„Am veşti bune în perspectiva pregătirilor pe care le face
România, pentru găzduirea meciurilor la Campionatul Mondial de Fotbal din anul
2020. Compania Naţională de Investiţii a semnat ieri (miercuri, n.r.) două
contracte importante. Primul contract se referă la proiectarea şi execuţia
lucrărilor de investiţii la stadionul Steaua. După cum ştiţi noua arenă va avea
o capacitate de 30.500 de locuri şi va îndeplini criteriile impuse de UEFA,
pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA. Al
doilea contract se referă la întocmirea studiilor de prefezabilitate şi
fezabilitate la stadionul nou, pentru clubul sportiv Dinamo Bucureşti. Noul complex
sportiv va avea o capacitate de aproximativ 18.000 de locuri şi va îndeplini
criteriile impuse de UEFA, pentru derularea de competiţii sportive, pentru
nivelul de clasificare UEFA 4. Ambele proiecte vor fi finanţate de Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţii Publice, prin Compania Naţională de
Investiţii”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul şedinţei de Guvern
de joi.
De asemenea, Ministerul Dezvoltării arată că valoarea
contractului pentru studiul privind Stadionul Dinamo este de 310.500 lei.
„Compania Naţională de Investiţii (instituţie aflată sub
autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) a
semnat ieri, 18 iulie 2018, contractul privind întocmirea studiilor de
prefezabilitate şi fezabilitate la obiectivului de investiţii “Stadion Nou
pentru Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti” din Şoseaua Ştefan cel Mare, Nr. 7 -9,
sector 2, Bucureşti. În urma demarării procedurii de achiziţie publică privind
atribuirea contractului prin publicarea anunţului nr. 1000219 din 17.04.2018,
au fost depuse patru oferte. (...) Potrivit ofertei câştigătoare (S.C LUCIAN
SIMION ARHITECTURA S.R.L), durata pentru întocmirea studiilor de
prefezabilitate şi fezabilitate va fi de 75 de zile, iar valoarea contractului
pentru prestarea serviciilor de proiectare este de 310.500 lei fără TVA”, se
arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice.
Potrivit sursei citate, activitatea de elaborare a studiului
de prefezabilitate se va face în corelare cu activitatea de elaborare a
planului urbanistic zonal. Ordinul de începere a studiului de fezabilitate va
emis după aprobarea planului urbanistic zonal.
„În funcţie de indicatorii urbanistici care vor fi aprobaţi
prin PUZ-ul realizat de C.S. DINAMO, noul complex sportiv va avea o capacitate
de aproximativ 18.000 de locuri şi va îndeplini criteriile impuse de UEFA
pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4.
Astfel, arena va beneficia de un teren de fotbal, cu o lungime de 105 m şi o
lăţime de 68 m, prevăzut cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu
degivrare şi drenaj, spaţii pentru echipe şi oficiali (vestiare pentru sportivi
şi arbitri), spaţii pentru mass-media (boxă, sală de conferinţe, zonă de flash
interviu etc.), locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi, spaţii de cazare
pentru sportivi, un muzeu al clubului sportiv, spaţii administrative şi spaţii
dedicate publicului (magazine, zonă food)”, mai arată Ministerul.
MEDIAFAX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu