marți, 4 noiembrie 2025

Drum lin în lumină, prieten drag!

 


Ioan Romeo Roșiianu
(3 august 1969 – 3 noiembrie 2025)

Un suflet nobil a părăsit vremelnic un trup prea obosit plecând în eternitate, acolo de unde a venit pentru a-și îndeplini menirea pământeană. Poet, scriitor, critic literar, om de televiziune și nu în ultimul rând un editor dedicat trup și suflet literaturii.

Ioan Romeo Roșiianu lasă în urma sa o vastă și impresionantă activitate literară care va sta mărturie peste veacuri despre omul care și-a dăruit ani frumoși din viață să sprijine și să promoveze colegii de condei prin amplele lucrări colective și antologii realizate cu multă dăruire și abnegație. De azi vom fi mai săraci, am pierdut un prieten, un colaborator de nădejde și un om de cultură. Îmi plânge sufletul.

Singura alinare mi-a rămas faptul că am avut onoarea să-l cunosc și personal nu doar virtual și să-l mai prind în viață în vara acestui an. A fost pentru prima și ultima dată când ne-am văzut, dar în clipa în care am pășit pragul casei sale împreună cu soția mea, scriitoarea Mihaela CD, am avut sentimentul că ne cunoșteam de o viață. Am petrecut o după amiază împreună pe care o voi păstra cu sfințenie în inimă, până ne vom revedea în eternitate.

A luptat cu boala nemiloasă cu multă demnitate. La despărțire, când ne-am strâns mâinile și ne-am îmbrățișat, mi-a șoptit cu o voce stinsă un adevăr crud pe care îl simțea, mi-a spus că nu ne vom mai revedea. Am încercat printre emoțiile și tristețea care mă invadaseră să-l îmbărbătez totuși, încercând prin aceea strângere de mână să-i dăruiesc energie și speranță asigurându-l că totul va fi bine. Îl rugam pe bunul Dumnezeu să facă o minune văzându-i suferința trupească.

Îi vom păstra vie memoria, de altfel poeții nu mor niciodată, operele lor rămân o flacără vie mărturisind nemurirea lor.

Din partea editurii Globart Universum, a revistei Poezii pentru sufletul meu și a familiei mele doresc să transmit cele mai sincere și profunde condoleanțe familiei îndoliate, de asemenea colegilor de condei!

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul acolo unde toți drepții se odihnesc.

Drum lin în lumină, prieten drag!

*************

Johnny CIATLOȘ DEAK
Senior Editor, Globart Universum Publishing House

Mihaela CD și Johnny Ciatloș Deak

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu