Ștefan Herțeg din Groșii lui Fărcaș, în cuvinte ales, a spus: ”Azi sărbătorim și omagiem doi coloși ai literaturii române și universale. Pentru mine Lucian Blaga a devenit o obsesie. A fost deosebit de serios în cariera didactică, fiind între 1938 - 1948 profesor universitar de limba română la UBB Cluj Napoca, având propriul său sistem filozofic, fiindcă deținea inspirație divină în tot ce făcea”. 

Doamna Maria Focze a recitat poezia ”Dorul” de Lucian Blaga și ”Iscoada” de Tudor Arghezi. Poeta Lucia Virginia Pop ne-a pus o înregistrare cu Lucian Blaga care recită din propria creație și a recitat din ambii poeți și din volumul dânsei.

A urmat cu două cântece patriotice cant-autorul Eugen Marchiș, cântece ce ne-a readus în memorie Cenaclul ”Flacăra” și versurile lui Adrian Păunescu. Poetul Iacob Oniga a  recitat două poezii patriotice, cu mesaj dur la clasa politică de după 1990, mult aplaudate de cei prezenți. 

Subsemnatul a vorbit despre întâlnirea cu marea creație blagiană la un concurs de titularizare și a recitat poezia ”Lacrimă” din volumul ”Singurătatea poetului”. Profesorul de limba și literatura română Dumitru Nicolae din Tăuții Măgherăuș a vorbit despre viața și opera celor doi titani ai literaturii române amintindu-ne faptul că aforismul (citatul) ”Veșnicia s-a născut la sat” îi aparține poetului din Lancrăm iar Tudor Arghezi este „printre cei mai longevivi scriitori, activând peste 70 ani în domeniul scrisului!”. Au recitat sau intervenit și Remus Rogojan și Vasile E. Lupșe.

Președinta cenaclului Carmena Felicia Băințan a recitat din creația celor doi mari poeți dar și poezii proprii și a reamintit faptul că următoarea întâlnire va fi peste două săptămâni iar personalitatea la care s-a gândit a fi omagiată va fi criticul literar și scriitorul George Călinescu.

Text și foto: Gelu DRAGOȘ, UZPR







                                           














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu