miercuri, 12 septembrie 2018

România: mai mult contribuitor la U.E. decât beneficiar


 Integrarea României în U.E. nu a adus numai beneficii cum încearcă să ne convingă guvernele străine, ong-urile şi presa mainstream, ci şi cheltuieli financiare şi de resursă umană, fără să fie cuantificată într-un preţ anume. În primul rând am pierdut patru milioane de români care au ales să lucreze în ţările dezvoltate ale U.E., fapt ce a dus la pierderea unei resurse umane inegalabile. La ora actuală, România cunoaşte o criză acută a forţei de muncă datorită plecării românilor din ţară. Creşterea economică a ţării noastre poate fi blocată de lipsa forţei de muncă. 
La acest capitol marile puteri ale U.E. au fost câştigătoare din integrarea României în concernul european. Noi am pierdut cea mai importantă resursă: omul, care nu are un cost în bani. Nu ar fi singura pierdere în urma integrării în U.E., în ciuda unor beneficii de parcurs. Paradoxal, am pierdut şi bani, şi încă mulţi, ca urmare a contribuţiei noastre la bugetul Uniunii, fără să primim înapoi ceea ce meritam. Sigur că pe hârtie am primit mai mulţi bani decât am plătit, dar nu toate se pot măsura în bani. Resursa umană şi cea minerală/petrol şi gaze pe care am oferit-o multinaţionalelor trece ca valoare financiară cu mult ceea ce am primit prin fondurile europene. Comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, a acuzat recent România că pune în „pericol de moarte” proiectul UE. Oficialul european a spus că Polonia, Ungaria, România și Guvernul Italiei vor să slăbească sau distrugă Uniunea, în contextul negocierilor extrem de dure care se poartă la Bruxelles pentru exercițiul financiar 2021-2027. România cotizează anual la bugetul Uniunii Europene cu sume colosale. În 2016, România a contribuit cu 1,37 de miliarde de euro la bugetul UE, plus alte 33 de milioane de euro, neincluse în cifra anterioară, ce au reprezentat o corectare pentru anii 2014 și 2015. În același an, cotizația totală a statelor membre a fost de 118 miliarde de euro. Politicienii români nu au folosit o voce comună pentru a riposta la acuzațiile făcute de comisarul european, în timp ce Ungaria a acuzat conducerea Uniunii că ia bani de la europeni pentru a fi folosiți la proiectele pro-imigrare.
Spre deosebire de politicenii români, premierul maghiar nu se dă înlături să critice deschis politica anti-europeană a Bruxellului. Într-un discurs rostit în plenul legislativului de la Strasbourg, premierul Viktor Orban a acuzat Parlamentul European că insultă țara sa și a promis că va apăra granițele Ungariei „chiar și împotriva voastră”. „Onorați membri, mă aflu aici în fața voastră și îmi apăr țara, întrucât, pentru ungari, libertatea, democrația, independența și Europa sunt chestiuni de onoare. De aceea, afirm că raportul pe care îl aveți în față jignește Ungaria și onoarea națiunii ungare”, a spus Viktor Orban, care a promis că Ungaria își va apăra granițele împotriva imigrației ilegale. Cu toate criticile aduse de Viktor Orban marilor puteri europene, companiile germane investesc miliarde de euro în mica ţară Ungaria. Vezi ultima investiţie uriaşă a BMW. Noi în schimb înţelegem parteneriatele strategice doar unilateral, cumpărând armament de patru miliarde de euro: avioane şi nave de luptă, fără să investim în autostrăzi şi infrastructură. Când dorim să construim o autostradă ca să străbată Carpaţii, ambasadele străine se isterizează, iar DNA deschide dosare penale celor care vor să o construiască. Cu banii daţi degeaba pentru Bechtel puteam avea acum 1000 kilometri de autostradă. Un avion F16 costă cu echipamentele auxiliare circa 30 de milioane. Urmează să mai cumpărăm încă 40 de aparate. Sigur capacitatea de apărare trebuie modernizată, dar asta nu înseamnă să neglijăm infrastructura şi modernizarea economiei. Se conturează o realitate: am oferit mai mult către U.E. decât am primit. Dezastrul demografic al României continuă şi datorită secăturii economice făcută de marile companii străine care îşi văd se pare doar interesul egoist care menţin ţara noastră într-o economie emergentă, fapt ce duce la continuarea hemoragiei umane. Exploatarea resurselor umane şi naturale ale ţării noastre de către interesele străine au blocat modernizarea şi dezvoltarea ţării. Tot mai mult, România devine un contribuitor la U.E., nu un beneficiar al integrării. Oare când vom redeveni suverani pentru a folosi aceste resurse în favoarea creşterii demografice, economice şi culturale ale ţării noastre? Nu putem intra în rândul ţărilor de top cu o mentalitate de slugă.

Autor: Ionuţ Ţene
Sursa: Napocanews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu