Am zis mereu ca despre un popor poti sa afli orice studiind obiceiurile normale/comportamentul cotidian al cetatenilor. Afli mult mai multe decat din orice studiu savant. Cum e omul in lucrurile mici, asa e si in alea mari.
Inceperea anului scolar. Scoală centrala, sector 1.
Ii ghicesti imediat pe parintii care simt nevoia sa
epateze, pe cei care vor tot timpul validare externa – sunt aia care-si
impopotoneaza copiii, desi e total inadecvat pentru loc, moment si ora.
Ii remarci si pe parintii tefelisto-useristi,
care-si trimit copiii la fel de inadecvat, dar in sens opus – ca la plaja, fara
sa tina cont/sa stie nimic despre codul vestimentar sau eticheta. Nu cunosc si
nici nu le pasa.
Azi, festivitatea de deschidere. Sute de parinti.
Directoarea anunta intonarea primelor doua strofe din imnul national si invita
cinstita adunare sa participe activ.
Doua doamne (una fiind eu) au cantat incet (stiind,
evident, versurile), iar un domn a luat pozitia de drepti, in semn de respect
pentru imn.
In rest, toti ceilalti total dezinteresati, cu ochii
pe sus, vorbind, cascand etc. Nu le spunea nimic imnul. Bineinteles, nici
copiii din dotare nu stiau si nu erau interesati.
Un moment mic, dar un indicator urias. Astia sunt
cei care detesta orice guvernare, care viseaza in permanenta sa plece din tara
si pe care-i incurca pensionarii, bugetarii, colegii de munca, armata, vecinii,
sefii si care-ar da foc la holde fara sa clipeasca. Pentru ca daca n-ai
sentimentul apartenentei, nici nu-ti pasa.
Partea buna e ca nu-si bate nimeni capul sa ne
cucereasca. Nu-i cazul. Noi avem predarea neconditionata in sange.
Autor:
Valentina
Serbanescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu