miercuri, 10 octombrie 2018

Comunicat de presă

                 
                                                                           
10 octombrie 2018
Purtător de cuvânt
                                                                                                                 Dan Bucă,
                                                                                                           Tel.: 0755-112726

Drepturile recalculate unor categorii de pensionari se acordă de la 1 octombrie

         La întâlnirea colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Călin Chilat a declarat că încasările la sfârșitul lunii septembrie a.c., au fost mai mari pe capitolele bugetare componente, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri. Pentru menținerea volumului de încasări bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de identificare a cauzelor neefectuării plăților la termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată și monitorizarea măsurilor de executare silită. Programul, față de aceeași perioadă a anului trecut, are o realizare de 112,84%.
Activitate comercială vamală realizată cu state terțe
Activitatea Biroului Vamal de Interior Maramureș cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației a fost realizată în special din comerțul cu state terțe. În luna septembrie au fost stabilite 37 de prejudicii, în valoare de peste 1.680.000 lei.  Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat efectuarea a 36 de controale la persoane fizice, respectiv au fost efectuate 28 de controale la persoane juridice, încheiate cu 25 de note unilaterale și cinci decizii de regularizare a sumelor în valoare de peste 13.000 lei, a precizat Florin Moldovan, șef birou vamal. Peste 750 controale la coletele poștale și 34 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală au fost desfășurate în scopul combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca un drept de proprietate intelectuală. Principalele mărfuri importate au fost: cherestea de rășinoase și mesteacăn, grinzi de rășinoase, lamele de stejar, părți de mobilier de lemn, anvelope noi din cauciuc, stofe pentru tapițerie, huse pentru scaune din piele naturală, articole din carton, peleți din material lemnos și piulițe hexagonale din oțel. Acestea provin din Ucraina, Federația Rusă, Bosnia și Herțegovina, Turcia, Belarus și China. Mărfurile exportate la nivelul județului au fost efectuate spre Elveția, Republica Moldova, Azerbaidjan, Federația Rusă, Serbia, Turcia, Ucraina și Liechtenstein. (elemente lamelare stratificate, traverse din lemn de fag pentru căi ferate, mobilier din lemn, butoaie din lemn de stejar, șuruburi din oțel, părți din mobilier din lemn, feronerie pentru mobilier). Au fost identificate 24 fraude vamale, fiind confiscate mărfuri (țigarete, produse de origine animală, comprimate medicamente), cuantumul amenzilor vamale aplicate fiind în valoare de 2500 lei, respectiv obligații suplimentare constatate ulterior, în valoare de peste 27.000 lei. Punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației a fost tranzitat, în luna august, de 15.000 mijloace de transport, respectiv peste 75.000 de persoane, volumul traficului auto înregistrând o creștere semnificativă de 23% față de aceeași perioadă a anului trecut. La controlul vamal efectuat la intrarea în țară au fost identificate țigarete de proveniență ucraineană (5240 bucăți) ascunse în interiorul a două autoturisme (aripă dreapta spate, filtru de aer, capacul portbagajului, trusa de scule, bagaje personale, dar și disimulate în bomboane de ciocolată). La controlul vamal efectuat la intrarea în România asupra unui autoturism înmatriculat în Republica Cehă, condus de un cetățean ucrainean au fost descoperite 152 articole pirotehnice, materiale explozive interzise a fi deținute, utilizate și transportate de persoane fizice. Materiale au fost confiscate și s-a formulat o sesizare penală.
360 controale efectuate de structura de control din cadrul DSP Maramureș
Directorul executiv adjunct economic al DSP Maramureș, Alessandra Ivette Ilea a menționat faptul că în luna septembrie au fost efectuate 505 controale în domeniul sănătății publice. Angajații din structura de control au efectuat controale la unități de învățământ, la produse de mediu, unități sanitare, deșeuri periculoase, în sectorul alimentar, 19 de retailer,) și sectorul de servicii. S-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, tip avertisment.
Datele statistice ale Casei Naționale de Pensii relevă că, la nivelul județului nostru, sunt peste 116.000 de pensionari, din care peste 74.900 pentru limită de vârstă, peste 18.000 pensionari de invaliditate, peste 4380 pensionari din domeniul agriculturii, 1681 beneficiari de pensii anticipate, peste 16.500 de persoane beneficiază de pensie de urmaș. Directorul executiv Lucica Pop a menționat că în luna septembrie au fost încheiate 445 contracte privind plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări de sănătate, venitul încasat fiind de 2.889.630 lei.
Modificarea și completarea legii sistemului unitar de pensii, prin Legea nr.221/2018 are dispoziții care vizează anumite categorii de pensionari cu drepturi în plată. Recalcularea se realizează din oficiu, fără formularea și înregistrarea unor cereri pentru persoanele care beneficiază de aceste drepturi, în baza Legii nr.192/2015. Recalcularea se va efectua în perioada 1 octombrie 2018 și 30 septembrie 2019. Drepturile recalculate se cuvin și se acordă de la data de 1 octombrie 2018, indiferent de data emiterii/comunicării deciziei de recalculare. De asemenea, s-a precizat că aplicarea Legii nr. 221/2018, nu se aplică persoanelor și-au deschis drepturile de pensie anterior datei de 01.01.2011, dar au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual, în conformitate cu prevederile OUG nr.100/2008, ale OUG nr.209/2008, ale Legii nr.218/2009, respectiv art.169 din Legea nr.263/2010. O altă categorie de pensionari cărora nu se aplică prevederile Legii nr.221/2018 sunt cele care și-au deschis drepturile de pensie după data de 01.11.2011, dar au făcut obiectul Legii nr.155/2016, dar și alte categorii de pensionari care au realizat activități încadrate în condiții speciale, altele decât cele prevăzute la art.30, alin1, lit. d), e) și f).
Au fost alocate bilete de tratament în stațiunile 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Geoagiu, Felix, Herculane, Lacul Sărat, Moneasa, Olănești, Ocna Șugatag, Tinca, Tășnad, Govora, Sovata, Mangalia, Neptun, Saturn, Techirghiol, Turda și Vatra Dornei. Valoarea punctului de pensie este de la  1 iulie în valoare de 1100 lei. De asemenea, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, privind instituirea pensiei sociale minime garantate este de 640 lei.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș


Str. Gheorghe Şincai nr. 46, RO- 430311 Baia Mare, tel. 0262 215001;  fax 0262 213241 e-mail: prefect@prefecturamaramures.ro  www.mm.prefectura.mai.gov.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu