Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Cristiana
Pașca-Palmer, se află în aceste zile în județul Maramureș. Vineri, 6 mai,
doamna ministru, împreună cu o delegație din care au făcut parte inclusiv
președintele Agenției Naționale de Mediu, Toma Florin Petcu, și comisarul
general al Gărzii Naționale de Mediu, Bogdan Gheorghe Trif, au fost primiți la Prefectură de
subprefectul Alexandru Bondrea. La întâlnire au participat, de asemenea,
directorul Agenției de Protecție a Mediului Maramureș, respectiv comisarul șef
al Comisariatului Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu, Ioan
Ștrempel.
Doamna ministru a prezentat, pe scurt, obiectivele
vizitei sale în Maramureș, între care se numără o întâlnire cu reprezentanții
instituțiilor deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din
Regiunea Nord-Vest, cunoașterea situației tăierilor ilegale de arbori din
Parcul Natural Munții Maramureșului, a iazurilor de decantare de la Bor șa. De asemenea, Cristiana
Pașca-Palmer, care are rădăcini în Țara Lăpușului, a mărturisit că ar dori să
viziteze și Fărcașa, precum și Bozânta. Doamna ministru a declarat că
moștenirea rămasă în urma industriei miniere reprezintă cu adevărat o problemă,
dar că Maramureșul beneficiază de un potențial natural extraordinar.
Subprefectul Alexandru Bondrea a adus în discuție
problema iazurilor de decantare și a stațiilor de epurare, menționând că pentru
rezolvarea acesteia vor fi necesare fonduri. De asemenea, Bondrea s-a referit la Barajul Runcu , lac
de acumulare care va asigura alimentarea cu apă potabilă a municipiului Sighetu
Marmației și a localităților din jur. Cu această ocazie, subprefectul a fost
informat că a fost aprobată finanțarea pentru baraj.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu