marți, 18 septembrie 2012

Comunicat de presă senator Marius Sorin BOTA


Dublă impozitare pentru românii din Italia


Senatorul PSD, Marius Sorin Bota, în calitate de preşedinte al Grupului de prietenie Interparlamentară România – Italia, a făcut mai multe sesizări, atât autorităţilor române cât şi celor italiene, cu privire la faptul că românii din Italia sunt obligaţi să plătească fiscului italian o taxă pentru imobilele deţinute în România.
Notificarea a fost transmisă românilor rezidenţi în Italia în baza unui Decret-Lege emis anul trecut de către Guvernul de la Roma, denumit "Dispoziţii urgente pentru creştere, echitate şi consolidarea conturilor publice" care introduce un impozit pe valoarea imobilelor din străinătate perceput tuturor proprietarilor rezidenţi în Italia, inclusiv românilor.
Conform unei ştiri recent apărute,  românii din Italia au primit notificări de la Fiscul italian prin care li se cere să achite o diferenţă de impozit pentru imobilele pe care le deţin în România. Impozitul este de 0,76% din preţul cu care au cumpărat locuinţa din România, din care se va scădea impozitul plătit statului român. Dacă actul de proprietate asupra casei nu indică un preţ de achiziţie, se va lua ca referinţă "valoarea de piaţă din locul în care este situat imobilul".
„Sunt de părere că această dublă impozitare este, evident, un abuz al Guvernului de la Roma în contrast cu prevederile tratatelor europene şi internaţionale. Evitarea dublei impuneri ar trebui să existe şi pentru românii din Italia la fel cum există şi pentru italienii din România”, a declarat senatorul Sorin Bota.


Cabinetul senatorului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu