Poveşti din Ţara Codrului

Profesorul de Istorie, Traian Rus, scoate la iveală o carte, astfel numită (apărută la Ed. TEOGNOST, Cluj-Napoca, 2013).

Viaţa unui dascăl/profesor de la ţară se desfăşoară/are loc într-un spaţiu limitat, să nu zicem anonim din punct de vedere al localităţii. Care poate deveni importantă prin, pur şi simplu, existenţa sa. "Omul sfinţeşte locul" - se spune. Azi, putem afirma: "Locul sfinţeşte omul".

Deşi cu afinităţi de Învăţător care "este făclia care se stinge luminând", Profesorul Traian Rus a reuşit, deşi cam târzior, să facă din locul în care s-a "măritat" - este ginere în Oarţa de Sus - un loc de meditaţie asupra a ceea ce am fost/ce şi cine suntem. Nu poate fi deloc puţin. Nu poate fi decât ceea ce suntem noi înşine. Atâta cât putem să fim, existând cu faţă curată în vremelnicele treceri ale zilei de ieri/de azi/de mâine-poimâine.

O carte (trans)scrisă de Profesorul Traian Rus. De fapt, este viaţa sa. A Domniei Sale. Zice, fără să rostească: "Am reuşit să fac o lucrare. Este, în fapt, întreaga mea viaţă. Sunt EU". Este o cronică a unei vieţi dăruite cunoaşterii. De Sine.

Mă uit la "casa cu pereţi albaştri, cum rostea Poetul Ion Iuga. A devenit Muzeul din Oarţa de Sus. Cu mare efort pentru Profesorul Traian Rus, dar şi "ajutorul/invidia" pe care le-a simţit.

Cartea "Poveşti din Ţara Codrului" se citeşte cu plăcere: asemenea unor "Cronici" de acum câteva sute de ani. Este un fapt: al dăinuirii în timp.

Începe cu Ioan Alexandru, poema "Casa părintească": "Sat transilvan, căsuţe din pământ,/ Muşcate la fereastră, busuioc la grindă,/ Ştergar curat, icoane pe pereţi, / Ziua-Nvierii şi noapte de colindă".

Apoi, face o "dare de seamă" asupra Istoriei. Cu ilustraţii. Cu sinteze asupra zonei. Se redă şi "Imnul Şantierului", din 1985, de pe Ogrăzi, unde s-au descoperit 303 denari de argint: "Haide, hai pe şantier!/ Nu te teme, nu-i lejer. Refren: Ograda-i plină de monezi/ Trebe numai să le vezi".

Istoria este… istorie: despre Bodava, Ghiile Botei, Moneta de Histria, tumulul şi tezaurul de aur de la Oarţa de Sus - Bicaz, dar şi George Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu. Şi scrisori din război, Şi consemnări despre personalităţi din zonă.

Cele mai interesante pentru noi, contemporanii, sunt "dialogurile" actuale, cu oamenii din sat. Rapsozi, care chiar horesc şi se "reproduc" aceste texte. Texte de folclor, "poveşti" despre locuri şi oameni, despre dascăli şi cărţi, despre Muzeul Satului "Muzeul sufletului nostru".

Cartea se citeşte nu numai din curiozitate, ci cu sufletul deschis.

Prin Prof. Traian Rus, Oarţa de Sus revine la o viaţă pe care o are din străvechime, şi ştie să şi dăinuie: "U-iu-iu, până ce-s viu/ Dacă-oi muri, mort să hiu"!

Este o laudă că mai avem asemenea oameni.

                                                                          Dumitru IUGA