,,O turmă fără binecuvântare, nu cutează să plece în munte. Sătenii nu și-ar da animalele pe mâna unor ciobani fără Dumnezeu".
Îmi place să cred, că dacă nu în orice colț de țară, cel
puțin, aici la noi, în frumoasa noastră Chiuzbaia, totul și toate lucrurile,
încep cu o rugăciune și o binecuvântare. Vreau să fie cunoscută, alături de
SÂMBRA OILOR din OAȘ, serbată de câteva decenii, și SÂMBRA OILOR de la
Chiuzbaia, sau să potrivesc și-o rimă, voi rosti, SÂMBRA OILOR din Fisculaș. De
ce nu? Și aici, la noi, în Maramureș, ne petrecem, ba poate chiar și mai bine,
la sâmbră.
Și uite cum nu doar în Huta Certeze se sărbătorește, nu
numai acolo e veselie mare, ci și aici. SÂMBRA OILOR – este una dintre cele mai
mari sărbători pastorale, și spun asta motivat de un singur aspect – aici, în
satul Chiuzbaia, putem vorbi cu adevărat de o tradiție în ceea ce privește
păstoritul. Ba chiar eu, mă pot lăuda cu străbunicul meu ANTONEA BELII – care a
avut zeci de ani, la rând, între 500 și 600 de oi, doar ale lui.
Apoi, să nu uităm
manuscrisul cărții – MONOGRAFIA SATULUI CHIUZBAIA – al regretatului învățător
TEOFIL RĂDULESCU, manuscris în care se povestește pe aproximativ 15 foi despre
această ocupație pastorală, de fapt – ocupație principală a secolului trecut.
Probabil vom avea ocazia să povestim despre toate acestea într-un viitor
apropiat. Să vorbim despre o carte – a satului Chiuzbaia, o carte pe care o
merităm de ani de zile, nu doar vorbe despre un manuscris.
Trăim o sărbătoare a UNIRII sub cerul senin și curat.
Suntem o familie, suntem ca într-o familie, unde totul se împarte – de la
bucate și mâncăruri gătite, pâinea coaptă pe vatra cuptorului, până la berea
sau horinca de prune. Putem zice, așa ca la nuntă, după binecuvântarea
preotului:
,,Slobodă-i casa /
Slobodă-i masa / ...”
Semnul Sfintei Cruci să vegheze asupra stânii și asupra
ciobanilor! Apărată fie această stână de necaz și durere. Apărat fie cel care
și-a sumat această mare responsabilitate – de-a îngriji de ce avem mai drag pe
lângă casă.
Suntem martorii unui ritual ancestral – transhumanța
noastră, știută de secole – face parte din viață. Urcând pe munte pentru
pășunat, sau coborând spre vale, în căutarea apei cea dătătoare de viață,
ciobanul își are alături doar pe Dumnezeu, sub cerul căruia își poartă cu
liniște turma.
Sâmbra oilor – este o sărbătoare câmpenească, strâns legată
de ocupația păstoritului – având drept sens, simbol și semnificație – ieșirea
oilor la păscut, datul lor în turmă, mulsul și măsuratul laptelui, după care
fiecare își va primi cota de CAȘ și URDĂ.
Eu, personal, mi-am adus aici, știind că va fi o mândrie
pentru mine – prieteni care pot spune că au mai fost sau n-au mai fost
niciodată la o astfel de sărbătoare. Sunt mândru să am asemenea oaspeți, și
sunt convins, de pe acum, că nu vor uita această minunată zi, ba mai mult își
vor dori, să mai participe la asemenea evenimente aici la noi, în frumoasa
noastră CHIUZBAIE.
Dacă ar fi să fac o
statistică, a bunului simț, a moralei sau a adevăratei credințe, aș pune pe al
treilea loc – după preotul satului, după dascălul satului – aș pune pe CIOBANUL
satului. Doar Dumnezeu știe prin câte trece din acest ceas al zilei, și până
toamna târziu – când cu lacrimi în ochi, lasă oile la stăpân, le dă acasă,
adică.
Asociez misiunea lui de păstor, cu cea de OSTAȘ credincios
țării. CIOBANUL – este un oștean credincios animalului pentru care ar fi în
stare de orice SACRIFICIU. Nu știu dacă noi, oricare de-aici, am mai fi în
stare de un asemenea sacrificiu!
În misiunea lui – acest brav ostaș - are alături, câinii,
pe care-i iubește așa cum își iubește stâna, ori familia. Nu aș vrea să-i fie
pus într-un cântar dragostea pentru careva, iar dacă așa ar fi, vă mărturisesc,
un singur lucru – balanța cântarului va fi mereu în echilibru – față de
familie, față de câinii de la stână, și față de stâna în sine.
Un lucru doresc să mai scot în evidență – bâta (sau BOTA)
ciobănească, nu va fi schimbată niciodată în toată perioadă pastorală. Ea, BOTA
sau BÂTA ciobănească are o funcție APOTROPAICĂ – adică, DE APĂRARE - și
exemplele pot fi multe. Câinele și bota poartă semnul APOTROPAICULUI – (la
stână) așa cum ostașul își are în grijă ARMA din dotare.
Acestea sunt armele ciobanului împotriva celui rău care
s-ar putea abate asupra stânei, ferească Sfântul! Și-apoi mai este un lucru – curajul de-a înfrunta orice pericol sau vrăjmășie.
Începând de la căldură sau ploaie, de la secetă la umezeală permanentă.
Devotamentul va fi în permanență asociat cu dragostea pentru tot ce este în
jurul său.
Acesta ne este CIOBANUL –
Relu Libotean – cel care azi, ne-a prilejuit întâlnirea cu această
sărbătoare. Rugându-L pe Dumnezeu să trimită binecuvântare asupra tuturor
de-aici, asupra stânii acesteia și asupra păstorilor, haideți să rostim
împreună, creștineasca rugăciune, TATĂL NOSTRU,
care ești în ceruri ... și-apoi, declarând deschisă ediția întâia a
acestei sărbători, să purcedem la mulsul oilor, iar dumneavoastră, cei care
veți gusta de-a lungul anului din cașul și urda de la această stână, să vă
bucurați, și să mâncați brânza sănătoși, alături de cei dragi, așa după cum am
mai spus.
Și pentru că tot e sfântă zi de sărbătoare, vă mai dezvălui
un secret din viața de stână – zilele acestea șeful nostru de stână, RELU LIBOTEAN – își serbează ziua de
naștere, prilej de-a-i ura multă sănătate, fericire și mulți ani!
La mulți și fericiți ani! DOAMNE AJUTĂ!
Și, de ce nu, alături de dumneavoastră, haideți să facem o
promisiune – o promisiune care să devină tradiție, din tradiție - ,,SĂRBĂTOARE
CU EDIȚIE!”, iar noi să sărbătorim acest eveniment, dacă bunul și dreptul
Dumnezeu, ne va da sănătate și putere, alături de cel mai MÂNDRU cioban – AUREL LIBOTEAN – RELU cum îi zicem noi.
Să fim mândri de un
asemenea cioban!
Să-L rugăm pe Dumnezeu
să-L APERE și să-I APERE stâna!
Să-L PĂZEASCĂ și să-L
FEREASCĂ de orice rău!
Să nu se abată asupra
lui și nici asupra stânii pe care o conduce cu bucurie – FURIA NATURII și nici
gura flămânda a LUPULUI, sau o oricărui animal din sălbăticie, care i-ar putea
pricinui necazuri, amar și supărare.
Să fie de cinste
nemăsurată, iar noi să ne putem bucura de el!
Să putem să ne bucurăm
de ce avem aici, să mâncăm brânza – CAȘUL și URDA – cu sănătate, în familie sau
cu prietenii.
Vrăjmășia și răutateasă
să nu se abată asupra dumneavoastră, nicicând!
Vremea bună să vă
însoțească mereu. Să nu uitați în lungul drum să_L chemați pe Dumnezeu, prin
rugăciune. Doar EL, Vă poate oferi liniște, pace și netulburare.
Aș încheia, oarecum, poftindu-vă să petreceți cu pace, cu
două-trei strofe dintr-un cântec popular:
,,Drag mi-i vara să
mă sui, / În vârful Ignișului, / Cu stânuța de mioare, / Cu vreo zece
domnișoare.
Mioarele-or behăi, / Cu
mândrele m-oi iubi, / Dumnezeu ne-a ocroti, / Mândra de-acasă n-a ști.
Când oile s-or culca, /
Mândruța m-a săruta. / Când ele s-or hodini, / Eu cu mândra m-oi iubi, / Numai
Dumnezeu ne-a ști.
Pentru oile din stână,
/ Nu mănânc o săptămână. / Oile le-oi apăra, / Dumnezeu mi-a ajuta.
Lupii de-or veni la
stână, / Eu le ies cu bota-n mână, / Câinii pe ei s-or arunca, / Eu din gura oi
striga, / Oile le-oi apăra.
Cei de-acasă pe hodină,
/ Trec și ei pe-aici la stână, / Numai o dată pe lună, / Ca să-și vadă oile, /
Nu știu ei nevoile.
Doamne ajută!
Nu întâmplător cuvântul
"păstor" este explicat în DEX astfel: "cioban, figurat preot,
conducător, îndrumător spiritual", și, ca orice noțiune
fundamentală, prea importantă pentru a fi ignorată, a suportat de-a lungul
ultimelor decenii o trecere nemeritată în zona peiorativului, sau, mai
rău, a nesemnificativului.
Se și spune că orice mare adevăr trece prin trei etape: este ridiculizat,
puternic combătut, iar în final, acceptat.
Am stat
de vorbă cu șeful de stână, cu Aurel Libotean, (Relu cum îl strigă
prietenii) întrebându-l (chestionându-l,
adică!) despre ,,una-alta”, despre cum sunt sâmbrele pe-aici. Deși încă destul
de tânăr (nu cred să aibă mai mult de 30 de ani!), ne-a mărturisit multe. Iată,
în cele ce urmează, câteva dintre întrebările puse, dar și răspunsurile
primite.
În
Maramureșul istoric, obiceiului i se spune ,,Ruptul sterpelor”, în Țara Lăpușului -,,obiceiul se numește Însâmbrat sau Măsuriș. Aceasta este o altă mare
sărbătoare a primăverii și constă în alcătuirea stânelor pentru perioada de
vară, numirea ciobanilor și măsuratul laptelui de la oile fiecărui gospodar
pentru stabilirea cantităților de brânză, caș, urdă ce îi vor reveni peste vară”.
(Dorin Ștef, Miorița s-a
născut în Maramureș, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005, pag. 103)
Gheorghe URSAN: - Cristos a Înviat!
Pentru început, lăsați-mă să-mi exprim bucuria întâlnirii cu dumneavoastră,
domnule Libotean, dar și cu tradiția satului Chiuzbaia, de care mă simt legat
sufletește de o vreme încoace.
Relu LIBOTEAN: - Adevărat, a Înviat! Eu sunt bucuros că vă
avem oaspete într-o astfel de zi – sâmbra oilor din Chiuzbaia. Ne bucurăm că vă
place satul nostru și tradițiile din el. Este un sat frumos, cu oameni harnici,
gospodari și iubitori de tradiție. Ce să mai spun? Doar atât: bine ați venit să
sâmbriți alături de noi. Sperăm să vă placă. În calitate de gazdă de stână, ne
simțim onorați.
G.URSAN: - Onoarea este de
partea mea. Dar nu aș vrea să pun următoarea întrebare până nu mă asigur de-un
singur lucru. Sunt multe stâni în sat? Mai sunt oi pentru stână?
RELU LIBOTEAN: - Destule aș zice! Mă gândesc și la faptul că
numai în neamul nostru s-au făcut trei stâne. Ceilalți frați ai mei, sâmbresc
tot azi, tot în Chiuzbaia, dar pe altă culme de deal. Satul este un sat mare.
Sunt oi, dar nu la toată casa, mai ales acum cu atâta democrație, iar cine are
oi, ține de la cinci-șase în sus. Oricum sunt destule, cât să faci o stână, și
să sâmbrești.
G.URSAN: - Doar din sat ați
adunat oile?
RELU LIBOTEAN: - Nu! De când fac stână, adună aici oile și
alții din alte sate din împrejurimile noastre. De exemplu, acuma avem sâmbrași
din Groși (Groșii de lângă Baia Mare), din Unguraș. Și-au făcut un obicei de-a
le aduce la noi în sat pentru a fi îngrijite pe vară. Aici, la noi, sunt
condiții mai bune decât pe-acolo de unde-s ei. Oilor le place la deal. Aici și
apa este mai bună. Imașurile nu prea sunt pentru păscutul oilor. De obicei, pe
imaș pasc vacile, nu și oile. Dar să mai știți un lucru. Pe unde paște sau
calcă oaia, nu mai paște vaca. Așa se zice pe-aici. apoi, pe la noi, oile sunt
după cum s evede pe dealuri, iar vacile pe imașul satului, fără a se aduna unii
cu alții, noi cu oile, și cei cu vacile, adică.
G. URSAN: - Ne-am adunat să sâmbrim! Să mulgem oile și să
măsurăm laptele. Ce zice tradiția satului?
RELU LIBOTEAN: - Da așa este. Așa se
face la sâmbră. Dar, de fapt, totul a început cu câteva zile în urmă, în
miecurea de după Paște. Atunci am adunat și-am strâns oile. Un pic mai târziu
de cât de obicei, în acest an, că au picat Sfintele paște în luna mai. Dar
obcieiul satului chiar așa este – oile se adună cam la început de mai. Se aduc la stână de către
gazdele lor. Nu e bine să se aducă în zi de joi – pe-aici joile se țin ca o
sărbătoare. Satul le zice ,,zile jingașe”, nu prea se lucră multe, în astfel de
zile, până la Rusalii. Ar fi ca un legământ. Pentru ca stâna să fie ferită de
tunete și trăsnete. Să nu se întâmple ceva rău, pe-aici. acuma noi chiar
miercuri le-am adunat și azi sâmbătă sâmbrim. Fiecare își mulge oile sale, iar
când se termină de muls, la colibă, se măsoară laptele pentru a ști, peste
vară, câtă brânză duce fiecare acasă.
G. URSAN: - Asta era următaorea
întrebare – cum se procedează cu laptele? Vine sătenii și-și mulg oile și-apoi
duc laptele acasă și-și face brânza fiecare cum știe, sau există un alt obicei?
RELU LIBOTEAN: - Nu! Pe-aici este alt obicei – după ce s-au
muls oile, și fiecare știe cât lapte a muls de la oile sale, este o regulă
strictă pe care o respectă fiecare. Oile după sâmbră le mulgem doar noi, eu și
cu ciobanii pe care i-am angajat pe vară să îngrijească de oi. Noi mulgem oile
și eu fac cașul și urda. Nu se duce laptele acasă. Gazda care are oi vine doar
în ziua când e planificat după brânză. Primul care-și duce brânza este cel care
a muls cel mai mult lapte în ziua sâmbrii. Și-apoi în ordinea mulsului, fiecare
când îi gtrimit vorbă, vine și-și duce brânza. Eu o fac, aici în colibă. O
punem în strecuri pe comarnic la uscat, sau la zvântat, că n-o dăm chiar atunci
când o și facem. Cașul trebuie să se scurgă de zer. Sau din caș trebuie să se
scurgă zerul și să se zvânte un picuț. Abia apoi cântărim cașul și în funcție
de câți fonți are fiecare atâtya brânză primește. Doi fonți fac un kilogram.
G. URSAN: - Cum se măsoară
laptele? Sau, în ce se măsoară? Care este unitatea de măsură – litru, pahare,
cofe?
RELU LIBOTEAN: - Nu! La noi de când se știe, măsura laptelui
s-a făcut în font, sau fonți, dacă sunt mai mulți. E un nume unguresc – dar e
echivalentul unei jumătăți de litru, ca și măsură românească. După un font de
lapte, gazda de oi, primește cinci kilograme de caș. Pe-aici doar cașul se
măsoară, urda nu. Urda se dă așa, după cum iese cașul. Dacă ai mult lapte, cum
este perioada aceasta, cașii sunt mari, și urda este mare. Mai spre vară, pe
când oile nu mai dau atâta lapte, scade și mărimea cașului și a urdei. Deci, dacă ați muls 10 fonți de lapte veți
primi 50 de kilograme de caș, dar și urda cuvenită, care așa după cum am mai
spus, nu se măsoară. Echivalentul a 10 fonți de lapte mulși în ziua sâmbrei,
este 100 de fonți de caș - adică 50 de kilograme de caș.
G. URSAN: - Deci, fac o
recapitulare - măsura laptelui se face în font sau fonți. Un font de lapte
înseamnă o jumătate de litru de lapte, iar după câți fonți se mulg se primește
cașul. E caș sau direct brânză?
RELU LIBOTEAN: - E caș. Brânza și-o face fiecare acasă, după
ce frământă cașul. Brânza e cașul frământat. I se mai adaugă sare după gustul
fiecăruia. Cașul se macină, și după ce se frământă se pune în bărbânță, sau în
toc – un vas din lemn în care se păstrează brânza frământată. Acuma de când cu
congelatoarele astea moderne, nu prea frământă lumea cașul ci-l pun direct în
congelator. Se servește după ce se decongelează. Lumea zice că se păstrează mai
bine, apoi fiecare face cum vrea. Treaba mea este să pot să-i dau fiecăruia cota
de caș, să nu mă fac de râs cu oamenii. Eu dau și al doilea rând de brânză,
alții nu prea dau. Eu, dacă mă încadrez, îl dau.
G. URSAN: - Ce înseamnă al doilea rânde de brânză? Se face iar
sâmbră?
RELU LIBOTEAN: - Nu! Dar dacă se dorește și a doua sâmbră, noi
suntem dispuși s-o facem (glumind). Nu se mai face sâmbră, ci se stabilește de
comun-acord cota de caș ce-o primește de-al doilea rând. Nu se mai dă atâta de
mult caș, că le scade laptele, și nu mai este cu putință să mai dai atâta de
mult. Se dă o anumită cantitate de caș, mai mică decât în primul rând. Cât
despre a doua sâmbră, ați văzut ce frumos se petrec oamenii, eu aș fi de-acord
și cu a doua, și cu a treia, că prea frumos ne petrecem. Ne lipsește doar
muzica, dar sperăm s-o rezolvăm în anii ce urmează.
G. URSAN: - Ne-ați vorbit despre cum este azi la sâmbră. Am văzut
staolul oilor împodobit cu flori. S-a rostit o sfântă rugăciune și s-a sfințit
coliba, comarnicul și staolul. Așa se face pe-aici?
RELU LIBOTEAN: - Da! Sâmbrele nu încep fără binecuvântarea
preotului. Rugăciunea ne-a însoțit mereu - și pe vreme bună și pe vreme grea.
Se sfințește făina de mălai și lumânarea, iar în caz de vreme grea – furtună,
cu tunete și fulgere – se aprinde lumânarea sfințită și se rostesc rugăciuni.
Florile le aduc femeile care vin la sâmbră, pentru ca să fie frumos staolul,
iar oile să fie peste an, frumoase ca floarea. Se crede că florile sunt puse pe
marginea leselor de la staol, și pentru ca oile să nu fie deocheate. Apoi, azi
nici nu mai ștrim dacă să credem în așa ceva, sau nu. Și oile ați vîzut că au
fost sfințite cu aghiazmă, cu apă sfințită, pentru a fi ferite de necazuri și
boli. Le-a stropit preotul cu apa sfințită, când au întrat în strungă. Așa se
zice, când se mulg oile – sunt în strungă. Strunga este locul pe unde trec oile
atunci când sunt mulse. Vedeți și dumenavoastră, dincoace de staol, sunt câțive
boci (butuci) de lemn, pe care se așează ciobanii când mulg oile. Vasul în care
s emulge laptele se numește găleată, și este o găleată mai aparte, nu ca
oricare. Uitați-vă la forma ei – la fund e mai largă și are o formă de trunchi
de con. Spre vârf găleata de muls se îngustează. Am uitat, să spun că și pe noi
a dat preotul cu aghiazmă – să fim apărați de necazuri, să fim feriți de
animalele sălbatice care ne-ar putea oricând ataca stâna și oile.
G. URSAN: - Am văzut doar
bărbați în strungă. Este vreo interdicție în acest sens?
RELU LIBOTEAN: - În staolul oilor, în ziua sâmbrei, nu intră
femeile, numai bărbații. Se crede că dacă ar intra în staol o femeie bolnavă,
ar spurca toată stâna - și probabil de aici interdicția femeilor de a intra în
staol. Apoi, oile cam bărbații le mulg, dar nu e o regulă. Femeie trebuie să
fie acolo la coșuri – să pregătească mâncarea și băutura până se mulg oile.
Apoi, știți că și în zile de Praznic nu e bine să-ți intre pentru prima dată în
casă, cineva de sex feminin. E bine să-ți intre pentru prima dată un bărbat, un
copil, nicidecum o femeie sau o fată. Așa e și la stână. Nu e cu nimic mai
deosebit. Femeie e de sărăcie, aduce sărăcie la casă se mai zice în credința
populară. Apoi, c-a fi așa, că n-a fi așa, Dumnezeu știe! Noi nu mai zicem azi
atâtea!
G. URSAN: - Nu am mai auzit
atâtea! Chiar am rămas plăcut impresionat. Sigur, m-am mirat unde-s femeile și
de ce nu se prea apropie de staol.
RELU LIBOTEAN: - Apoi, astăzi nu mai e așa! Nu se știu atâtea
superstiții. Femeia să stea acolo la mâncare. Să lase băutura pe seama
bărbaților, că lor nu li-i bună (râde!). Bărbații țin și îngrijesc de animale.
Femeia e doar cu mulsul vacilor în grajd. Apoi, nu cred că li-ți scrie pe toate
astea, că și eu le-am auzit de la alții. Nici nu știu ce să mai cred din toate
astea. O trecut vremea asta. Azi vine la sâmbră și mulg oile cine poate – fie
femeie fie bărbat. Ce se întâmplă dacă bărbatul este la serviciu și nu vine la
muls? Îi rămân oile nemulse? Nu! Mulg și bărbații și femeile. Ați văzut că au
intrat în staol câțiva bărbați c are le-au tot dat oile celor de-afară, prin
strungă. Din afara staolului, fiecare își cunoaște sau recunoaște oile sale și
le-a arătata celor din staol. Aceștia le-au prins și le-au condus până în
strungă, de-aici le-a preluat fiecare gazdă de oi. Femeile-s acolo, la foc, cu
copiii, la mâncare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu