miercuri, 14 noiembrie 2012

Scriitorul Ion P. Pop îşi prezintă cartea „FC Baia Mare- Generaţia Mateianu” la Ulmeni


 Sâmbătă, 17 noiembrie 2012 orele 14,00, la Pizzeria Romantica din centrul oraşului Ulmeni, va avea loc un eveniment literar deosebit, moderat de către preot Radu Botiş, la care sunt invitaţi trei dintre eroii acestei cărţi „FC Baia Mare-Generaţia Mateianu”: Marin Sabou, căpitanul frumoasei echipe, Adalbert Rozsnyai, maestru al sportului, campion cu Dinamo Bucureşti şi puncher de temut pentru adversarii echipei FC Baia Mare, Zoltan Illieş, directorul Şcolii de fotbal „Viorel Mateianu”.
        Oaspeţi de onoare vor fi Alexandru Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor şi membru corespondent al Academiei Americano- română, doamna Titina Ţene, membră în filiala Cluj a Ligii Scriitorilor. Vor participa şi membri marcanţi ai Ligii Scriitorilor Maramureş, printre care romancierul Mihai Ganea, preşedintele filialei, eseista Virginia Paraschiv, scriitorul Milian Oros. De asemenea un aport la buna desfăşurare a întâlnirii cu profesorul Ion P. Pop de la Ulmeni îşi vor aduce contribuţia profesorul Traian Rus, originar din Chelinţa şi actorul Doru Fârte, originar din Ulmeni.
          Din pleiada de personalităţi literare şi sportive ne putem da seama că sâmbătă, orele 14,00 „toate drumurile Ulmeniului” duc la Pizzeria Romantica. Cronicarul sportiv Ion P. Pop o merită cu prisosinţă.

                                                                              Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu