Se afișează postările cu eticheta lucreaza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lucreaza. Afișați toate postările

miercuri, 25 decembrie 2024

O inițiativă lăudabilă! Vino mamă să mă vezi cum lucrez la autostrăzi...

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat un parteneriat inedit cu Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), care permite deținuților în regim semideschis să participe activ la construcția autostrăzilor și drumurilor expres din România.

În cadrul acestui proiect, deținuții care doresc să muncească pe șantiere vor beneficia de libertate temporară, reducerea pedepsei și chiar remunerare pentru munca prestată. După eliberare, aceștia vor putea continua să lucreze în domeniul construcțiilor, oferindu-li-se astfel șansa unei reintegrare sociale și profesionale.
„Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț este primul proiect în care am inclus această opțiune, iar antreprenorii care aleg să colaboreze cu deținuți vor primi un punctaj suplimentar”, a declarat Gabriel Budescu, Directorul General al CNIR.
Această inițiativă vine pe fondul deficitului de forță de muncă din construcții, iar utilizarea resurselor umane din penitenciare ar putea contribui semnificativ la realizarea unor proiecte importante de infrastructură. De asemenea, în cadrul licitației pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț, CNIR a prevăzut un punctaj de 6% pentru creșterea incluziunii sociale, dintre care 3% sunt destinate antreprenorilor care angajează persoane din județele Bacău și Neamț, iar alte 3% vor fi acordate celor care încadrează deținuți.
Contractul pentru proiectul drumului expres, în valoare de peste 6 miliarde lei, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 23 decembrie 2024 și va fi vizibil și în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 februarie 2025.

C.L.

duminică, 26 iunie 2022

Dascălul nu lucrează doar 18 ore pe săptămână!

 


Dascălul predă 18 ore.

Când nu predă, profesorul se pregătește.

Ați ținut vreodată un discurs public de 5 minute? În cât timp l-ați scris?

Gândiți-vă că profesorul susține discursuri didactice de 50 de minute. În cât timp credeți că le pregătește?

Aceasta este lecția.

Ați mers vreodată într-un parc de joacă și v-a rugat vecinul să vă uitați și la copilul său cât merge să ia o sticlă de apă? Dar dacă ar fi 30 de copii pe care-ar trebui să-i supravegheați? V-ați descurca?...

Acesta este managementul clasei.

Imaginați-vă acum că trebuie să luați un interviu unei persoane publice. Ce întrebări i-ați pune? Construiți în continuare și ceva ghicitori la care intervievatul să dea dezlegare.

Aceasta este conceperea testului.

Câtă vreme v-ar lua apoi să citiți răspunsurile la toate cele 9 întrebări ale interviului? Înmulțiți rezultatul cu 30 de persoane cărora le-ați aplicat chestionarul. Acum evaluați fiecare punct, dați un calificativ pentru fiecare participant în parte.

Aceasta este corectarea testului.

V-ați trezit vreodată pe stradă că primiți o-ntrebare la care n-ați știut să răspundeți? Profesorul nu-și permite să eludeze curiozitățile elevilor, așa că trebuie să se informeze în permanență, să se documenteze, să urmărească noutățile, să citească actualizările.

Aceasta se cheamă formare continuă.

V-ați pregătit vreodată să primiți un musafir important? Cât efort ați depus, câtă energie ați cheltuit?

Aceasta este inspecția.

Ați făcut vreodată liste de cumpărături, planuri de vacanță, obiective de vizitat într-o zi, to do list la început de an?

Acestea sunt fișele de observație, planurile de lecție, planificările semestriale sau anuale.

Dascălul nu lucrează 18 ore pe săptămână.

Dascălul predă 18 ore.

În restul timpului, profesorul se pregătește.


Grupul Profesorilor din Romania