marți, 21 martie 2023

UEFA permite utilizarea hărții Ungariei Mari la meciurile echipei naționale! De neînțeles!

 


 Federația Maghiară de Fotbal a anunțat că UEFA și FARE, gruparea împotriva discriminării în fotbalul european, îi permit utilizarea hărții Ungariei Mari la meciurile echipei naționale, însă numai pentru varianta simplificată, fără simboluri și inscripții.

„Ungaria Mare” este o idee politică revizionistă care presupune ca Ungaria să revină la frontierele avute înainte de 1918 sau ca maghiarii din țările vecine să reintre în sfera de influență a Budapestei;

Harta Ungariei Mari cuprinde și o parte din regiunea Transilvania, din România, dar și regiuni din Slovacia, Croația, Serbia, Ucraina și Slovenia;

Premierul Viktor Orban a fluturat un fular cu harta „Ungariei Mari” în noiembrie 2022, la un meci al naționalei maghiare, fapt ce a atras o reacție de „dezaprobare fermă” din partea Ministerului de Externe al României.

„Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria”, a precizat MAE atunci.

În februarie, Sandor Csanyi, președintele Federației Maghiară de Fotbal și vicepreședinte al UEFA și FIFA, anunțase că va negocia cu forul european autorizarea simbolului Ungariei Mari la meciurile internaționale, astfel încât fanii care-l afișează să nu fie pedepsiți.

Federația Maghiară a comunicat răspunsurile venite de la UEFA și FARE

„Acceptând argumentele Federației Maghiare, cele două organizații au concluzionat că doar culorile hărții istorice a Ungariei și ale drapelului arpadian nu constituie comportament rasist, dar asta nu se aplică și pentru simbolurile și inscripțiile suplimentare plasate pe drapel, cum nu se aplică nici pentru scandările fanilor”, se arată în comunicatul maghiarilor.

 

Sursa: NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu