Cu ocazia sărbătorii Zilei Limbii Române, Institutul
Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău, în colaborare cu
Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi, va inaugura Expoziţia
„Nichita Stănescu - 80 de ani de la naştere" la Biblioteca Ştiinţifică a
Universităţii de Stat „Alecu Russo" din Bălţi, Republica Moldova.
Expoziţia a fost deschisă în data de 2 aprilie 2013 la Biblioteca Naţională a
Republicii Moldovei din Chişinău.
Proiectul, organizat de Institutul Cultural Român în
parteneriat cu Muzeul Literaturii Române şi Radio România Cultural, propune
publicului din Republica Moldova o călătorie în lumea poetică a lui Nichita
Stănescu, cel care a spus "Limba română este patria mea!", prin
intermediul unei expoziţii de fotografie şi poezie, oferite de criticul Ioan
Cristescu şi de artistul Mircia Dumitrescu.
Totodată, acest proiect este parte a unei acţiuni
sincronizate la nivelul întregii reţele de institute culturale, în vederea
promovării marilor valori ale culturii române. În cursul anului 2013, ICR va
coordona o serie de evenimente dedicate aniversării a 80 de ani de la naşterea
poetului Nichita Stănescu, laureat al premiului Herder şi al Cununei de Aur a
Poeziei la Festivalul Internaţional de la Struga, unul dintre cei mai
importanţi şi inovatori scriitori români ai secolului al XX-lea.
Cu această ocazie Institutul Cultural Român „Mihai
Eminescu" oferă Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu
Russo" din Bălţi o valoroasă donaţie de carte, compusă din lucrări
fundamentale de istorie, literatură şi artă.
http://www.rgnpress.ro/rgn_13/index.php?option=com_content&view=article&id=10287:expoziia-omagial-80-de-ani-de-la-naterea-poetului-nichita-stnescu&catid=53:eveniment&Itemid=77
g.d.l.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu