Adrian Severin: Analiză

1. Atacul împotriva ordinii constituționale a României, precum și amenințarea la adresa securității naționale românești venite din partea unui ONG american – Freedom House – prin intermediul unor vectori ai așa zisei societăți civile locale – Global Focus și Presshub – oficial susținute de ea, care, sub acoperirea luptei împotriva dezinformării din media și social media, au declanșat o amplă acțiune de dezinformare și manipulare a societății românești cu scopul, pe de o parte, de a-i decredibiliza pe cei mai cunoscuți și competenți analiști politici și experți români în relațiile internaționale (Ion Cristoiu, Dan Dungaciu, Petrișor Peiu, H.D. Hartmann, Cozmin Gușă, Iosefina Pascal, Sorin Roșca-Stănescu, Adrian Severin etc.), precum și de a determina interzicerea canalelor de comunicare mediatică (posturi de radio și televiziune sau presă scrisă etc,) prin care mesajele acestora sunt puse în circulație, iar pe de altă parte, de a introduce în conștiința publică narativele propagandistice ale guvernelor Occidentului colectiv aflat în război (cel puțin economic, psihologic și mediatic, dacă nu și direct militar) cu Rusia și mai general, cu Sudul colectiv, respectiv cu majoritatea globală. Autorii, chipurile independenți, dar remunerați prin așa zise burse, folosiți de așa zisele ONG-uri amintite, la origine finanțate din SUA, cer, dând ca exemplu “buna practică” a altor guverne (nenumite), în contrast cu presupusa toleranță a guvernului român, nici mai mult nici mai puțin decât interzicerea, prin decizii administrative (la fel ca în regimurile totalitare), instituțiilor media care permit punerea în circulație de informații și opinii contrare celor ale taberei guvernamentale euro-atlantice (se aduc acuzații în acest sens posturilor Gold FM, Realitatea Tv, România Tv), luate ca a priori corecte, ceea ce înseamnă, de fapt, incitarea publică la încălcarea drepturilor constituționale referitoare la libertatea de conștiință, libertatea de exprimare și libertatea presei, și acuză de “putinism” și de colportare a tezelor rusești, Clubul de Presă Gold, Grupul de gândire liberă Gold, Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului etc., fără a demonstra că pozițiile în discuție sunt false, eronate sau / și deliberat favorabile uneia dintre părțile în conflict, fiind suficient că ele nu servesc acreditării poziției, fie ea și mincinoasă, celeilalte părți; în același timp și din aceeași răsuflare, se procedează la diseminarea în societatea românească a narativelor produse în laboratoarele propagandistice ale unor state membre NATO și UE, al căror adevăr sau justețe nu se probează prin nimic, potrivit cărora războiul din Ucraina ar fi fost neprovocat, imprevizibil și inevitabil, de victoria Ucrainei depinde securitatea și democrația României, iar implicarea României în război, fie și deocamdată doar indirectă, este legitimă și necesară, războiul fiind conform intereselor sale iar nu împotriva lor sau conform intereselor unor puteri occidentale care nu coincid cu interesele vitale românești. Cu alte cuvinte, cu o virulență fără precedent (probabil cu atât mai mare cu cât înfrângerea Occidentului colectiv pe frontul ucrainean se conturează tot mai precis), se procedează la a convinge prin dezinformare poporul român să accepte și chiar să susțină implicarea României într-un război care nu este al ei și pe care există riscul imens să îl piardă (mai ales în condițiile în care puterile euro-atlantice nici nu se angajează plenar în luptă și nu procedează în mod concret de o manieră aptă, dacă nu a asigura victoria, cel puțin a minimiza efectele înfrângerii). Propunerea mea, în aceste condiții, este, pe de o parte, sesizarea parchetului și activarea SRI (în special, unitatea pentru apărarea Constituției), iar pe de altă parte, angajarea în dezbatere publică a celor care pretind că luptă împotriva dezinformării cu cei pe care îi acuză. Minciunile dezinformării se combat prin adevăr, iar nu prin alte minciuni, considerate ca acceptabile întrucât provin din tabăra noastră.

2. Istoria formării PSD și identificarea diferențelor dintre “Vechiul PSD”, ca partid social-democrat de tradiție vest-europeană, pentru care statul era mai important decât piața, munca mai importantă decât capitalul și interesul colectiv mai important decât cel individual, fiind promotor al economiei sociale de piață (după modelul renan, iar nu după cel anglo-saxon), al respectului diversității identitare, precum și al integrarii europene ca reconciliere a geografiei și istoriei Europei, iar nu ca ocupație și dominare a Europei centrale și orientate de către hegemonii Europei occidentale, pe de o parte, și “Noul PSD”, care s-a predat “statului subteran român”, a acceptat decapitarea liderilor săi, ca și a tuturor elitelor românești sub ghilotina triadei SRI-DNA-ÎCCJ, a ajuns ca în locul multiculturalismului civic să promoveze sexo-marxismul, a abandonat ideologia stângii democrate pentru a prelua discursul antidemocratic (inclusiv anti parlamentar) și antinațional al USR, a înlocuit politicile sociale cu politici pro corporatiste și, însușindu-și doctrina “Marelui Licurici” transatlantic, a subordonat interesele naționale ale României agendei geopolitice a puterilor euro-atlantice, făcând figură de lacheu inclusiv în organizațiile, alianțele sau entitățile confederative în care “Vechiul PSD” a asigurat intrarea, dar cu o viziune și cu scopuri total diferite. Până când “Noul PSD” nu își va recunoaște devierea de la identitatea și proiectul “Vechiului PSD”, precum și înșelarea românilor prin punerea etichetei “PSD” pe o formațiune de tip USR, nici partid, nici social, nici democrat, și până când nu se va angaja credibil să revină la valorile și principiile politice ale “Vechiului PSD”, nu mai există nici o rațiune ca electoratul tradițional pesedist să mai acorde încredere prin vot vehiculului electoral care folosind un nume fără legătură cu politica sa nu este decât un USR sub acoperire.

3. Dublul limbaj al Președintelui PSD, proaspăt (re)ales în această funcție și desemnat ca prezidențiabil național, printr-o procedură nedemocratică (printre altele, nu a existat concurs de candidaturi, iar, cel puțin o parte dintre delegați au fost stabiliți în afara conferințelor județene), respectiv prin mimarea democrației, care tinde la înșelarea electoratului prin prezentarea unei multiple identități, presupus pe placul fiecărui segment electoral, dar care, în realitate, este o insultă publică adusă inteligenței alegătorilor.

4. Candidatura lui Mircea Geoană la președinția României, ca proiect strict personal, altminteri perfect legitim, nesusținut nici de vreo putere străină (care unui președinte român “adaptabil” și versatil, notoriu pentru dexteritatea în “întoarcerea armelor” îi preferă, în actualul stadiu de vasalitate a României, un președinte fără imaginație, obedient și disciplinat, de-a dreptul “prost”, iar nu doar “prostănac”), nici de vreo formațiune politică internă; această candidatură este, însă, potențial utilizabilă de ceilalți competitori interni pentru a-și diminua unul altuia bazinul electoral profitând de faptul că Geoană se prezintă în același timp și ca globalist atlanticist și ca suveranist autohtonist. Insistența lui Mircea Geoană ca, după ce a susținut războiul cu Rusia în calitate de secretar general adjunct al NATO, să se prezinte acum ca porumbel al păcii, după ce a fost vârf de lance al globalismului, să se recomande ca avangardă a suveranismului și după ce a fost ventrilocul unipolarismului american, să se jure că este partizanul ordinii post americane multipolare, ar putea să dea roade exact opuse celor vizate, electoratul abandonând, de regulă, candidații cu multiple identități sau cu identități frecvent și degrabă schimbătoare.

5. Situația tragică din Israel, mai exact din Gaza și mai general din Orientul Mijlociu, unde morala fabulei denunță ca strategie greșită aceea care caută să combată violența exclusiv prin violență, neglijând terapia compromisului politic și a motivării socio-economice, precum și cea care se adresează doar simptomelor violenței iar nu și cauzelor acesteia. Concluzia este aceeași indiferent dacă avem de a face cu violența mișcărilor teroriste sau cu violența mișcărilor de eliberare, cu violența actorilor statali sau cu cea a actorilor parastatali.

Autor: Adrian Severin