vineri, 23 august 2013

E mai greu să retragi decât să decorezi! Europarlamentarul Laszlo Tokes la râde în barbă preşedintelui Băsescu şi premierului Ponta

Preşedintele Traian Băsescu a luat notă de iniţiativa premierului Victor Ponta privind retragerea Ordinului Naţional "Steaua României" acordat lui Tőkés László, dar constată că a-i da curs înseamnă încălcarea legii, anunţă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
Preşedinţia a remis un comunicat, semnat de Oprea, în care se fac precizări despre solicitarea prim-ministrului Victor Ponta pentru declanşarea procedurilor legale în vederea retragerii Ordinului Naţional "Steaua României" - în grad de Cavaler acordat lui Tőkés László.
În comunicat se arată că solicitarea premierului a fost trimisă Administraţiei Prezidenţiale în 22 august 2013.
"(1) - domnul Tőkés László a fost decorat de preşedintele României prin Decretul nr. 1864 / 14 decembrie 2009 cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989;
 - (2) - în temeiul Articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1511/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare ale ordinelor naţionale «Steaua României», «Serviciul Credincios» şi «Pentru Merit», «cavalerii unui ordin pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini şi fapte pe care le consideră dezonorante comise de alţi cavaleri ai respectivului ordin şi care aduc prejudicii morale şi ating demnitatea şi onoarea Ordinului»; menţionăm că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu este membru al Ordinului Naţional «Steaua României», deci, conform prevederilor legale, nu poate solicita declanşarea procedurii de retragere a acestei decoraţii", se arată în comunicat.
Preşedinţia precizează şi condiţiile în care se poate pierde calitatea de membru al unui ordin.
"(3) - în temeiul Articolului 52 din Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, «calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii: a. - condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa privativă de libertate; b.- pentru fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului»; - (4) - în temeiul HG nr. 1511/2005 la primirea sesizării unui membru al ordinului, Cancelaria Ordinelor are obligaţia să convoace Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României»; hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României», motivată, se comunică, apoi, Cancelariei Ordinelor cu propunere de retragere a decoraţiei sau de respingere a sesizării, după caz (conform Art. 6 Alin. 2 din HG nr. 1511/2005), iar Cancelaria Ordinelor, în baza hotărârii Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României», după caz, înaintează preşedintelui României, spre aprobare, proiectul decretului privind retragerea decoraţiei", se arată în comunicat.
Preşedinţia menţionează că preşedintele ia notă de solicitarea premierului, dar constată că a-i da curs înseamnă încălcarea legii.
"(5) - preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ia notă de iniţiativa prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, dar constată că a-i da curs înseamnă încălcarea legii; singura soluţie de retragere a Ordinului Naţional «Steaua României» - în grad de Cavaler acordat domnului Tőkés László este cea prevăzută în HG 1511/2005, şi anume ca unul dintre cavalerii acestui ordin să sesizeze în acest sens Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României»; - (6) - menţionăm că Ordinul Naţional «Steaua României» are 1.311 membri şi că, până în prezent, niciunul dintre membri nu a făcut, conform legii, solicitarea de retragere a decoraţiei acordată domnului Tőkés László; de asemenea, mai menţionăm că solicitarea nu trebuie adresată preşedintelui României, ci Cancelariei Ordinelor, conform legii; - (7) - domnul preşedinte Traian Băsescu consideră necesar ca, ori de câte ori există atitudini publice la un nivel instituţional atât de înalt, aceastea să fie în deplin acord cu legea", se mai arată în comunicat.
În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud". În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".
Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României".
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".
Marţi, într-un comunicat transmis MEDIAFAX, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept "grave" şi "neadevărate" acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susţinând că afirmaţiile sale au fost "denaturate într-o manieră inimaginabilă".
El a susţinut că în data de 27 iulie, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", s-a referit la o autonomie funcţională şi apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmaţiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia şi Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieşite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.
"Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (...) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor ţări, inclusiv al maghiarilor din România", a explicat Tokes.
Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie.
Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, "în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste".



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu