Războiul nedeclarat dintre Occident și Rusia reprezintă o situație complexă și plină de ambiguități, în care regulile tradiționale ale conflictelor internaționale par să fie reinterpretate sau, uneori, ignorate complet.
În mod obișnuit, un conflict între două state, A și
B, ar impune ca orice terță parte care furnizează sprijin militar uneia dintre
părți să devină implicit parte la conflict, atrăgând astfel represalii din
partea celeilalte părți. Totuși, în contextul actualului conflict dintre Rusia
și Ucraina, Occidentul, care a sprijinit deschis Kievul prin livrări masive de
armament și echipamente militare, nu a devenit încă ținta unor represalii
directe din partea Moscovei. Această situație ridică întrebări importante și
provocatoare cu privire la natura acestui război și la strategia adoptată de
Rusia.
Deși în mod normal, conform regulilor nescrise ale
războiului, Rusia ar fi trebuit să reacționeze dur împotriva statelor care
sprijină militar Ucraina, realitatea a demonstrat o altă abordare. Rusia a preferat
să mențină conflictul în limitele Ucrainei, fără a extinde oficial teatrul de
război la statele NATO sau UE care furnizează asistență Kievului. Motivele din
spatele acestei decizii pot fi multiple și complexe. Unul dintre acestea ar
putea fi un calcul strategic menit să evite escaladarea unui conflict direct cu
NATO, ceea ce ar putea avea consecințe dezastruoase pentru toate părțile
implicate.
Pe de altă parte, această aparentă pasivitate a
Moscovei a fost interpretată de Occident ca un semn de slăbiciune sau
neputință, determinând astfel creșterea graduală a sprijinului militar pentru
Ucraina. De la livrări inițiale de armament defensiv, Occidentul a trecut la
furnizarea de arme ofensive avansate, iar acum se discută despre posibilitatea
de a oferi Ucrainei rachete capabile să lovească adânc în teritoriul rusesc.
Această escaladare a tensiunilor a condus la o reacție dură din partea
Moscovei, care a anunțat o posibilă revizuire a doctrinei sale nucleare,
sugerând că ar putea recurge la măsuri extreme în cazul în care teritoriul său
național ar fi amenințat în mod direct.
Cu toate acestea, este important să observăm că, în
prezent, Rusia a evitat să escaladeze conflictul pe un plan mai larg,
concentrându-se în principal pe teatrul de operațiuni din Ucraina. De ce nu a
acționat mai decisiv împotriva țărilor occidentale care susțin Ucraina? Un
posibil răspuns poate fi găsit în logica unui calcul strategic rece. Rusia ar
putea căuta să epuizeze resursele economice și militare ale statelor
occidentale prin prelungirea conflictului și prin crearea unei presiuni
economice considerabile asupra acestora. În acest sens, livrările masive de
armament și transferurile financiare către Ucraina ar putea să devină un factor
de destabilizare economică pentru Europa, care deja se confruntă cu rate
ridicate ale inflației și cu probleme economice majore.
România, ca parte a acestui context complex, se află
într-o poziție delicată. Cu cea mai mare rată a inflației din UE, țara continuă
să sprijine Ucraina atât prin livrări de bunuri, cât și prin achiziții masive
de armament. Cu toate acestea, aceste investiții masive în apărare ridică
întrebări serioase cu privire la eficiența lor pe termen scurt și la impactul
pe care îl vor avea asupra securității naționale. Este relevant de subliniat că
majoritatea echipamentelor militare achiziționate acum vor fi livrate abia după
2030, ceea ce înseamnă că, în cazul unei escaladări iminente a conflictului,
România s-ar putea găsi într-o poziție vulnerabilă.
Deși pare greu de crezut că se va ajunge la o
escaladare a violenței care să implice și alte țări, nu putem exclude complet
această posibilitate, având în vedere tensiunile geopolitice și riscurile unui
conflict extins. Într-un astfel de scenariu, România se găsește într-o poziție
deloc favorabilă. Deși este obligată de așa zisul “partener strategic” să
sprijine Ucraina, relația bilaterală dintre cele două state a fost marcată de
numeroase tensiuni și fricțiuni de-a lungul anilor. Ucraina, înainte de invazia
rusă, a adoptat măsuri care au afectat semnificativ interesele românești, în
special din punct de vedere economic si să nu uităm că Ucraina stăpânește
teritorii românești.
Drepturile românilor din regiunile istorice care
acum fac parte din statul ucrainean au fost treptat diminuate, în special în
ceea ce privește utilizarea limbii române în educație și în viața publică.
Recent, autoritățile ucrainene au închis biserici românești și au interzis
folosirea limbii române în școli.
Cu toate acestea, politicienii români par să ignore
aceste provocări istorice și tensiuni curente, concentrându-se în schimb pe
sprijinul necondiționat acordat Ucrainei. Ei se întrec în a promite cât mai
multe livrări de ajutor militar și umanitar, fără a lua în considerare
consecințele pe termen lung ale acestor decizii. O astfel de abordare poate
duce la o amplificare a vulnerabilităților României, atât pe plan intern, prin
agravarea problemelor economice și sociale, cât și pe plan extern, prin
exacerbarea relațiilor deja tensionate cu Ucraina. Și nimeni nu vorbește despre
riscul ca România să devină o țintă directă a unei posibile escaladări a
conflictului, având în vedere implicarea sa activă în sprijinul Ucrainei.
Autor:
Răzvan Bibire
Sursa:
www.desteptarea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu