Poezii de Bogdan Nicolae Groza

Trăiri contradictorii

În mine am doar sentimente desfigurate...

Iubirea o confund cu ura,

Frica de viaţă îmi clănţăne gura,

Şi mă hrănesc cu trăiri importate.

Nu mai ştiu ce-i rău şi ce e bine,

Nici ce e urât sau ce e frumos...

Întregu-mi suflet buruienos

Pluteste confuz printre identităţi străine.

Mi-s sentimentele desfigurate

De-atâtea trăiri contradictorii...

În mine joacă doar actorii

Ce au roluri mici şi neînsemnate.

Rădăcini

nu-mi găsesc locul nici aici

printre străini şi codrii cu măslini şi portocali

nici acolo printre concetăţeni ce cumpără măsline şi portocale

poate dacă ai fi tu cu mine să-mi potoleşti evadările

aş prinde rădăcini undeva

şi aş aprinde focuri în jurul meu ca să nu mai pot pleca niciunde

să mă mistuiesc de atâta roşu şi de atâta verde

de atâta dor şi de tot atâta zbor...

singur de-aş prinde rădăcini m-aş ofili odată cu venirea primăverii

iar păsările mele din tâmple şi-ar pierde minţile

aici în andalucia sau mai dincolo in catalunia primăvara e întotdeauna ca o iarnă tomnatică

mereu friguroasă dimineaţa şi noaptea

nu categoric nu pot prinde rădăcini nici aici

voi merge altundeva unde munţii miros a scoici

acolo mă voi depune şi mă voi răsădi

hai vino la mine şi mă udă...

Iată fiul tău 

mamă, iată fiul tău! 
s-a-ntors acasă... 
a venit din lumea lui să populeze lumea ta 
ah, ce frumos a fost corintul lui, mamă, ce încântare i-a fost... 
cu corintul a început viaţa lui, din corint a venit cu viaţa lui, 
în corint va adormi viaţa lui. 
şi a mai fost mamă, fiul tău, pe la bucureşti şi pe la iaşi
să vadă herăstrăul şi copoul...
prin grădinile ghetsimani a umblat şi prin grădinile semiramidei,
a cunoscut levantul mirosind a levănţică 
şi-a lăsat paşii în hiperboreea, 
s-a lăsat inundat de vocea nevăzătorului argentinian - 
care echivala universul într-un singur cuvânt... - 
s-a dus cu bătrânul acela să gasească împreună punctul aleph.
a condus-o pe şeherazada în bagdad, a căutat fericirile în munţi 
şi-a rupt din mările lui pentru a uni mările altora... 
a deprins zbor de vulturi până la risipire.
a sperat că o va duce mai bine, că va prospera, că va deveni ceva
ce nici nu visa, nici nu visai, nici nu visau dacii şi romanii
atât de mult a sperat...

iată mamă, fiul tău s-a întors acasă 
avea daruri scumpe de la răsărit.
însoţindu-se cu gaspar a primit fluieraş de soc
de la melchior fluieraş de fag,
de la balthazar fluieraş de os
până la graniţa de aici,
când l-au prădat tâlharii şi i-ai luat tot avutul
dar nu te întrista mamă, fiului tău i-au rămas 
oboseli şi obsesii, doruri şi cânturi, 
răstigniri, mântuiri
şi alte sentimente... 

aşa că mamă taie cocoşul cel gras 
pune vinul cel proaspăt pe masă 
fă sarmale şi găteşte-te-n haine de sărbătoare
că fiul tău risipitor imediat e acasă
până atunci în locul lui primeşte-mă pe mine 
cel care nu a cunoscut corintul decât din
atlase...