Poeme de Gelu Dragoş

 

Timp regresiv

Mă descompun încet:

Ochii îi voi da Cerului,

Urechile le voi dărui mării,

Mâinile le voi da pescăruşilor,

Picioarele numai Căii Lactee,

Gura rămâne pe veci a ta Ana,

Libertatea gândului cailor mei,

Pentru duşmani n-am decât oasele,

Ţie, pământ nesătul, nu-ţi rămâne decât numele meu...

                                                  Lucăceşti, 07.06.2013

Constatare

Întotdeauna meşterul manole va rămâne cocoţat pe acoperiş

îşi va frânge picioarele dar va rămâne măreţia...

Întotdeauna la treizecişinouă de ani fiecare dintre noi

va muri odată cu voievodul cuvintelor eminescu...

Întotdeauna rămân destule stele pe cer când ne îndrăgostim

ca să le privim şi le să le botezăm după vrerea noastră...

Întotdeauna un drum va duce spre un sfinx ocrotitor şi rece

ce ne va aminti cât de repede se scurge nisipul clepsidrei...

Întotdeauna va creşte iarba peste umerii străbunilor noştri

încât istoria va fi cartea de căpătâi a neamului meu...

Întotdeauna o să ne iubim mama părinţii bunicii şi fraţii

iar viaţa o să ni se pară blândă şi-un vis ce tăinuie perpetuu...

Întotdeauna vom fi călători pe acest pământ în care şi eu gelu

o s-o caut cu disperare pe fata morgana şi o să îngenunchez în faţa ei

Întotdeauna...

                                    ( poem publicat în ARCHEUS 2012 )

Poem cu copaci

Copacul pe care nu opreşte pasărea măiastră

E lemn de cruce, e lemn de moarte dulce;

Copacul pe care adastă cucul

E lemn scorojit, de singurătate plin;

Copacul pe care se aşează ciocârlia şi privighetoarea

E lemn de vioară, e cântec de vară;

Copacul pe care se află cuib de turturele

E lemn de esenţă tare, a dragostei chemare!

                        

                               ( poem publicat în Archeus 2010 )