Oaspetele
bibliotecii: artistul plastic Ioan Marchiş.
Luni, 22
octombrie
17.00, Sala de
conferinţe
Va avea loc prezentarea Asociaţiei
Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) – Filiala Baia Mare.
Prezintă: Cătălin
Armaş, vicepreşedinte ASCOR Baia Mare.
Marţi,
23 octombrie
12.30, American Corner
Va avea loc o videoconferinţă
între elevii clasei a XI-a de la Colegiul „Emil Racoviţă” (prof. Larisa Cordea)
şi Vernon Foster, purtător de cuvânt la nivel internaţional al nativilor
amerindieni.
Miercuri, 24
octombrie
17.00, Sala de
conferinţe
Va
avea loc lansarea albumului „Tradiţii şi identităţi: File monografice din zona Baia Mare, Ţara Chioarului şi Ţara Lăpuşului”, în cadrul
tradiţionalului eveniment „Zilele Electro Sistem”, al zecelea volum din
suita de albume cu tematici diferite, dar specifice zonei geografice, menită să
pună în valoare: istoria, cultura artistică şi spiritualitatea acestor
meleaguri şi a cărei iniţiativă şi finanţare aparţin grupului Electro Sistem
(Ştefan Blasko, director general).
Prezintă: conf. univ. dr. Ştefan Vişovan, cercetător ştiinţific;
Moderator:
dr. Teodor Ardelean, directorul
Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”.
18.00, Salonul Artelor
Asociaţia „Valorile Monte Medio” în
colaborare cu „Serviciul Cultural” Baia Sprie şi Biblioteca Judeţeană „Petre
Dulfu” organizează vernisajul expoziţiei de pictură de grup intitulată „Retrospectivă”.
Taberele de pictură şi expoziţia au fost organizate de: Hitter Ferenc.
Expun artiştii plastici: Ballo Andrea, Banhazi Gyongyi, Czirjek Lajos, Gonda Zoltan, Irimus
Diana, Katona Gyorgy, Kiraly Nikoletta, Kopriva Attila, Kovacs Bertalan, Kovacs
Emil Lajos, Leş Paul, Mezei Andras, Mile Laszlo, Modyrka Alina, Molnar
Ibolya, Papiu Grety, Păşcuţ Lucia, Prilog Pop Ioan, Prykop Adrian, Suciu
Nicolae, Talpoş Elizabet, Toth M. Zsuzsanna, Varna Ioan, Veres Elisabeta.
Vor deschide expoziţia: prof.
univ. dr. Nicolae Suciu, dr. Kovacs Bertalan.
Joi, 25 octombrie
13.00,
Sala de conferinţe
Biblioteca Judeţeană „Petre
Dulfu” organizează lansarea cărţii „Ani de viaţă pentru viaţă”, semnată
de medicul Felix Marian, apărută la Editura Eurotip, Baia Mare, 2018.
Prezintă: conf. univ. dr. Florian Roatiş, dr. Coriolan Pop, dr. Giuliano Petruţ.
Moderator: dr. Teodor Ardelean.
Vineri, 26 octombrie
11.00-13.00, Salonul Artelor
Inspectoratul
Şcolar
Judeţean Maramureş în colaborare cu Palatul Copiilor Baia Mare şi Clubul
copiilor din Sighetu Marmaţiei organizează o consfătuire.
Moderator: insp. Amelia Bănică.
Sâmbătă, 27 octombrie
10.00-14.00, Salonul
Artelor
Epsicopia
Greco-Catolică de Maramureş în colaborare cu Asociaţia Generală a Românilor
Uniţi, Filiala Baia Mare III „Sfântul Anton de Padova” şi Biblioteca Judeţeană
„Petre Dulfu” organizează o sesiune de comunicări ştiinţifice în cadrul Simpozionului
comemorativ „Arestarea episcopilor”, ediţia a XIV-a.
Comunicări ştiinţifice:
Pr. Gheorghe Ţurcaş, vicar foraneu
de Şimleul Silvaniei: „Istorie trăită-memorii”;
Pr. dr. Sergiu Soica: „Episcopul
Ioan Suciu în arhiva securității”;
Prof. dr. Mihai Dăncuş: „Implicarea
preoţilor greco-catolici din Maramureş în actul Marii Uniri”;
Prof. drd. Zamfira Tîmbuș: „Pagini
inedite din corespondența episcopului Iuliu Hossu”;
Pr. lector dr. Ioan Tîmbuș: „Eroi și
martiri ai Marii Uniri de la 1918 de pe teritoriul actualei Episcopii Române
Unite cu Roma, Greco-Catolice a Maramureșului”;
Pr. Simion Mesaroş: „Cele două
Biserici Româneşti în timpul comunismului”;
Pr.
dr. Vasile Iusco: „Despre biserica greco-catolică din Transcarpatia-Ucraina”.
Activităţi extra muros din
săptămâna 22 - 27 octombrie 2018
Marţi, 23 octombrie, de la
ora 18, la Galeria de Artă U.A.P., va avea loc vernisajul expoziţiei de artă
fotografică şi a cărţii-album de artă intitulate „Structuri ale
interiorităţii”, autor Adrian Chira. Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” va fi
reprezentată prin dr. Teodor Ardelean, directorul instituţiei.
În perioada 24-27 octombrie, o delegaţie a Bibliotecii
Judeţene „Petre Dulfu” formată din dr. Ioan Gogotă, bibliotecar şi şoferul
Adrian Maghear, se vor deplasa la Gundelsheim (Germania), cu o donaţie de carte
la Biblioteca Saşilor Transilvăneni, iar apoi la Obrigheim la locuinţa
cercetătorului în arheologie industrială, dr. Volker Wollmann, pentru a ridica
o donaţie de carte în limba germană.
În data de 25 octombrie, ora 18, va avea loc
simpozionul-tehnico-aplicativ organizat de SC Electro Sistem Baia Mare, la
sediul firmei, iar apoi la restaurantul „Romaniţa”.
În data de 26 octombrie, de
la ora 12, în parcul de lângă Hotelul Mara din Baia Mare, va avea loc dezvelirea
Monumentului Comemorativ Iuliu Maniu, iar de la ora 13, în Sala de
conferinţe a Hotelului Mara se va desfăşura simpozionul dedicat
personalităţii lui Iuliu Maniu, unul din principalii artizani ai Marii
Uniri. Evenimentul este organizat de
Asociaţia Sălăjenilor „Porolissum” din Maramureş în colaborare cu
Consiliul Judeţean Maramureş şi Primăria Baia Mare. Biblioteca Judeţeană „Petre
Dulfu” va fi reprezentată prin dr. Teodor Ardelean, directorul instituţiei.
Tot vineri, 26 octombrie, de la ora 17, în Clădirea
„Transilvania” din Zalău, va avea loc manifestarea „100+... Zălăuani, omagiaţi
de Centenar!”, eveniment organizat de Primăria Zalău, în colaborare cu
Biblioteca „Ioniţă Scipione-Bădescu” Sălaj şi Consiliul Judeţean Sălaj.
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” va fi reprezentată prin dr. Teodor Ardelean,
directorul instituţiei, care este originar din localitatea Moigrad-Porolissum,
jud. Sălaj.
„Covorul
povestitor în lume călător”
Luni, 22
octombrie, bibliotecara Paula Roman va prezenta covorul povestitor „Cei trei
purceluşi” elevilor din clasa pregătitoare A (prof. Cristina Walter) şi clasa a
III-a C (prof. Liana Hagău) de la Colegiul de Arte (director prof. dr. Dan
Filip).
Joi, 25
octombrie, bibliotecara Mara Popovici va prezenta covorul povestitor „Omida
mâncăcioasă”, preşcolarilor din grupele mică (prof. Iuliana Szucs şi prof.
Adina Ţura) şi mare (prof. Oana Coşar şi prof. Maria Mocirean) de la Grădiniţa
cu Program Prelungit Nr. 30 (director prof. Anamaria Dutca).
În data de 24
octombrie, elevii clasei I B, de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” (director
Mihai Boloş), vor organiza activitatea intitulată ,,În lumea cărților” în colaborare cu Filiala
„Nicolae Iorga”. Activitatea va fi coordonată de învăţătoarea Maria Curac,
precum şi de bibliotecara Titiana Tomoiagă. La
sfârşitul activităţii, elevii vor asista la prezentarea expoziţiei de carte „Cartea
– un pas către cunoaștere” realizată şi prezentată de către bibliotecar Mirela
Avram de la Filiala ,,Nicolae Iorga”.
În data de 26 octombrie, preşcolarii grupei mari
„Fluturași”, de la Grădiniţa nr. 9 (director Carmen Condor), coordonați de doamnele educatoare Livia
Ivașcu și Lidia Mesaroș, vor organiza activitatea „Ce se întâmplă cu animalele
toamna?”. La sfârşitul activităţii, preșcolarii vor putea consulta cărțile din
expoziţia tematică ,,În lumea animalelor” pregătită special pentru ei de către
bibliotecar Mirela Avram, de la Filiala „Nicolae Iorga”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu