Dedicându-i în întregime nu mai puțin de 17 pagini în acest număr, Sport în România a decis ca în
locul obișnuitului interviu al lunii să
publice din nou discuția pe care
directorul publicației, Dumitru Graur,
a avut-o cu marea noastră sportivă la începutul anului 2015, pe când Simona
abia începuse să uimească lumea tenisului. Există o mulțime de lucruri care merită a fi reamintite, explicând în mare
măsură ascensiunea ce avea să vină în următorii ani.
De asemenea, tot în acest număr al revistei de cultură și educație
sportivă, puteți citi materiale din
handbal, lupte, judo, gimnastică, kaiac-canoe, box, baschet, natație, polo, ciclism, rugby, fotbal. Sport în
România vine cu detalii despre cei 70 de ani de performanță la Clubul Sportiv Dinamo, dar și despre sala „Gabriela Szabo” din
Voluntari, cea mai nouă apariție pe
harta bazelor sportive din România.
Numărul 57 al revistei Sport în România reflectă performanța naționalei
feminine de handbal a României, calificată de pe primul loc la Campionatul
European din Franța. Duelul fabulos,
dintre Steaua și Dinamo, din finala
Ligii Naționale la handbal masculin, și-a făcut de asemenea loc în paginile
publicației. Nu au fost trecute cu
vederea nici performanțele luptătorilor
români la CE U23 de la Istanbul, și
nici cele ale reprezentanților
judo-ului românesc la Openul Madridului. Avem o confirmare, sau dacă vreți, o reconfirmare mondială, a gimnasticii
aerobice: România a cucerit două medalii de argint și două de bronz la CM din Portugalia. Sport în România vă spune
și cine sunt marile speranțe pentru un podium olimpic la Tokyo, la
kaiac-canoe. Ziua Olimpică a fost și ea
în atenția redactorilor noștri.
Boxul este prezent cu performanțele de la Campionatul European de senioare de la Sofia, de unde
delegația României s-a întors cu o
medalie și trei calificări la Jocurile
Europene din 2019.
Din baschet, este semnalată reușita echipei CSM Oradea, care a devenit campioană națională la masculin, după o finală palpitantă
cu CSM Steaua Eximbank.
„Umăr la umăr pe culoarul olimpic” este titlul articolului
care elogiază rezultatele înotătorilor Robert Glință și Daniel Martin la
Campionatele Internaționale ale
României.
Steaua rămâne regina poloului românesc. Echipa clubului
militar a câștigat cel de-al treilea
titlu consecutiv de campioană, al 15-lea din istorie, la finele unui sezon
extrem de reușit.
Articolul „Anul Sarazinilor” evocă cel de-al treilea titlu
național consecutiv la rugby obținut de Timișoara
Saracens, după cel mai spectaculos campionat din ultimul deceniu.
Acestea și alte
articole interesante, le puteți citi în
numărul 57 al publicației „Sport în
România”, revistă de cultură și educație sportivă editată de Asociația Presei Sportive din România.
Notă. Mai multe detalii referitoare la articolele din
numărul 57 al revistei de cultură şi educaţie “Sport în România” le puteţi găsi
pe site-ul www.sport-inromania.ro.
La revistă vă puteţi
abona online, intrând pe site-urile www.sport-inromania.ro, iar materialele pot
fi citite accesând site-ul www.digitalsport.ro
MARIAN CĂRĂVAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu