sâmbătă, 6 iulie 2013

Ana Maria Prodan atacă verbal decizia luată astăzi de către Comitetul Executiv al FRF

Trei dintre cei mai vehemenţi la decizia luată de către Comitetul Executiv al F.R.F. sunt Florin Prunea, preşedinte la echipa din Iaşi (marea pierdantă astăzi, deoarece are licenţă pentru a evolua în Liga I), Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova (care se bucură când Mircea Sandu îşi sporeşte duşmanii) şi impresara Ana Maria Prodan, ( cu interese materiale la Chiajna) care a declarat la Sport.ro următoarele:
"Sunt şocată, nu mi-am putut imagina vreodată că se poate întâmpla aşa ceva. Clujul nu se compară cu Rapidul, ca situaţie. Rapid nu a făcut recurs după ce nu a primit licenţa. Comitetul Executiv nu avea voie să facă aşa ceva, că nu este instanţa de judecată.  Hotararea era definitivă şi irevocabilă, Rapid nu avea voie să joace în prima liga pentru că nu a primit licenţa. Este abuziv tot ce se întâmplă. Oamenii aştia care au votat, vor ajunge la DNA!"
  Spectacolul sau mai bine zis circul din fotbalul românesc continuă înainte de a începe campionatul! Marfă multă pentru ziarişti şi tot mai puţină credibilitate pentru conducătorii fotbalului românesc. Să ne mai mirăm de faptul că la un meci pe Dinamo, mi se pare cu Severinul au fost 150 de spectatori. Mai puţini decât mergeau în sala „Lascăr Pană” din Baia Mare la Handbal Club Minaur în Liga a II-a...


                                                                Gelu DRAGOS, membru APS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu