Elevii din
învăţământul primar şi preşcolarii vor intra în prima vacanţă a anului şcolar
2012-2013 vineri, după terminarea cursurilor, urmând să revină la şcoală luni,
12 noiembrie, potrivit unui ordin de ministru privind structura anului şcolar.
Conform calendarului aprobat de MECTS, cursurile semestrului
I al anului şcolar 2012-2013 se desfăşoară din 17 septembrie până pe 21
decembrie. Vacanţa de iarnă începe în 22 decembrie, când se vor încheia
cursurile semestrului I, şi se va termina pe 13 ianuarie 2013.
Semestrul al II-lea va începe pe 14 ianuarie 2013, iar
vacanţa de primavară este între 5 şi 14 aprilie 2013.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, anul şcolar în
curs se va încheia pe data de 21 iunie. Vacanţa de vară va începe pe 22 iunie
2013 şi se va încheia pe 15 septembrie.
Anul şcolar 2013-2014 începe în 16 septembrie 2013.
Ordinul MECTS mai prevede ca tezele din semestrul I al
anului şcolar în curs se susţin, de regulă, până la data de 30 noiembrie 2012,
iar cele din semestrul al II-lea, de regulă, până la data de 25 mai 2013.
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu