40% din posturile titulare la nivel naţional, adică 2.454 de
locuri au rămas neocupate după prima etapă de repartizare, acestea urmând să
fie alocate, miercuri, 14 august, profesorilor care au luat peste 5 la
Titularizare şi care vor ocupa aceste catedre timp de un an, ca suplinitori.
Aproape jumătate din posturile titulare nu au fost ocupate
nici în anii precedenţi. Spre exemplu, în 2012, doar 55% din locuri au fost
ocupate, iar în ultimul an al repartizării computerizate la Titularizare, 2010,
situaţia era asemănătoare. Atunci, doar 65% din candidaţi au fost repartizaţi
pe posturile titulare.
Anul acesta, cifra exactă este de 3.620 de posturi
repartizate din cele 6.074 de catedre vacante la nivel naţional, adică aproape
60% de locuri au fost ocupate, ceva mai mult ca în anii precedenţi. Cele mai
multe posturi au fost distribuite în mediul rural (aproape 70% din totalul de
catedre), iar în mediul urban - 50%.
Cel mai redus procent este în judeţul Tulcea (26,81%), iar
motivul pentru care rămân atâtea catedre neocupate este fiindcă profesorii
refuză posturile titulare în principal pentru că nu le convine să facă naveta
şi majoritatea preferă să aştepte un an ca să prindă un loc mai bun, au
explicat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean din Tulcea.
„La noi s-au ocupat 37 din cele 138 de posturi titulare
scoase la concurs. Majoritatea profesorilor care renunţă la posturile pe care
au fost repartizaţi o fac, în general, din considerente de drum, naveta poate
să însemne şi 50 de kilometri pe zi. Mai mult, în cazul judeţului Tulcea, doar
78 de profesori au luat peste 8 la Titularizare, deci nici nu există suficiente
cadre didactice pentru aceste posturi titulare. Catedrele acestea, majoritatea
din mediul rural, ajung, de cele mai multe ori, la suplinitori“, a explicat
pentru adevarul.ro, inspectorul Adriana Stadeev de la ISJ Tulcea.
Pe de altă pare, în Buzău, situaţia se prezintă altfel.
Judeţul a înregistrat 85% rată de repartizare în prima etapă după Titularizare,
cel mai mare procent din ţară, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.
Inspectorul Şcolar general, Dumitru Ene, a explicat la
rândul lui pentru adevarul.ro, că posturile neocupate vor fi redistribuite
miercuri, 14 august, conform calendarului Titularizării, prin şedinţă publică,
profesorilor care au luat peste 5 la examen. „Este vorba de peste 1.000 de
catedre incomplete care vor fi ocupate de profesori suplinitori“, a spus
inspectorul Ene.
El a mai explicat că, în cazul în care nici după cea de-a
doua etapă de repartizare nu sunt ocupate toate posturile vacante, atunci, după
1 septembrie, se ţine o şedinţă publică pentru ocuparea posturilor de către
profesori pensionari, asigurând, astfel, personal calificat care să predea în
şcoli. Dacă, totuşi, rămân locuri neocupate şi după această fază, atunci
şcolile pot apela la profesorii care au luat mai puţin de 5 la Titularizare.
Aceştia sunt supuşi unei testări locale la şcoala unde au rămas ore libere.
Calendar titularizare
2013 27 mai - 28 iunie 2013 - Organizarea şi desfăşurarea probelor practice/
orale şi a inspecţiilor speciale la clasă
30 iulie 2013 - Desfăşurarea probei scrise
5 august 2013 - Afişarea rezultatelor
5 - 6 august 2013 - Înregistrarea contestaţiilor la
inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare
7 august 2013 - Rezolvarea contestaţiilor
8 august 2013 - Afişarea rezultatelor finale
9 august 2013 - Etapa I de repartizare - pentru angajare pe
perioadă nedeterminată
14 august 2013 - Etapa a II-a de repartizare - pentru
angajare pe perioadă determinată
30 august 2013 - Emiterea şi comunicarea deciziilor de
repartizare pe post/catedră.
Sursa Adevarul.ro
c.l.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu