Al XXXV-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor
din România, Congresul Cadrelor Didactice din România şi al cadrelor
didactice române de peste hotare s-a
desfăşurat sub egida sucursalei Olt, în municipiul Slatina. O echipă de
profesionişti şi-a asumat, la cel mai înalt nivel, organizarea prestigiosului
eveniment al anului. Sucursala Olt a AGIRo, condusă de Doamna Prof. Margareta
Gheorghiţă a realizat cu succes ceea ce fiecare învăţător vorbeşte anul
împrejur - Congresul anual al AGIRo.
Înaltul for poartă conotaţia speranţei profesionale. Suntem
convinşi că ne-am născut pentru a fi învăţători, iar evenimentul anului
transformă convingerea dată într-un ideal. Aspiraţiile noastre sunt ca Pasărea
Phoenix, se renasc de fiecare dată când ne întâlnim.
La acest Congres am învăţat că cei care înalţă învăţătorii,
pe sine se înalţă (D. Stan). Am înţeles că poţi să nu ai mare şi munte, dar să
ai o mare de profesionalism şi un munte de generozitate (V. Dolha). Am valorizat ideea că neamul românesc se
slăveşte prin cântecul, portul şi dansul popular. Serile de socializare din
dealul Grădiştei - Slatina, unde am fost uniţi de marele tricolor au constituit
cartea de vizită a Slatinei, dar şi a întregului neam românesc.
Din toate colţurile României şi din graniţele istorice ale
ei vin cadre didactice, dornice de a se revedea şi a comunica pe teme
profesionale. Congresul de la Slatina va fi memorabil pentru constanta dragoste
pe care ne-o poartă românii din România. Cu toţii recunoaştem contribuţia
Domnului Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din
România în realizarea ideii de a uni
românii de pretutindeni. Este un luptător, cu un caracter arădean desăvârşit,
iar limba română are un viitor prosper datorită Dumnealui. Ea vă dăinui în
Valea Timocului, acolo unde graiul românesc se pare că piere. Limba română va
străluci în Basarabia, azi Republica Moldova. Va fi la ea acasă în regiunea
Odessa. La Cernăuţi, spiritul lui Eminescu şi suflarea românească va fi perenă.
Numele Dlui Profesor Viorel Dolha va fi
aidoma numelor dascălilor spirituali ai săi: Vasile Popeangă, Vasile Stroescu.
Se pare că niciunul dintre noi nu şi-a dorit să fim
separaţi, însă istoria a avut regulile sale. Se pare că Domnul Dolha şi-a
asumat rolul de a repara istoria predecesorilor noştri, care ne-au dezbinat.
În numele delegaţiei AGIRo, Republica Moldova vă aduc mari
mulţumiri, recunoştinţă, plecăciuni
pentru ceea ce faceţi Dv.
Cu respect,
Mariana Marin,
doctor în pedagogie,
conferenţiar universitar
Catedra Educaţie Preşcolară şi Învăţământ Primar
Secţia Studii Superioare Masterat
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei
Director, redactor-sef Revista "Învăţătorul
Modern"
Preşedinte AGIRoMd
(Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România filiala din
Republica Moldova)
or. Chişinău
Republica Moldova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu