vineri, 31 mai 2013

Cafeaua stimulează apariţia diabetului şi a problemelor de inimă

Consumul a cinci cafele pe zi, chiar şi decofeinizate, prezintă o legătură cu obezitatea şi afecţiunile cronice, arată un nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Western Australia.  Este vorba despre primul studiu efectuat vreodată în lume ce analizează efectul dozelor mari de cafea. Cercetătorii au descoperit că echivalentul a cinci cafele pe zi duce la dublarea cantităţii de grăsime viscerală – grăsimea din jurul organelor din abdomen ce duce la afecţiuni cronice letale.
Cercetătorii doreau să studieze un compus din cafea cunoscut sub numele de„acid chlorogenic” (CGA), despre care se crede că aduce diferite beneficii asupra sănătăţii, cum ar fi prevenirea diabetului.
Kevin Croft, profesor la Universitatea Western Australia, afirmă că studiile precedente au testat efectul unei cantităţi mici de cafea, echivalentul unei ceşti pe zi. „Studiile au arătat că riscul de a dezvolta diabet de tip 2 scade în urma consumului de cafea. Pornind de la aceste cercetări, am dorit să studiem efectele compuşilor de tip CGA ce se găsesc în cantităţi mari în cafea, dar şi în ceai şi anumite fructe, precum prunele”, a explicat profesorul Croft.
„În trecut, compuşii CGA erau renumiţi pentru efectele benefice asupra sănătăţii – cum ar fi creşterea sensibilităţii insulinei, reducerea tensiunii arteriale şi reducerea acumulării de ţesut adipos pe corp”, a mai spus specialistul.
Cercetarea realizată de oamenii de ştiinţă australieni au obţinut un rezultat surprinzător, însă, atunci când şoarecilor de laborator le era administrat echivalentul a cinci ceşti de cafea pe zi.
„Am descoperit că echivalentul a cinci ceşti de cafea pe zi ducea la creşterea în greutate, mai ales în ceea ce priveşte grăsimea viscerală”, a explicat profesorul Vance Matthews.
„De asemenea, am observat în rândul şoarecilor cu un nivel mare de CGA o creştere a rezistenţei insulinei - ceea ce poate duce la diabet - şi o creştere a intoleranţei la glucoză”, au mai spus cercetătorii.
„Atunci când în corp se găseşte un nivel scăzut de CGA, această substanţă poate produce efecte benefice, cum ar fi reducerea ţesutului adipos, însă în cazul unei doze mari apar efectele negative”, a explicat profesorul Matthews.
„Concluzia acestui studiu este una clară: trebuie să consumaţi cafeaua cu moderaţie”, a adăugat cercetătorul.
Profesorul Matthews avertizează că inclusiv persoanele care nu par să fie supraponderale pot avea depuneri periculoase de grăsimi în jurul organelor abdominale, lucru ce poate duce la diabet, afecţiuni cardiovasculare şi alte probleme de sănătate.
„Sunt foarte mutle persoane care arată bine, dar care prezintă o acumulare de grăsime în anumite celule din jurul organelor şi a ficatului”, explică profesorul. „Acest lucru ar putea fi agravat de consumul excesiv de cafea”, a mai spus Matthews.
„Se pare că efectele asupra sănătăţii depind de doză. Un consum moderat de cafea, de până la 3-4 ceşti pe zi, pare să reducă riscul de a dezvolta afecţiuni precum diabetul de tip 2 şi cele ale aparatului cardiovascular”, a concluzionat specialistul.


                                                                  dr. Iulian COZA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu