și e-n rotire ce ne
părăsește
sau intuim
că o să ne părăsească și
crește ca timpul de
întoarcere al plumbului
aruncat spre vadul râului de pescar, odată cu experiența pescarului,
și o căutăm până la
genunchi, la șale, deasupra buzelor
și, la drept
vorbind, nu știm la ce ne folosește
da-i ok s-o avem, cu o viață,
cu o moarte,
fascinați de moarte
cu o viață
nu-i o lanternă de
pus în ochi
și un câine lasă în
urmă inteligența
unui bărbat care iubește,
nu rar,
adevăru-i că
uneori
picioarele frumuseții
ai impresia că put,
și rotirile din
adevăr se precipită
în maluri echivoce,
și crește neîncrederea,
de nu frica.
cine reconstruiește
ce ne-a dus?
cauți răbdarea?
tumultul?
iubirea nu-i o lanternă de pus în ochi
aerul mărit
frigul în iunie e de sub
pedala frânei de pe care s-a ridicat piciorul,
și-n aerul mărit
dintre podeaua cu colți de rugină și
pedală întrebările n-au răspunsul în mânecă,
și chiar ți-e jenă să le rostești,
autostrada s-a curbat- trage la cer mașina bezmetică,
își sudează
începutul și destinația într-un
cerc rostogolit în sine și-ntre
dealuri înviate cu susul în jos.
din tine iese, în iunie, aerul mărit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu