Parlamentul Republicii Moldova a votat joi în a doua şi ultimă lectură proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toate legile Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, informează Deschide.md, Radio Chişinău şi Newsmaker, potrivit Agerpres.
Documentul a fost susţinut de 57 de deputaţi ai
Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean) al Maiei Sandu, şi de
deputatul Gaik Vartanean, de la „Mişcarea Alternativa Naţională”, o majoritate
de 58 de voturi.
Votul a fost aplaudat în picioare de deputaţii PAS,
în timp ce colegii lor socialişti şi comunişti au afişat pancarte cu inscripţii
care făceau trimitere la sintagma sovietică de „limbă moldovenească”, conform
media citate.
Potrivit autorilor, condiţiile ce au impus adoptarea
prezentelor modificări legislative rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea
şi obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituţională,
conţinute în actele Înaltei Curţi de Jurisdicţie Constituţională şi care
statuează un postulat incontestabil, şi anume că limba de stat a Republicii
Moldova este limba română.
Proiectul prevede să fie considerată desuetudinea
textului „funcţionând pe baza grafiei latine” în Articolul 13 din Constituţie.
De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare,
autorităţile publice cu competenţă de adoptare, aprobare sau emitere a actelor
normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun.
Această lege mai prevedere ca Sărbătoarea Naţională
„Limba noastră”, aşa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu
privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi zilele de odihnă şi în
Codul muncii, să se numească de acum înainte „Limba română”.
Proiectul prevede şi înlocuirea sintagmei de „limba
oficială”, „limba de stat” şi „limba maternă” din toate actele normative şi
documentele oficiale.
Agenţia Resurse Informaţionale Juridice urmează să
asigure în „Registrul de Stat al actelor juridice” operarea modificărilor în
toată legislaţia Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie.
Radio Chişinău aminteşte că, în 2 martie, votul
asupra proiectului în prima lectură a provocat altercaţii şi îmbrânceli în
parlamentul de la Chişinău între deputaţii PAS, autorii iniţiativei, şi cei din
opoziţia socialist-comunistă. Deputaţii din opoziţia (prorusă) au blocat atunci
tribuna legislativului preţ de câteva minute încercând să zădărnicească
procedura de vot.
În timpul şedinţei de joi, deputaţii Blocului
Comuniştilor şi Socialiştilor au acuzat PAS de încălcarea Constituţiei,
menţionând că „limba moldovenească” este limba oficială a Republicii Moldova.
Sursa:
NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu