Islanda a anunţat joi, 22 august a.c., că se pregăteşte să
renunţe definitiv la procesul de aderare la Uniunea Europeană, în condiţiile în
care blocul celor 28 de ţări membre UE se pregăteşte să-i impună sancţiuni
comerciale, în urma diferendului internaţional privind pescuitul, a anunţat joi
Ministerul de Externe Islandez.
Anunţul autorităţilor islandeze este consistent cu politica
eurosceptică a Reykjavik-ului, după alegerile din 2013. În luna ianuarie a
acestui an, negocierile pentru aderare au fost suspendate, prioritară pentru
Islanda fiind desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile legislative.
Imoralitatea financiară a Europei
Islandezii au mari resentimente faţă de structurile
financiare internaţionale, pe care le acuză că au cerut sacrificarea economiei
în numele salvării unor bănci private şi ale creditorilor britanici şi
olandezi. Apoi sunt conştienţi că relansarea economică a Islandei a fost
obţinută pe cont propriu, fără niciun sprijin din partea Uniunii Europene.
Această percepţie publică a unei Europe lobby-iste a dus la
victoria în alegeri a partidelor eurosceptice în cadrul recentelor alegeri
parlamentare.
Imediat după numirea sa ca prim ministru, Sigmundur David
Gunnlaugsson declara că "guvernul intenţionează să oprească negocierile
între Islanda şi Uniunea Europeană". "Nu vor mai avea loc negocieri
decât după susţinerea unui referendum în acest sens", mai declara în luna
mai Gunnlaugsson, iar pe 14 iunie, guvernul de centru-dreapta de la Reykjavik
îşi reitera intenţia de a nu adera la Uniunea Europeană.
"Nu a fost uşor pentru mine când am aflat despre noua
abordare de la Reykjavik”, a fost reacţia comisarului european pentru extindere
Ştefan Fule, care le-a "sugerat" guvernanţilor islandezi să urgenteze
organizarea referendumului.
Răspunsul islandezilor a fost prompt: „Nu ştiu la ce
referendum şi la ce cadru temporal s-a referit oficialul european”, a declarat
ministrul de externe Gunnar Bragi Sveinsson. “Vom proceda aşa cum considerăm de
cuviinţă. Guvernul nu va continua procesul de aderare”. Motivele deciziei de a
opri procesul de aderare, declara ministrul Sveinsson sunt "problemele
economice şi criza zonei euro cu care se confruntă Uniunea Europeană", neomiţând
să adauge că partidele care au ajuns la putere au promis în campania electorală
că Islanda nu va adera la UE iar noul guvern îşi va respecta cuvântul dat
electorilor săi. „Aşa funcţionează democraţia” a concluzionat ministrul
islandez.
Pe 19 iulie, premierul islandez Sigmundur David
Gunnlaugsson, aflat într-o vizită la Bruxelles, anunţa că "decizia privind
aderarea la UE se amână cel puţin până la toamnă şi va depinde de rezultatele
referendumului." Un referendum însă ar fi ceva pur formal, aderarea putând
fi impusă numai de către guvernanţi. Sondajele relevă că mai mult 75% din
locuitorii ţării sunt contra aderării la Uniunea Europeană pe care o consideră
vinovată de criza financiară declanşată pe insulă iar votul naţiunii nu ar face
decât să pună capăt oricăror iluzii că Islanda va adera la blocul european.
Oficialii UE sunt şi ei conştienţi şi fac presiuni.
"Trenul pleacă. Este în interesul nostru comun ca decizia finală să fie
luată cât mai repede", li se adresa în iulie José Manuel Barroso,
Preşedintele Comisiei Europene, oficialilor islandezi.
Însă politica ţării este una orientată spre independenţă
decizională şi spre asigurarea bunăstării prin forţele proprii, fără imixtiuni
de la Bruxelles.
Heringi
Unul dintre subiectele fierbinţi care au dus la adâncirea
diferendelor Islanda - UE a fost pescuitul. Islandezii doresc ca industria
piscicolă, industrie de importanţă capitală pentru ei, să nu fie reglementată
de la Bruxelles.
Problema pescuitului a escaladat recent, ducând la recenta
decizie de a renunţa definitiv la orice efort în vederea aderării, eventual şi
la referendumul ce se profila la orizont.
Până în acest an, stocurile de hering atlantico-scandinav
erau gestionate în comun de Norvegia, Rusia, Islanda, Insulele Feroe şi UE, în
baza unui plan pe termen lung şi o repartizare prestabilită a capturii totale
admisibile (TAC). Însă în 2013 Insulele Feroe au decis în mod unilateral să
iasă din TAC şi au stabilit o cotă autonomă de peste trei ori mai mare decât cea
convenită anterior. Islanda a luat şi ea o decizie asemănătoare. Atât Islanda
cât şi Insulele Feroe şi-au motivat decizia susţinând că procesul de încălzire
climatică a provocat o migraţie a macroului către nord şi astfel ele estimează
că respectivele cote sunt rezonabile.
Marţi, Uniunea Europeană a decis să interzică importurile de
hering şi macrou din Insulele Feroe, pe care le acuză de pescuit excesiv.
Comisia Europeană a decis şi introducerea de restricţii
privind utilizarea porturilor UE de către vase care exploatează stocurile de
hering şi de macrou aflate sub controlul Insulelor Feroe. Vaselor din Insulele
Feroe li se interzice să acosteze în porturile UE, cu excepţia cazurilor de
urgenţă.
„Instituirea unor astfel de măsuri se face întotdeauna în ultimă
instanţă. Insulele Feroe ar fi putut pune capăt pescuitului nedurabil, însă au
ales să nu facă acest lucru. Acum este clar pentru toată lumea că Uniunea
Europeană este hotărâtă să utilizeze toate instrumentele de care dispune pentru
a proteja durabilitatea pe termen lung a stocurilor”, a declarat Comisarul
european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki.
Împotriva Islandei, care, asemenea Insulelor Feroe a decis
şi ea majorarea în regim unilateral, a cotelor la pescuit în Atlanticul de nord-est
, nu au fost luate încă măsuri similare.
La 16 august, Islanda cerea Uniunii Europene să pună capăt
"campaniei de ameninţări" iar joi, ziua în care Islanda a anunţat că
se pregăteşte să renunţe la aderare, ministerul islandez de Externe a anunţat
că l-a convocat pe şeful misiunii UE la Reykjavik pentru a-i cere explicaţii în
legătură cu interdicţia privind importurile de hering şi macrou din Insulele
Feroe. Sursa Epoch Times
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu