Dascălilor de ieri

                                                                                          Ionuţ BUDA

            Scriu aceste rânduri cu gândul la anii petrecuţi în Şcoala Generală Tămaia unde am avut şansa de a primi o educaţie temeinică care m-a ajutat să devin omul de azi. În viaţa oricărui om rămân unele amintiri care îi marchează devenirea întru fiinţă şi este un demers util pentru oricare dintre noi în a privi spre trecut şi a-l judeca cu luciditatea şi luxul prezentului.

            Şcoala Tămaia a avut profesori de excepţie şi datorită subiectivităţii inerente oricărei fiinţe umane am avut şi eu preferaţii mei. Pentru cursivitatea şi logica acestor rânduri voi recurge la o expunere cronologică.

            Astfel tainele citirii le-am desluşit cu învăţătoarea Iacob Angela care cu multă răbdare m-a iniţiat în ceea ce urma să devină ulterior pasiunea mea principală: lectura. Următorii 3 ani au fost sub oblăduirea răbdătoare a învăţătoarei Ţiudic Delia care cu multă pasiune şi profesionalism m-a îndreptat şi pregătit pentru clasa a V-a.

            Dintotdeauna am fost înclinat spre ştiinte umaniste; cu toate că am fost la un liceu  cu tradiţie de mate-info (Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”) şi am studiat cea mai exactă dintre aceste ştiinţe, Dreptul la UBB, atât matematica cât şi fizica mi-au plăcut. Astfel în tainele matematicii am fost iniţiat de profesorul Mihai Pop, care mi-a fost şi diriginte. Domnul diriginte m-a făcut să fiu atras de această disciplină şi a fost dintotdeauna deschis la multele mele întrebări şi dispus să-mi ofere un sprijin consistent în pregătirea examenului de capacitate. La fizică domnul profesor Rus Ioan ne-a introdus în lumea minunată a naturii, ne-a făcut să o înţelegem prin diversele experimente şi aplicaţii practice. La liceu, cu toate că eram la uman, profesorul de fizică, mirat de cunoştinţele mele, m-a întrebat unde şi cu cine am făcut fizică. O dovadă concretă a valorii acestui profesor care nu se mulţumea până nu ne făcea să înţelegem atât la nivel empiric cât şi teoretic.

            Cum spuneam anterior, cu toţii avem preferinţele nostre. În cele cu urmează voi zăbovi mai mult asupra a doi profesori care prin aportul lor decisiv au contribuit la alegerea profesiei mele.

            La istorie un distins domn profesor m-a făcut să realizez utilitatea şi frumuseţea înţelegerii trecutului istoric ca sursă a înţelegerii prezentului – Iacob Gheorghe. Nici la liceu, nici la Universitate, nu am întâlnit un profesor mai pasionat de materia lui decât profesorul meu din generală. Cu o vastă şi interdisciplinară cultură generală, spirit enciclopedic, domnul profesor a făcut din mine cetăţeanul responsabil de astăzi.  Atât orele de cultură civică cât şi cele de geografie mi-au oferit bazele culturii generale  şi uşor-uşor au creionat în gândirea mea alegerea profesiei. Ce mi-a mai plăcut în stilul pedagogic al acestui profesor a fost orientarea lui (pe care atunci nu o puteam înţelege) spre fixarea datelor şi noţiunilor istorice prin metoda sau procedura „vocabularului”. Astăzi constat că nu le-am uitat deloc cu toate că au trecut destui ani! Obsedat de perfecţiunea pedagogică şi de eficienţa maximă a procesului de învăţare domnul profesor Iacob Gheorghe rămânea cu noi după ore, în afara programului, pentru a ne explica şi aprofunda materia. Răspundea la întrebările noastre şi critica, pe drept temei, manualele de istorie prost realizate şi încerca să ne explice faptele istorice în adevărata lor esenţă.

            Materia mea favorită pentru care am dezvoltat o adevărată pasiune a fost limba română, mai exact literatura. Am avut privilegiul să învăţ gramatica limbii române cu profesoara Lucica Covaciu. Domnişoara profesoară a sesizat de la început dragostea şi apetitul meu pentru literatură şi m-a încurajat în a-mi dezvolta talentul literar. Mai întâi la clasă prin multe exerciţii de gramatică, mai apoi prin intermediul unor caiete de exerciţii pe care mi le corecta şi îmi explica greşelile făcute. Cu multă răbdare şi îngăduinţă domnişoara Lucica a cizelat pornirile mele literare şi a pus bazele exprimării şi retoricii atât de utile în preocupările şi actuala mea profesie.  M-a încurajat să merg la olimpiada de română şi după ce mergeam la Şcoala Fărcaşa pentru etapa locală, domnişoara Lucica mă pregătea pentru etapa judeţeană. Îi sunt recunoscător pentru faptul că mă determina să scriu compuneri/eseuri pe diverse teme care mi-au dezvoltat gândirea şi au fost bazele unei exprimări disciplinate. Îmi aduc aminte cu mult umor despre cum îl rugam pe tatăl meu să ne ducă cu maşina la olimpiada judeţeană în Baia Mare care era prin februarie parcă, pe o vreme proastă, în cei mai mulţi ani. An de an domnişoara Lucica m-a încurajat în această pasiune, mă însoţea alături de tatăl meu la fiecare olimpiadă  şi la finele acestora îmi dăruia dulciuri ca şi pe un premiu simbolic. În liceu, am reprezentat judeţul Maramureş la olimpiada naţională de limba şi literatura română, fapt pentru care trebuie să-i mulţumesc în primul rând acestei profesoare remarcabile.

            Silit şi de spaţiul limitat am încercat să fiu cât mai sintetic. Nu pot încheia fără a aminti în această expunere şi pe doamna Cristina Pauşeniuc care în calitatea ei de bibliotecară mi-a oferit de fiecare dată ce cărţi mi-am dorit. Totodată îi mulţumesc domnului Mircea Pauşeniuc care mi-a publicat pe cînd eram prin clasa a VII-a primul articol în presa locală şi care acum mi-a dat din nou posibilitatea să scriu pe blogul Izvoare Codrene.

            În încheiere nu pot să nu remarc lucrările pozitive, remarcabile, pe care Primăria Fărcaşa, şi în special prin domnul primar Ioan Stegerean, de ce să nu acordăm cezarului ce e al cezarului, le-a făcut pentru şcolile din comună şi în special noua clădire a şcolii din Fărcaşa. Toate aceste realizări, pe care nu le-am putut aminti decât generic,  dovedesc importanţa care se acordă procesului educativ în Comuna Fărcaşa de actuala conducere şi în faţa acestor eforturi să sperăm că printre elevii de azi se vor găsi academicienii de mâine.