Ora de vară
”vom fi invitați la festin cu toții
într-un peisaj unde
bănuți de aur cad din văzduh
poeții filozofii artiștii
mai târziu mai la urmă
scrie scheianu
în artă pentru artă
să ne grăbim să iubim
oamenii pleacă atât de repede
rămân după ei pantofii
și un telefon surd
mâinile au culoare de măr ce cade
umbrele se zbat
să redevină bărbat și femeie
aștept un gând bun
să mă ajute să trec
dintr-o cameră în alta
blândă nebunie pe-aproape
pe-aproape
după ora de vară
pentru astăzi nu mai ai nici o poliță
de plătit
patul o masă de scris
și cărțile
noaptea se scurge încet prin fereastră
zi de zi
tot mai multe întâmplări o iau razna
și umezeala necesară de pe buze
lecția de prudență
va fi dată uitării
ferice de cei ce se vor surpa în vise
vai de cei ce vor putea dormi liniștiți
în casele lor”
Înțelepciunea ușilor
”ziua a trecut
fără apel fără recurs
rămâne numai cât ții în mână
și cine n-ar vrea
să se întoarcă nevinovat
dintre faptele sale
zadarnic te încolăcești
împrejurul mugurilor
așezați în poziții ermetice
aproape că nu-ți mai vine
să vorbești singur
purtăm același semn sub pleoapă
ascultăm
cu urechea lipită de pământ
întrebările rădăcinilor
ușile ușile
deschise cu înțelepciune
spre un spic amar
lumina se deapănă invers
cu înțelepciune
ușile se închid una câte una
toate se întorc
pe partea cealaltă
te uiți cu ochi pe jumătate
și vezi în parte
astăzi și mâine
în atâta lăcomie
demult pierdut este orice semn de întoarcere
cu buzele crestate
de triste mușcături
în tot acest timp
copiii cresc și pun o singură întrebare
pe când adulții nedumeriți scad
scad surâzând”
Setea râvnită și păcatele de apă
”întâmplările tuturor se amestecă-n pagini
într-o parte dafnis
într-o parte chloe
voind ceea ce nu au voie
păcatele de apă
prin anii mai tineri
o precizie cu adevărat înspăimântătoare
cum spune virgil
în stânga cuvintele
în dreapta puterea
plutitoare uși de biserică
credință cât un grăunte de muștar
chei potrivite
pentru toate sertarele
o rană adâncă și subțire
de tirbușon
întâmplările tuturor se amestecă
mai dansează pe funie
poezia ce sfâșie spornic
sentimente surdinizate
slujitori de-a valma
arhitectul își șterge pe furiș
buzele
de parcă ar vrea
să îndepărteze o sete mult râvnită
porți zilele
ca niște stângăcii de stil
nici jos nu te trage vârsta
nici sus
doar îți stă deasupra capului
ieșind din cameră mai ales să nu uităm
să întoarcem cheia în broască de două ori”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu