Ziua de 26
august 2013 mi-a adus bucuria împlinirii unui vis mai vechi, acela de a vizita
necropola tumulară de la Hodod, jud. Satu Mare, despre existenţa căreia îmi
semnalase inginerul silvic Gheorghe Mateaş de la Ocolul Ulmeni, consăteanul meu drag din Chelinţa.
Ghiţă este genul de intelectual care îşi depăşeşte aria profesională de
preocupări, fiind pasionat de tot ceea ce înseamnă istoria neamului. Tot el îmi
semnalase „Ridicarea Topografică Josefină”, lucrare care conţine hărţile tuturor
localităţilor din Transilvania la sfârşitul sec. al XVIII-lea.
Pe la
sfârşitul lunii iunie, prietenul meu din Zalău, Marin Pop, cercetător
ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Artă din Zalău mi-a dăruit o carte : „Elena
Pop Hossu – Longin (1862 – 1940), personalitate marcantă a Ţării Silvaniei,
viaţa şi opera, Ed.Caiete Silvane, Zalău, 2012”. Marin Pop este cel mai
prolific istoric din această parte a ţării, dar şi o personalitate puternic
implicată în salvarea patrimoniului naţional al Sălajului şi a întregului NV al
României. Din lucrarea domniei sale am aflat că D-na Elena Pop a ridicat în
1931, la Hodod, un monument dedicat memoriei celor 18 soldaţi români căzuţi în
luptele puternice care s-au dat acolo şi în jur, în 16
aprilie 1919, în cadrul campaniei militare pe care armata română a desfăşurat-o
pentru întregirea neamului. Eram extrem de curios să văd monumentul respectiv
şi, mai ales, să aflu starea în care se află, ştiind că Hododul este o
localitate aproape 100% ungurească.
Pe Ghiţă
Mateaş l-am „pistonat” aproape zilnic în ultimele săptămâni şi ieri, 26 august
2013, respectul pe care mi-l poartă şi pasiunea pentru istorie au învins : s-a decis să mergem la
Hodod. M-ai mult, s-a oferit să mă
transporte cu maşina personală până acolo. Îi mulţumesc mult şi pe această
cale.
La
Giurtelecul Hododului l-am luat cu noi şi pe viceprimarul comunei, dl. Vincze
Joszef. Acesta mi-a mărturisit de la început:
- Domnul
profesor, eu nu ştiu nimic nici despre tumuli, nici despre monumentul eroilor
români.
- Nu-i
nimic, vei afla astăzi, l-am încurajat.
După câţiva
kilometri am intrat în pădurea Hododului şi dl. inginer ne-a arătat nu mai
puţin de şapte tumuli. Iată o nouă necropolă tumulară ! Pe site-ul primăriei
Hodod este menţionată, iar directorul Muzeului de Istorie din Satu Mare mi-a spus că se ştie despre existenţa ei, numai că nimeni
nu s-a gândit să o pună în valoare. I-am explicat viceprimarului că movilele
respective sunt morminte ale comunităţilor locale, eventual ale „regilor” acestora şi că datează de prin sec
al XVI-lea î. Chr., din Epoca Bronzului. S-a arătat impresionat de spusele mele
şi m-a asigurat că va face tot ceea ce este necesar pentru „promovarea” lor.
N-am mai avut timp pentru a căuta şi alţi tumuli în pădurea care merge spre Lelei.
Am dorit neapărat să mergem le monumentul ostaşilor români. După câteva
telefoane, dl. Vincze a aflat locaţia şi, plin de emoţie, m-am trezit în faţa
unei grădini de aproximativ 3-4 ari, în fundul căreia se afla monumentul. La
drum era un gard improvizat din plasă de sârmă, prinsă pe nişte pari din lemn,
fără poartă de intrare. Grădina era totuşi cosită, iar monumentul în stare
destul de bună. În curtea vecină, bine întreţinută, trebăluia o femeie. Am rugat-o să vină la
gard şi să ne spună cine se ocupă de monument şi de grădina respectivă. Ne-a
spus că se ocupă soţul dumneai, dar că este cam bolnav. Am insistat că dorim să
vorbim cu dânsul şi a apărut, fără să se lase prea mult aşteptat. Am făcut
cunoştinţă. Mi-a spus că se numeşte Szanto Alexandru şi că are 75 de ani. La
viaţa sa a fost miner la Lupeni. Am închegat cu domnia sa următorul dialog.
- Dumneata,
d-le Szanto, eşti ungur ?
- Da, sută
la sută.
- Cum îmi
poţi explica faptul că un ungur sută la sută, cum pretinzi că eşti, se
îngrijeşte de un monument al eroilor români ?
- Apoi,
domnule profesor, eu sunt în primul rând om şi apoi ungur. Mie ruşine ca gozul
ala mare să fie vecin cu mine, iar un cimitir este un cimitir. Cei morţi trebuie respectaţi,
indiferent cine sunt. Eu nu fac
deosebire că sunt unguri, români sau ţigani. Oameni să fie, asta contează. Eu
mă ocup de vreo zece ani de acest cimitir, fără nici un ban şi nimeni nu mi-a
zis nici măcar un „mulţumesc”. Înainte se ocupa domnul director al şcolii, dl.
Şaibel, care locuia în casa mea şi de la care am cumpărat-o. Pe vremea dumnealui s-au adus din fostul
cimitir comun osemintele soldaţilor români şi depuse în cavou. Ale ungurilor
s-au dus în alt loc, iar ale nemţilor în altul. S-a constatat că este mai bine
să nu fie împreună.
- Mai vine
cineva pe la acest monument ?
- De vreo
zece ani n-a mai venit nimeni. Înainte, de ziua eroilor, venea armata de la
Satu Mare, cu fanfara şi cu coroane de flori şi elevii de la şcoală care
spuneau poezii. O venit odată un domn de la Satu Mare, de la P.S.D., care o promis că va face gardul de la drum
din plăci de beton. O zis că va da bani directorului şcolii, dar n-a mai făcut
nimic.
- Dar
gardul de lemn din cealaltă parte a grădinii cine l-a făcut ?
- O fost
aici un brigadir silvic, domnul Lupan. El l-o făcut. O adus totul pregătit şi
numai l-o montat la loc. Acum iar ar trebui făcut, dar dumnealui s-o pensionat
şi o plecat de aici.
Discuţiile au mai continuat. Viceprimarul a
promis că va reabilita spaţiul şi monumentul eroilor din Hodod. Am plecat
mulţumindu-i acest om minunat, ungurul sută la sută, Szanto Alexandru. Ochii i
s-au umezit. În sfârşit venise cineva să-i mulţumească pentru omenia dumnealui.
L-am făcut fericit şi i-am promis că voi reveni.
Nu ştiu cu
cine voi reveni la monument. Elena Pop Hossu Longin mergea în fiecare an, pe
data de 16 aprilie, şi organiza un parastas. Dar Dumneaei nu mai poate merge.
Poate voi merge cu noii mei prieteni, prof. dr. Teodor Ardelean, directorul
Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, cu dl col. Ioan Pop Rapidu,
comandantul I.S.U. Maramureş, cu ziaristul Alec Portase, redactorul şef adjunct
de la Graiul Maramureşului. Poate cu Marin Pop, bravul istoric de la Zalău.
Poate că şi cei din Satu Mare, prefectul judeţului, comandantul armatei (dacă
mai există), comandantul I.S.U. , cei de la cultul eroilor o să vină alături de
noi. Poate cu dl. Ioan Corneanu de la
Satu Mare. Cu oricine se simte mândru când depune o jerbă de flori şi
îngenunchează lângă un mormânt. Eu sunt la dispoziţia oricui şi pot fi
contactat la telefonul 0262270545, sau
la adresa de email rus_traian47@yahoo.com. Ar fi bine să mai putem şterge o
pată a ruşinii noastre.
Despre
autorităţile de la Hodod nu vreau să mă pronunţ încă. Poate că doar au neglijat
obligaţiile pe care le au faţă de istoria locului, dar dacă voi vedea că nu se
mişcă deloc am să le înfig sula în coaste până o vor face.
Am scris
aceste rânduri şi ca să le mai trag o fleancă peste bot acelor unguri care
aţâţă la ură, aşa cum este unul pe la Baia Mare, un viceprimar şovin, şi altora
bolnavi la cap. Să înveţe de la Szanto Alexandru din Hodod că putem trăi cu
toţii în pace şi-n bună Înţelegere.
27 august 2013, prof Traian Rus,
Oarţa de Sus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu