COMUNICAT DE PRESĂ
|
80 de
studenţi premiaţi
în
cadrul proiectului de practică subvenţionată din fonduri europene
15 dintre participanţii
în proiect şi-au găsit deja un loc de muncă în urma serviciilor de consiliere
în carieră, în timp ce 215 studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi
50 de companii din Transilvania de Nord au participat la stagii de practică în
cadrul aceluiaşi proiect: „Practica - Primul pas
pentru cariera ta”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat în regiune de Agenţia de Dezvoltare
Regională Nord-Vest şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
În încheierea acestui proiect, ADR Nord-Vest şi
UTCN organizează astăzi seminarul “Inserţia tinerilor absolvenţi pe piaţa
muncii, din perspectiva angajatorilor şi angajaţilor”, şi Gala de premiere a
studenţilor care au avut cele mai bune rezultate în cadrul stagiilor de
practică efectuate. Astfel, 80 de studenţi ai UTCN vor primi premii în bani şi
diplome de recunoaştere a meritelor.
Scopul acestui eveniment este de a prezenta
rezultatele proiectului “Practica – primul pas pentru cariera ta”, modul în
care acesta a contribuit la îmbunătăţirea calităţii stagiilor de practică ale
studenţilor în companiile din regiunea de dezvoltare Nord-Vest precum şi de a
dezbate problemele legate de inserţia
tinerilor absolvenţi pe piaţa muncii prin corelarea cererii angajatorilor privind competenţele pe
care trebuie să le deţină forţa de muncă şi oferta educaţională.
În cadrul acestui
proiect, în Transilvania de Nord 250
angajatori au fost informaţi despre proiect, activităţile implementate şi
oportunităţile generate; 50 de angajatori au fost implicaţi în stagiile de
practică ale studenţilor în perioada 2011-2012; 215 studenţi au fost subvenţionaţi
pentru efectuarea stagiilor de practică; 80 studenţi vor fi premiaţi pentru rezultatele
din timpul stagiilor de practică. De asemenea, 91 de persoane au beneficiat de
servicii de consiliere în carieră, iar dintre aceştia, 15 persoane şi-au găsit
un loc de muncă.
Pornind de la experienţele studenţilor şi ale angajatorilor, a fost
realizat studiul regional post-inserţie cu privire la tendinţele integrării absolvenţilor
de facultate pe piaţa muncii, care va fi prezentat în cadrul seminarului de
astăzi.
Proiectul „Practica - Primul pas pentru cariera ta”, este finanţat prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2
„Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", Domeniul
major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă". Proiectul a fost
implementat în trei regiuni de
dezvoltare din România (Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest şi Centru), prin intermediul
unui parteneriat regional între agenţii de dezvoltare regională şi instituţii
de învăţământ superior şi a avut ca obiectiv general favorizarea inserţiei pe
piaţa muncii a 600 de studenţi aflaţi in situaţia de tranziţie de la şcoală la
viaţa activă. În Regiunea Nord-Vest proiectul a fost implementat de către
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord - Vest împreună cu UTCN şi a urmărit
sprijinirea inserţiei pe piaţa muncii a 200 de studenţi din regiune.
Pentru mai multe informaţii referitoare la proiectul
„Practica - Primul pas pentru cariera ta” şi rezultatele acestuia în Regiunea
Nord – Vest, vă invităm să participaţi la seminarul “Inserţia tinerilor
absolvenţi pe piaţa muncii, din perspectiva angajatorilor şi angajaţilor”, care
va avea loc astăzi, 28 mai 2013, începând cu ora 12.00, la Universitatea
Tehnică din Cluj-Napoca, str. Constantin Daicoviciu, nr. 15,
Aula Domşa.
Vă aşteptăm şi vă mulţumim pentru colaborare!
Innes Mercean,
Expert comunicare
0720824504
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu