vineri, 31 mai 2013

Prezentări de carte la Fărcaşa

 În cadrul manifestărilor dedicate “Zilei copilului”, Biblioteca comunală Fărcaşa (bibliotecar: Cristina Pauşeniuc) în colaborare cu Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Fărcaşa (director: Viorelia Vele) , a organizat o manifestare dedicată  scriitorului şi poetului Mircea Pop,cunoscut autor de literatură pentru copii. Despre opera scriitorului Mircea Pop au vorbit:  doamna învăţătoare Taţiana Pop, soţia scriitorului, publicistul si scriitorul Augustin Cozmuţa, doamnele învăţătoare Maria Stegeran (născută în Fărcaşa) şi Silvia Iancu din Baia Mare. La manifestare a mai fost prezent şi directorul editurii “Eurotip” Baia Mare, d-l Pamfil Godja.

      Mircea Pop, este o personalitate distinctă în cultura maramureşeana, fiind cunoscut în istoria literaturii pentru copii, prin cărţile dedicate celor mai mici dintre cititori.Vorbitorii au amintit volumele de povestiri apărute la editura “Ion Creangă” : Dacă iepuraşul n-ar fi adormit, La ciupercuţa cu telefon, Aventuri cu uliul Sam, Mingea de soare ori volumele de poezii: Trenul iepuraşilor, Scrisoare către barză, Căprioara zorilor, Povestiri din pădurea mincinoasă.
     
  Însoţiţi de doamnele învăţătoare, copiii din clasele I-IV au creat o atmosferă caldă pe tot parcursul prezentarilor, dovedind receptivitate şi încîntare în acelaşi timp.Cei prezenţi au putut apoi achiziţiona două dintre carţile lui  Mircea Pop: Mingea de soare si Povestiri din pădurea mincinoasă.
       La finalul prezenatrilor de carte, oaspeţii din Baia Mare au vizitat şi noua cladire a Şcolii din Fărcaşa, aratîndu-se deosebit de impresionaţi de condiţiile în care elevii fărcăşeni îşi desfăşoară activitatea.

                                                                             Mircea PAUŞENIUC



Un comentariu:

  1. Felicitari Cristina Pauseniuc! Felicitari Viorelia Vele! Felicitari Farcasa!

    RăspundețiȘtergere