Ieri dimineaţă, o veste a cutremurat redacţia: a trecut la
cele veşnice colegul şi prietenul Gheorghe Peter. După o scurtă, dar grea
suferinţă, Dumnezeu l-a luat la Ceruri.
Gheorghe Peter se întoarce acasă, la Sighetu Marmaţiei,
unde, în ţintirim, îl aşteaptă tatăl său Ştefan, iar la casa părintească plânge
mama Maria, cele 3 surori ale lui Ghiţă şi fratele. Pe toţi i-a iubit Ghiţă,
dar mai ales pe buna sa soţie Magda, care i-a fost alături mereu, pe fiul
Bogdan şi pe nora sa, şi mai ales pe Ştefănel, nepotul cu care se mândrea de
câţiva ani.
Dumnezeu să te Ocrotească în Pace, bunule coleg şi prieten
GHEORGHE PETER!
***
Gheorghe Peter s-a născut la Sighet, în 1951, pe malul
Ronişoarei, într-o familie de harnici gospodari. A absolvit Liceul Pedagogic
din localitate, 1971 (unde a fost pasionat de matematică şi literatură şi a
scris în revista „În Prag”). Institutul Pedagogic din Oradea l-a terminat
în 1975, iar în 1991 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii
Bucureşti.
A fost profesor la Borşa de unde a colaborat la cotidianul
judeţean „Pentru socialism” 1975-1986) dar şi la emisiunile de radioficare ale
Staţiei de la Sighet, alături de Spiridon Pralea şi prof. Ion Ardeleanu-Mecena.
În 1986 s-a mutat la Baia Mare, unde a lucrat ca redactor la unicul cotidian
din judeţ şi a continuat activitatea, din 1989 până acum, la „Graiul
Maramureşului”. Cu un bagaj vast de cunoştinţe şi cultură generală de invidiat,
Gheorghe Peter a scris mii de articole din toate domeniile de activitate, de la
sport la cultură, de la învăţământ la industrie, de la justiţie la
divertisment.
Cei care doresc să-şi ia un ultim rămas bun de la GHEORGHE
PETER, o pot face azi, la ora 19.30, la Capela Cimitirului Horea I. Ceremonia
funerară va avea loc joi, la ora 13, la locuinţa defunctului din Sighetu
Marmaţiei.
Redacţia Graiul MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu