Alexandru Racu: “Astea sunt problemele uriașe ale școlii românești, nu bacul la religie”

 

Când întâlnești studenți care nu știu în ce țară s-a născut Iisus Hristos și din ce popor făcea parte te întrebi sincer dacă ora de religie a folosit la ceva.

Dar nu doar ora de religie, ci și școala, în general. Întrebarea cine a fost Friedrich Nietzsche – cel care a zis că Dumnezeu a murit și că odată cu el trebuie să moară și ora de religie – e deja întrebare de doctorat.

Iar aici vorbim de unii dintre absolvenții de liceu care au luat bacul și au ajuns la facultate, nu de ceilalți aproximativ 50% care au picat sau au abandonat școala până la bac.

Așa că, în ceea ce mă privește, dezbaterea referitoare la includerea religiei în categoria disciplinelor pentru bacalaureat e un non-subiect. Din punctul meu de vedere, n-au decât să dea bacul și la budism, marxism-lenisim sau istoria minorităților oprimate, atât timp cât învață, pentru numele lui Dumnezeu, CEVA. Problema e că un număr tot mai mare de elevi și studenți nu mai învață absolut nimic. Trec bacul deși mintea lor e tabula rasa.

Or, constat că pe unii îi apucă grija de sistemul școlar doar când vine vorba să bage mai multă religie în școală (la ce bun, dacă nici din programa existentă n-au reținut nimic?) sau să apere sistemul școlar de religie, nu de el însuși. În timp ce noile generații se tâmpesc într-un ritm amețitor, noi ne pierdem timpul cu dezbateri de acum 20 de ani, de pe vremea când în România încă se mai făcea școală.

Dincolo de insistența de a-și promova învățătura de credință și agenda prin intermediul școlii, demers care îi mobilizează pe toți oamenii de bine, fie ei de stânga sau de dreapta, chiar nu știu ce au făcut și ce fac BOR sau partizanii laicității pentru școală, adică pentru capacitatea sistemului școlar de a transmite în mod eficace cunoașterea, indiferent de subiect, ce sau pe cine au păzit în toți acești ani de degradare care ne-au adus în halul în care suntem.

În fine, organizațiile antifasciste și de apărare a democrației se luptă să ajungă la mințile copiilor pentru a le purifica de rasism, sexism, fundamentalism, homofobie și alte păcate de care, în opinia acestora, s-ar face vinovată Ortodoxia. Vor să scoată religia creștin-ortodoxă din școală și să o înlocuiască cu religia drepturilor omului deoarece consideră că răul antidemocratic trebuie tăiat de la rădăcină și că trebuie să sufle în iaurtul Ortodoxiei ca să nu ne ardem din nou cu ciorba nazismului.

Însă absorbiți de vigilența lor revoluționară, aceștia ignoră faptul că în ritmul acesta de degradare a educației, care nu pare să-i preocupe deloc, în vreo douăzeci de ani, jumătate din popor (sau mai mult) nu va mai ști nici cine a fost Adolf Hitler, nu doar cine a fost Iisus Hristos și cine sunt și au fost evreii. Iar în cazul în care va apărea un nou Hitler, s-ar putea să li se pară un tip cool cu o ofertă nouă, o superofertă care merită încercată. Căci se va ajunge la punctul în care pentru mare parte din populație conținutul memoriei va fi egal cu zero și absolut totul va fi nou. Într-o astfel de societate, oricine poate fi convins de orice câtă vreme cel care încearcă să-l facă să consume sau să voteze într-un anume fel va ști cum să împacheteze o ofertă toxică într-un ambalaj tentant. Singura formă de educație va fi publicitatea.

În fine, astea sunt problemele uriașe ale școlii românești, nu bacul la religie.

 

Autor: Alexandru Racu