1.Multiplele legături româno-polone în epoca medievală și cea modernă
Am convingerea că opera și activitatea obștească (de neobosit luptător
pentru libertatea și independența Poloniei) a lui Adam Mickiewicz, vor fi mai
lesne înțelese de către cititorii români prin încadrarea lor în impresionanta
suită a relațiilor dintre Polonia și principatele românești, îndeosebi dintre
regatul polon și Moldova medievală. Pentru aceasta am apelat la Istoria românilor (Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1990) a lui Petre P. Panaitescu, din care am extras
următoarele informații consistente pentru tema în discuție:
a) Sub
influența călugărilor dominicani și franciscani polonezi, în timpul lui Lațcu
Vodă (1365-1373), urmașul lui Bogdan, se intensifică atât de mult propaganda
catolică, încât la Târgu Siretului, oraș cu mulți străini catolici (sași și
germani din Polonia), se înființează prima episcopie catolică din Moldova, cu
toate că, la acea vreme, în această țară nu exista nicio episcopie ortodoxă;
b) Petre
Mușatin (1373-1390) „a fost cel dintâi domn al Moldovei care a supus această
țară sub suzeranitatea coroanei polone”, mai exact a regelui Vladislav
Iagiello, care – după ce unește sub sceptrul său Polonia și Litvania – „devine
unul dintre cei mai puternici regi din Europa răsăriteană” (în anul 1387, în
fața mitropolitului rutean ortodox de la Kiev, „Petre face jurământ de credință
regelui polon la Lemberg”, alianță militară ce urmărea punerea la adăpost „de
eventualele încercări ale ungurilor de a pune din nou stăpânire pe Moldova”);
c) În
anul 1402, Alexandru cel Bun (fiul lui Roman Mușatin, ajuns în 1400 pe tronul
Moldovei cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, care „l-a luat la sine”/l-a prins
pe Iuga Ologul), nu numai că a fost un vasal credincios al regelui Vladislav,
fapt ce nu l-a împiedicat să pună efectiv stăpânire pe Pocuția, dar „dă un mare
privilegiu de negoț negustorilor din Lemberg”, iar după căsătoria domnitorului
în 1418 cu Ringala (soră cu Vitold, marele duce al Lituaniei, și verișoară cu
regele Poloniei) se mărește atât de mult influența catolică, încât – la cererea
suveranului polon – „se înființează o nouă episcopie catolică la Baia”, oraș
locuit îndeosebi de catolici germani (veniți din Ardeal și Polonia) și unde
Alexandru construiește o monumentală biserică catolică;
d) Prin
intermediul lui Petre Mușatin, însuși Mircea cel Bătrân încheie la Suceava, în
anul 1390, un tratat politico-militar cu Polonia, tratat „îndreptat împotriva
Ungariei”, reînnoit în anul 1403 și urmat de cel comercial, prin care
negustorii din Lemberg (Liov, Lvov) puteau să vândă și să cumpere în/din Țara
Românească, „plătind vama la Râmnicu Sărat”;
e) Josnicia
la care s-a dedat regele Cazimir al IV-lea al Poloniei în anul 1485 la Colomeia
din Pocuția, cu ocazia depunerii jurământului de credință de către Ștefan cel
Mare: „În acea clipă, pe neașteptate pânzele cortului fură lăsate la o parte,
după cum poruncise mai înainte regele, ca să vadă toată oastea și nobilimea
strânsă în câmpie cum acest mare erou îngenunchiase în fața regelui Poloniei”;
f) Domniile lui Ieremia
Movilă (1595-1600; 1600-1606) au fost „cu totul sub influența polonă” (în actul de vasalitate,
încheiat cu regele Poloniei, el se recunoștea „din grația acestuia”!), fiicele
și le căsătorise cu nobili polonezi, curtea și armata moldoveană erau înțesate
de ofițeri leși, boierii moldoveni aveau moșii în Polonia (însuși Ieremia
cumpărase pentru fiul său „moșia Ustia lângă Nistru”), cronicarii moldoveni
Grigore Ureche și Miron Costin devin cetățeni poloni de onoare, în secolul al
XVI-lea se deschid școli ale călugărilor iezuiți la granițele Moldovei
(Lemberg, Camenița etc.), unde fiii boierilor moldoveni se duceau pentru a
învăța latina, filosofia și istoria, iar în vremea domniilor lui Petre Șchiopul
(de patru ori domnitor în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea), iezuiții
pătrund în Moldova pentru a deschide școli la Iași și Cotnari, „școli care
ținură până în veacul al XVIII-lea”.
Și tot Petre P. Panaitescu
ne face cunoscut că „Două genuri literare au înflorit în literatura română din acea vreme: literatura religioasă, în care s-a resimțit mai ales influența
grecească, și literatura istorică, în
care s-a resimțit mai ales influența polonă”. Aceste influențe, care nu doar că
s-au menținut, ci chiar s-au transformat în evidentele înrudiri culturale
dintre Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, pe de o parte, Henryk Sienkiewicz și
Wladyslaw Reymont, pe de altă parte, m-au îndemnat să fac următoarea afirmație
în articolul Boleslaw Prus – corifeu
între corifeii literaturii polone: „Noi, românii, ştim că istoria se bucura de multă apreciere printre
şleahticii polonezi şi că înrudirile lor cu boierii moldoveni au exercitat o
influenţă binefăcătoare asupra acestora, chiar dacă unii dintre ei o
făceau dintr-un spirit de imitaţie. Oricum, istoria a fost îndeletnicirea
principală a unei bune părţi din boierimea românească, atât în ceea ce priveşte
participarea ei directă la desfăşurarea evenimentelor (politică, războaie), cât
şi la cunoaşterea temeinică şi justă a acestora. Iar aceste «înrudiri» se
prelungesc în literatură prin apropierile sensibile dintre Sienkiewicz şi
Sadoveanu, respectiv dintre Reymont şi Rebreanu pe de o parte, dintre Reymont
şi Sadoveanu pe de altă parte”.
Vasăzică, legăturile româno-polone continuându-se în
secolele următoare, Nicolae Mareș ne spune în Prefața la antologia Versuri
alese din creația lui Adam Mickiewicz (BPT, Editura Minerva, București,
1978), următorul lucru notabil: „În atmosfera revoluționară a anului 1849,
apare la Paris La tribune des Peuples,
organ de presă al popoarelor împilate, solidare în lupta împotriva guvernelor
despotice”, cu A. Mickiewicz în fruntea comitetului redacțional și cu
colaboratori din diferite țări, printre aceștia fiind trei patrioți români: N.
Bălcescu, D. Brătianu și Șt. Golescu.
De asemenea, după atacarea Poloniei la 1 septembrie 1939
de către Germania hitleristă (la 17 septembrie va fi atacată dinspre est de
cealaltă lighioană – Rusia stalinistă), respectiv după ocuparea ei în decurs de
o lună, România a ajutat guvernul și autoritățile poloneze „să tranziteze țara
noastră pentru a ajunge în siguranță în Occident”, împreună cu o parte a
armatei, cu mulți civili și – lucru foarte important – cu tezaurul național!
Sighetu Marmației,
George PETROVAI
9-10 dec. 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu