Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Jucan, a anunțat marți că instituția a decis să îi solicite președintelui Nicușor Dan ca „educația media” să devină parte asumată a Strategiei Naționale de Apărare a Țării!!!
Auziți ce spune nătângul plătit din banii cetățenilor pentru ca să li se interzică acestora dreptul la exprimare liberă. Să vedeți cum îmbracă în haine sclipitoare adevăratul scop al nenorocitei intenții, ce cuvinte folosește, cum prezintă pericolele care ne pasc și, noi, inconștienți, nu le băgăm în seamă.
„Dezinformarea nu este un simplu fenomen online! Este o armă tăcută care nu lovește ziduri - ci minți, încredere și coeziunea unei națiuni. În fiecare zi, copii, tineri și adulți sunt expuși unei avalanșe de minciuni bine țintite: rețele de boți, conturi false, site-uri clone, teorii conspiraționiste, nostalgii comuniste sau fasciste ambalate seducător, dictatori-criminali prezentați ca salvatori ai păcii”, a transmis Jucan, într-o postare pe Facebook.
Cred că l-ați priceput. Libertatea de exprimare este principala cauză pentru situația aproape fără ieșire în care a ajuns țara. Faptul că vi se permite (evident, cu respectarea unor reguli) pe rețele sociale să scrieți și să spuneți tot ce gândiți este o mare greșeală, o lovitură cumplită în coeziunea de granit a nației noastre.
Așadar, ca să o luăm pe scurtătură, nu clasa politică, nu bandiții cu gulere albe care au jefuit țara, nu vânzătorii resurselor naturale, nu distrugătorii industriei, agriculturii, economiei, nu trădătorii de „neam și țară” cum bine îi definesc unii, nu incompetenții fără pregătire, lipsiți de judecată, nu jegurile cu mințile injectate plătite din afară pentru a distruge tradiția, istoria, religia, patriotismul sănătos al poporului sunt răspunzători, ci noi, voi, care ne permitem să vorbim, să scriem, să comentăm, să criticăm.
Sigur că durerea cea mare e exprimată directă, după introducerea menită să ne bage în ceață: „Aceste mecanisme nu doar că deformează realitatea, ele pot schimba alegeri, pot slăbi instituții și pot diviza o țară întreagă. Educația media înseamnă să ne protejăm copiii de manipulare, să întărim societatea și să ne apărăm democrația atât de greu dobândită. Este scutul care ne lipsește – și pe care trebuie să îl construim acum”.
Uite pe mine omul m-a convins. Uit și ce spunea cineva despre el acum vreo trei ani: „Omul știe ce vrea. Vrea bani de la stat. Cât mai mulți. Cu cât mai puțină sudoare. Și dacă are ocazia, mai vrea și să se afle în treabă. Să-și dea cu presupusul. Să dea cu pumnul în masă. Și să încerce, din răsputeri, să închidă gura presei”. Și al rețelelor sociale, aș adăuga.
Până una alta, domnul vice de la CNA nu este decât un impostor cu rang de ministru și cu o indemnizație lunară de 5.000 de euro, la care se adaugă, desigur, nenumărate alte avantaje. Un personaj care s-a plimbat de colo-colo în întreaga sa carieră, care numai viață profesională nu e. De colo-colo, în funcții publice plătite cu bani grei de stat. Și, de fapt, un analfabet.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu