miercuri, 8 octombrie 2025

Nici războiul nu mai e ce-a fost!

Practic putea nici să nu mai fie războaie, dar pare că nu merge așa. Conform Global Conflict Tracker, la acest moment avem 59 de focare de război active, în lume. Acum. Cifra este cea mai mare înregistrată de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, ori asta ar putea să ne sperie puțin sau măcar să ne dea de gândit. E război în Europa, știm noi care. În Americi sunt conflicte în Mexic, Columbia, Ecuador, plus „ordine cu armata pe stradă” în Statele Unite. Asia rămâne fierbinte, cu Irak, Siria, Yemen, Afganistan, Pakistan, India, Bangladesh, Myanmar, Filipine. În Africa sunt aproape 20 de focare de conflict armat. Ce facem noi aici?

În prim plan, Rusia. Care nu e în război, zice, are doar o operațiune specială, dar pe de altă parte se simte în război cu Europa și cu NATO. Nu cu Trump, pe el îl laudă că…își cunoaște interesele… Între timp, războiul/operațiunea specială a devenit altceva, un hibrid de speriat. Lumea forțează prețul petrolului jos, Ucraina bombardează instalații petroliere încât Rusia nu mai exportă ba chiar e gata să importe. Acum să vedem cine-i vinde, oare China, India, Turcia, Ungaria le revând al lor? Ar fi râsul curcilor…Rusia forțează cu „partizani” și cu hackeri reacția Europei care, bătrână fiind, se mișcă mai greu: de la drone ce blochează activități aeriene la avioane ce-și pierd GPS-ul în zbor, la o explozie ici-colo. Între timp, au tăiat apa caldă și gazul în Transnistria, că „n-au votat bine”, est-democratic, la alegerile din Moldova. Cam atât despre îmbrățișarea caldă a Marelui Urs. Sigur, nu că Vulturul american e mai prietenos, după cum se vede face pe aliați și prieteni cam ce face pasărea în zbor sau de pe cracă, pe noi. Atâta pot. Serviciile poloneze au descoperit conserve de porumb rusești cu explozibili și componente de drone. Nordicii sunt exasperați, cer Europei să se trezească înainte să vadă tancurile în piețe, ei știu, le-au mai văzut. Putin a anunțat recrutarea a 135.000 de tineri în această toamnă. Tot el face mișto și promite, râzând, să nu mai trimită drone. Bine, Trump bagă armata în propriile orașe, ceea ce nu e departe de același iz de dictatură. Iar generalul american Kellog zice ce zic și nordicii, dar cu cifre, anume că numai în materie de aviație, Europa fără SUA domină Rusia cu 4 la1, la fel la număr de militari și de nave maritime. Ce-i drept, cu războiul său hibrid, Rusia a dus Europei întregul război cu Ucraina, doar că probabil a greșit aici, pe plan economic nu poate câștiga. Vedem pe parcurs.

Dar noi, noi cum stăm? A explicat public Călin Hentea, doctor în științe militare, specialist în operațiuni informaționale, autor de cărți de profil. El definește așa războiul hibrid purtat de Marele Urs aici: ”Un conflict interstatal nedeclarat, necodificat încă de legile internaționale, care se desfășoară într-un mod coordonat, repet… coordonat! pe multiple planuri – politic, militar, diplomatic, economic, financiar, mediatic, cibernetic. Avem pe teritoriul țării noastre agenți de influență ai Rusiei la fel ca ai SUA sau ai UE. Diferența e că Rusia tratează România ca pe un stat inamic și caută să ne distrugă, pe când ceilalți sunt aliați. Avem inclusiv posturi de televiziune care acționează deschis ca agenți de influență ai Rusiei”, spune el. De asemenea, spune că agresiuni informaţionale asupra României au tot existat, din 1990 încoace, din partea Moscovei, Mineriadele sunt cazuri concrete (hopaaa!), dar ce se întâmplă din 2020 încoace e o premieră, pentru că „nu existau înainte mijloace tehnice de a duce aceste operațiuni până la nivel de cetățean”, cu aluzie la Tik şi Tok. Și da, spune că există susțină­tori ai ideilor antioccidentale atât în Armată, cât și în serviciile secrete, ba sunt și cunoscuți, ba dă și exemple. Și ți se cască un ditamai nod în gât, constatând că războiul e aici, doar că încă nu s-a folosit Kalashnikovul…

 

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu