Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a declara neconstituțională legea pensiilor magistraților deschide o nouă etapă politică pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan, dar și pentru stabilitatea coaliției de guvernare.
Surse juridice au indicat că legea a fost respinsă pe motive extrinseci, adică de formă, deoarece nu a fost solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe ultima variantă a proiectului.
Respingerea legii nu vizează conținutul său, ci procedura de adoptare, ceea ce înseamnă că Executivul poate reintroduce rapid proiectul în aceeași formă, cu avizul CSM inclus.
Totuși, o astfel de reluare ar întârzia cu luni de zile implementarea reformei asumate prin PNRR și ar putea genera noi tensiuni între Guvern și sistemul judiciar. În plus, decizia CCR pune presiune politică pe premierul Ilie Bolojan, care a legat legitimitatea Guvernului de succesul acestei reforme.
Premierul Ilie Bolojan a vorbit, la începutul acestei luni despre ideea unei demisii în urma unei eventuale decizii de neconstituţionalitate a legii care modifică pensiile magistraţilor.
Întrebat dacă mai ia în calcul demisia în situaţia în care CCR declară neconstituţională legea care modifică pensiile judecătorilor şi procurorilor, premierul Ilie Bolojan a răspuns:
„Să ştiţi că eu nu am spus asta, am spus că în condiţiile în care vii cu proiecte de lege importante care nu sunt validate, ai o problemă de legitimitate de a lua alte măsuri. Dar dacă se va pune vreo astfel de problemă vreodată, voi anunţa eu această situaţie, dar nu se pune o astfel de problemă în momentul de faţă” .
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu