marți, 3 septembrie 2024

Oprește-mă la tine Maramureș, oprește-mă în tine anotimp - 2024

 Când am plecat spre tabăra literară din Maramureș era încă vară, o vară fierbinte cum n-a mai fost demult. Cele câteva zile petrecute în tabăra ,,Oprește-mă la tine Maramureș, oprește-mă în tine anotimp" parcă au zburat, când m-am întors acasă se făcuse deja toamnă, septembrie bătea la ușa timpului.

     Stațiunea Izvoare este situată la 926 metri altitudine, la 27 km de Baia Mare,  pe un platou vulcanic, înconjurat de brazi, sub vârful Igniș, la marginea pădurii Poiana Soarelui, în partea de SV a Munților Gutâi.
În acest loc  minunat, au sosit pentru a se bucura de ,,cuvânt" și de Limba Română,  scriitori și jurnaliști din mai multe colțuri ale țării și din Republica Moldova.
   Organizatorului evenimentului a fost scriitorul și etnologul Vasile Bele, președinte al Asociației Creștin Ortodoxe (ASCIOR) Baia Mare, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), membru al Ligii Scriitorilor Români (LSR), coordonator și redactor al revistei ,,Din vatra satului", revistă editată sub egida LSR.
     Am ajuns în zi de mare sărbătoare creștinească - ,,Tăierea capului Sfântului  Ioan Botezătorul" și am fost întâmpinați de dangătul clopotului de la Schitul Izvoare, care ne amintea că Domnul este cu noi și ne veghează.
     Au urmat momente  de bucurie și emoție,  revederea cu prieteni dragi, întâlnirea cu viitori prieteni, apoi, deschiderea taberei literare.
     Sala de conferințe a stațiunii era pregătită de sărbătoare, găzduind o frumoasă expoziție de pictură, tablourile fiind ale pictoriței și poetei Carmen Pinte. Organizatorul, vizibil emoționat, a făcut urările de bun venit, prezentările celor sosiți în tabără și a prezentat programul de desfășurare a activităților.
Partenerii evenimentului au fost:
-A.N.C.M.R.R., Filiala ,,Pintea Viteazu", Maramureș;
-Asociația Culturală ,,Ion al Anei", Băsești;
-Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca;
-Editura Armonii Culturale, Slobozia-Urechești;
-Editura Casa Cărților, Baia Mare;
-Blogul ,,Moara lui Gelu", Lucăcești;
-Revista ,,Mărturii Maramureșene", Ulmeni;
-Revista ,,Luceafarul de vest", Timișoara;
-Revista ,,VIP Seniori", Timișoara;
-Cenaclul Scriitorilor din Maramureș;
-L.S.R., filiala Maramureș.
     Au fost prezenți în tabără:
Maria Tomița Corini-Republica Moldova, Mioara Baciu-Galați, Natașa Peteu-Medgidia,
Georgeta Tudor și Sofia Martin-Buzău, Marieta Coman-Turda, Mirela Cocheci și Carmen Pinte-Petroșani,
Mihaela Leliana Rădulescu și Cristian Mărgineanu-Craiova, Marinela Belu Capșa, Luci Trușcă, Zenovia Zamfir și Andrada Diaconescu-Vâlcea, Dumitru Tâlvescu-Hunedoara, Florentina Danu-Brașov, Vasile Bele-Maramureș.
Lansările de carte au început cu Vasile Bele, care a prezentat cele două volume pe care le-a coordonat, ,,Oprește-mă la tine Maramureș, oprește-mă în tine anotimp": "Acrostih și poezie - Portrete literare", respectiv ,,Oprește-mă la tine Maramureș,  oprește-mă în  tine anotimp": Concursul ,,Acrostih și poezie - Din vatra satului",  vol. I, Chiuzbaia (Ediția 2023) și revista ,,Din vatra satului ".
     Lansări de carte s-au făcut în fiecare zi, scriitorii prezenți având prilejul, fiecare, să-și prezinte cărțile și pe scurt activitatea literară și proiectele de viitor.
Au fost înmânate diplomele și premiile pentru cele două concursuri organizate și coordonate de către Vasile Bele și revista ,,Din vatra satului ":
- Concurs de Tautograme;
- Concurs - Personalitatea lui Vasile Lucaciu.
     În fiecare zi au avut loc întâlniri culturale cu scriitori, jurnaliști, istorici, care ne-au făcut surpriza să poposească în tabăra noastră.
Ne-au onorat cu prezența următoarele personalități:
- scriitorul și jurnalistul Gelu Dragoș, a venit ca partener al evenimentului și a prezentat cartea sa ,,Cronici din nord";
- profesorul Cornel Gheorghe Cosmuța, scriitor, și-a prezentat activitatea literară ;
- scriitorul Mihai Marian,  președintele Asociației Culturale ,,Ion al Anei", Băsești, a venit ca partener al evenimentului, și-a prezentat mai multe volume de proză și a vorbit despre activitățile asociației;
- profesor Olimpia Mureșan, scriitor și critic literar, și-a prezentat activitatea literară. A venit împreună cu soțul domniei sale, preotul Mureșan, care ne-a încântat recitându-ne câteva poezii emoționante;
- scriitorul Gavril Babiciu a lansat volumele ,,Vasile Lucaciu Erou al Națiunii Române" și ,,Șișești - Maramureș  - În vâltoarea istoriei";
- familia de scriitori și muzicieni Lotica și Simion Vaida, și-au prezentat volumul ,,Veniți să ne bucurăm Domnului" și au vorbit despre activitățile pe care le-au inițiat și organizat în slujba culturii ;
- scriitorul și jurnalistul Dumitru Buțoi, președintele UZPR ,,Mihai Eminescu", Timișoara, partener al evenimentului, a prezentat revistele ,,Luceafărul de vest" și ,,VIP Seniorii", care apar sub egida UZPR și a vorbit despre activitatea sa literară;
- preotul scriitor Radu Botiș, a recitat din creația sa;
- Flavia Foltoș, coordonator Secțiunea tinere talente ale literaturii, a venit împreună cu profesorii Chioran Claudia și Adela Borșe precum și copiii de la Școala Gimnazială Satulung, Maramureș, copii ale căror desene au fost tipărite în volumul Acrostih și poezie-Portrete literare", coordonat de Vasile Bele, lansat în cadrul taberei literare (Sălăjean Lorena, Sălăjean Renata, Kuszko Sofia, Pasca Luana, Polgar Miruna, Mihali Adrian, Haidu Elisa, Butcure Sara).
În timp real, copiii au participat la un concurs de proză și poezie, jurizat de câțiva scriitori, profesori de limba română și au fost premiați cu diplome și cărți.
     O activitate emoționantă a fost Sărbătoarea Zilei Limbii Române, care s-a ținut la Schitul Izvoare, schit de maici, unde printr-o slujbă de pomenire au fost comemorați clasicii literaturii române, precum și scriitorii contemporani care s-au grăbit să plece la Domnul.
A urmat apoi un moment literar închinat Limbii Române, ținut în incinta bisericii.
     Nu au lipsit activitățile artistice, care au fost surpriza organizatorului Vasile Bele, un grup de copii de la Școala Populară de Arte din Baia Mare, formația Mara Music Band:
(soliști: Nicu Libotean și Diana Borodi
Vioară: Ferent Giulia
Saxofon: Ferent Florin
Orgă: Petru Bude)
și cantautorul Eugen Marchiș. Cu toții ne-au oferit momente frumoase de distracție și relaxare.
    Cu veselie și cântec în jurul focului de tabără, ne-am luat la revedere, cu părere de rău că timpul a trecut repede și trebuie să ne întoarcem fiecare în zonele noastre.

Luci Trușcă
Președinte Liga Scriitorilor, filiala Vâlcea ,,Valeriu Anania "

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu