vineri, 23 decembrie 2022

Ironie la nivel înalt! Președintele Kenyei râde de Franța și laudă „echipa lui africană”!

Franța își linge rănile, după înfrângerea suferită, duminică, pe arena „Lusail“ în fața Argentinei. Chiar dacă aceasta a fost a doua calificare succesivă pentru reprezentativa Hexagonului într-o finală mondială, nimeni nu prea a savurat această performanță uriașă, venită în contextul absenței unui număr mare de titulari, precum Pogba, Benzema și Kante.

Așadar, francezii, mai degrabă, suferă după CM 2022 și tocmai și-au pierdut și golgheterul, care și-a anunțat retragerea de la națională. Sare pe rana francezilor a pus acum președintele Kenyei, William Ruto (55 de ani).
După finala de la Doha, Ruto a avut o postare explozivă pe Twitter: „Felicitări Argentinei pentru câștigarea Mondialului. Echipa mea africană la Cupa Mondială (n.r. – aluzie la naționala Franței) a jucat un meci superb. Per ansamblu, un joc minunat“.
La această postare, Ruto a atașat o fotografie cu 15 internaționali francezi, implicați la CM 2022, iar în dreptul fiecărui fotbalist apare steagul țării africane de unde provine jucătorul respectiv, care acum evoluează pentru Franța!
C.S.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu