frumos ești grai românesc!
îți mulțumesc măicuță că m-ai
învățat să grăiesc
vorba românească îți
mulțumesc pentru primul
cuvânt învățat în limba
românească
mamă apoi au urmat altele și
altele
printre ele tată apă pământ
noroc foc
curaj lupta inimă omenie
și pe tine te-au învățat
părinții tăi și părinții
părinților tăi
mulți dintre ei plecați printre
îngeri pentru a-i
învăța să vorbească în frumos
grai românesc
,,limba noastră” spunea
poetul
cu secole în urmă ,,e o
comoară” și eu îl cred
și-atunci a fost așa și-acum
e tot așa
și dumneavoastră îl credeți
cei care citiți ori ascultați
toate aceste vorbe românești
sunt mândru din acest punct
de vedere
că sunt român că vorbesc
românește
pentru mine și neamul meu
limba română este încă o
comoară
este izvor de apă limpezit
peste vremi tulburi
aici moșii și strămoșii
noștri
au fost români – curajoși
fermi dârzi viteji
au trăit românește au gândit
românește au luptat românește
ei au conjugat perfect
verbele
a vorbi a grăi a cinsti a omeni
a lupta
dar și sintagmele ,,grăiesc
românește” sau
,,sunt mândru că sunt român”
le aparțin iar eu le-am
învățat de la ei
și-mi voi învăța copiii
ba chiar și nepoții (dacă voi
trăi până atunci)
să stimeze să cinstească ori
să lupte
pentru ca toate acestea să
dăinuie
pe vecie întru eternitatea
limbilor rostite ori vorbite
știute ori neștiute de mine
de la ei am învățat că undeva
pe glob există un loc
mirific minunat frumos numit
România
România e și a mea a fost
și-a strămoșilor mei
și va fi și-a copiilor copiilor
mei
nu știu ce-am să las
moștenire dar de-un singur lucru
sunt ferm convins – limba
română în care mi-am învățat copiii
să vorbească este moștenirea
pe care o am să le-o las
cu certitudine
doar aici se vorbește în
adevărat grai românesc
în limba română și rugăciunea
este mai frumoasă
ardelenii și moldovenii și
dobrogenii
și oltenii și bănățenii
vorbesc pe-aceeași limbă
vorbesc în același grai spre
bucurie
au vrut și mai vor mulți să
cucerească acest grai cu
toate minunățiile lui
lor le spun că în limba
română există și cuvinte precum
NICIODATĂ
NICICÂND
NICI GÂND sau NICICUM
atâta vreme cât pe-aici
se va vorbi și se va gândi în
spirit românesc
sunt mândru că limba ce-o
vorbesc este
LIMBA ROMÂNĂ
mamă,
asta-i țara mea și vreau să fie a mea mereu
când
m-am născut n-am știut unde-am ajuns
am
supt țâța mamei și-am simțit că
nimic
altceva nu ar fi mai dulce și mai bun
era
lapte dintr-un suflet de om care trăia românește
eu
nu aveam de unde să știu eram prea mic pe-acele vremi
apoi
am mai crescut și-am cunoscut și-alți oameni
era
tata erau frații și surorile mai mari erau bunicii
eu
eram cel mai alintat
la
un moment dat am învățat să vorbesc
să
mă înțeleg cu cei din jurul meu
așa
cum știam pe-acele vremi
(mai
stâlcit zic acum dacă-s mai învățat!)
între
timp au mai venit și alți frați în familia noastră
dar
și alți verișori începeam să-i cunosc să-i știu
să
știu care-s de-ai mei și care nu
atunci
toți eram de-o seamă - și neamuri și prieteni și vecini
acuma
s-au mai schimbat lucrurile
după
câțiva ani am mers la Grădiniță și-apoi la Școală
aici
am învățat adevăratele comori
deja
știam să spun sfânta rugăciune Tatăl nostru ...
dar
și poezia Înger îngerașul meu ...
îmi
plăcea să aud ori să ascult cum vorbesc oamenii
deja
îi percepeam când râdeau știam că este de bine
am
fost martor și atunci când cei din jurul meu plângeau
și
se văietau le simțeam durerea dar nu puteam să-i ajut
nu
știam cum dar uram astfel de momente
abia
mai târziu am aflat că atunci a fost înmormântarea bunicului
acum
în deplinătatea minții îi înțeleg
eu
plâng acuma după ei ...
într-una
din zile venind de la Școală
m-am
întâlnit cu cineva ... străin zic azi ... atunci nu știam cine este
dădea
din gură dar nu înțelegeam nimic din ce vrea
să-mi
spună ... nedumerit m-am uitat la el
și-am spus doar atâta
,,tu
nu ești de pe-aici!” ... nici el nu m-a înțeles dar eu
aveam
dreptate nu era de pe-aici
dar
ce caută un om necunoscut în țara mea?
ce
vrea? ce-i trebuie? după ce-o fi venit? încotro merge?
ce
știam eu din toate astea dar mă întrebam mereu
cine-o
fi? un străin – dar ce caută străinii aici?
străinii
nu au țară? – am întrebat-o pe mama
și-apoi
au urmat alte câteva zeci de întrebări
cum
se numește țara în care locuiesc străinii?
cine
sunt ei? cine sunt acești străini și ce caută aici?
de
ce nu vorbesc ca noi?
ce
vor de la noi? după ce au venit? cât vor sta aici?
când
se duc de-aici? se vor duce în țara lor?
vor
lua ceva de la noi? îl vor lua pe tata cu ei?
îngrijorată
săraca mama – nu știa cum să mă liniștească
mi-a
spus (și-acum îmi mai spune dar acuma îmi place
când
îmi spune) tot semeni cu tata fie iertat!
atunci
m-am întrebat ce-or fi astea?
mama
a fost primul om care mi-a spus că
țara
mea se numește România
că
aici se vorbește românește
că
aici sunt oamenii cei mai buni și mai ocrotitori
și
mai frumoși și mai harnici și mai buni
și
mai săritori și mai omenoși și mai respectuoși
aici
oamenii se ajută între ei
aici
necazul nu este așa de greu de dus
pentru
că ai lângă tine oameni de nădejde
care-ți
sar în ajutor
aici
limba ce se vorbește este limba română
auzind-o
i-am spus fără să știu cât adevăr poate
să
cuprindă sufletul unui copil
mamă
asta-i țara mea și vreau să fie a mea mereu
azi
– dacă ar fi să lupt pentru apărarea ei aș fi primul care
sare
la luptă pentru că România este cel mai frumos loc din lume
(n-am
fost în alte locuri dar am argumente în ce spun)
azi
sunt mândru că sunt român și că limba ce-o vorbesc
este
limba română
azi
știu cum se numește țara în care locuiesc străinii
știu
că cea mai frumoasă rugăciune se rostește în limba română
știu
că sufletul de român nu va muri niciodată
știu
că acest ținut este binecuvântat
știu
că bunicul a fost plâns de tot satul
era
cel mai bun și mai înțelept român
aș
vrea că măcar eu să-i seamăn lui
câte
le știu ... le știu în limba românească
iar
dacă vreau ceva ... vreau ca tot ce-i românesc
să
nu moară niciodată!
Baia Mare, august, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu