marți, 11 noiembrie 2025

Păcatele care nu se iartă


                                              de Gheorghe Pârja

Distinsa colegă de la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, prozatoarea și poeta Hanna Bota, licențiată în Teologie și Filologie, mi-a adus aminte de o carte admirabilă, clasică de acum, a lui Konrad Lorenz: „Cele opt păcate ale omenirii civilizate”, o carte căreia i s-au reactualizat, într-un mod evident, previziunile. Konrad Lorenz (1903-1989) a fost zoolog, ornitolog austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină, fiind considerat părintele etologiei moderne, unul dintre cei mai reputați oameni de știință din a doua jumătate a veacului trecut.

De ce este bine să citim această carte apărută în anul 1972? Deoarece omenirea pare să-și fi pierdut instinctul de conservare. Un rău cu multe chipuri amenință dezvoltarea omenirii și, în același timp, e tocmai rezultatul acestei dezvoltări. Da, pentru apărarea vieții sunt conservator! Care sunt păcatele comentate de Konrad? Suprapopularea, distrugerea mediului național, competiția umană acerbă, atrofierea simțurilor, degradarea generală, ruperea de tradiție, sensibilitate la îndoctrinare și cursa înarmărilor. Aceste pericole pot fi serios atenuate, își pot pierde capacitatea de a ne neliniști, dacă le cunoaștem cauzele. De aceea am scris acest text.

Observăm că multe dintre aceste păcate sunt luate în derâdere de unii dintre puternicii planetei. Cum ar fi distrugerea naturii, sfidând încălzirea climatică. Comparând amenințarea omenirii prin armele nucleare cu consecințele pe care le suportă din cauza celor șapte păcate capitale, autorul recunoaște că, dintre toate, păcatul al optulea este cel mai ușor de evitat. Cuvintele acestea, conform datării prefeței, 1972, aveau o altă rezonanță atunci. Politicile marilor puteri aveau un bemol în cursa înarmărilor, convinse fiind că omenirea ar trebui să înainteze către o pace planetară, pe care chiar o vedeau posibilă.

Acum, după cum merge lumea, amenințarea nucleară este mult mai vocală. Simțim neliniști din această pricină din cauza războiului din Ucraina. Etnologul-medic susține că procesele descrise în carte, în număr de opt, sunt legate cauzal între ele, amenințând să ducă nu numai la dispariția culturii, ci și a omenirii ca specie. Și nu sunt vorbe puse pe jar, ci o variantă pustie a vieții. Dacă în cazul unora dintre păcate se trag serioase semnale de alarmă, în cazul altora pare să nu avem vindecări la îndemână. Este bine să le cunoaștem căci „Orice pericol își pierde considerabil puterea de ne înspăimânta, dacă îi sunt cunoscute cauzele.”

Încerc să trec în revistă câteva păcate analizate de Lorenz. Suprapopularea Pământului este o temă des comentată. O consecință ar fi creșterea agresivității între oameni, dar și criza alimentară. Pustiirea spațiului vital natural nu distruge numai mediul exterior, ci și sentimentul pios al omului în fața frumuseții și măreției unei creații care ne este superioară. Dezvoltarea tehnologiei în detrimentul omului îl face să nu mai perceapă adevăratele valori umane. Tehnologia folositoare, complementară nu o exclud. De pildă, acest text l-am scris la calculator. Mă preocupă înstrăinarea relațiilor umane pentru a se izola în virtual.

Fenomen constatat și în preajma noastră, mai ales la cei tineri. De aici împuținarea sentimentelor și afectelor puternice în urma procesului de moleșire. Oamenii își pierd capacitatea de a trăi bucuria când înving obstacolele. Sfărâmarea tradiției o percepem la generația tânără, care se înțelege tot mai anevoios, din punct de vedere cultural, cu generația în vârstă. Această lipsă de identificare este cauzată în primul rând de lipsa de comunicare între părinți și copii. Înstrăinarea prin plecarea părinților la muncă în străinătate, iar copiii au rămas acasă în grija celor apropiați, are urmări majore. Se denaturează relația copiilor cu întreaga lume. Mai nou, a luat naștere o întreagă literatură care se ocupă de relația dintre părinți și copii, dezvoltând teorii pe o arie largă cu multe semne de întrebare. Se întâmplă ca părinții de astăzi să se ghideze după o cultură care a pierdut contactul atât cu nevoile de dezvoltare a copilului, cât și cu ceea ce au nevoie părinții pentru a satisface aceste nevoi.

Konrad ne descrie cum reacționăm la fenomenul de îndoctrinare. Parcă pe neștiute, cădem pradă celor care vor să manipuleze mari mase de oameni. Sondajele de opinie, tehnica reclamelor și moda abil dirijată îi ajută pe marii producători din Vest și pe funcționarii din Est să dobândească același fel de putere asupra maselor. Cei care sunt preocupați de problemele sociale ale societății, această carte le poate aduce serioase lămuriri. Cu toate că studiul a fost realizat cu o jumătate de veac în urmă, problemele abordate sunt extrem de actuale. Mai ales cele referitoare la al optulea păcat. Cel cu bombele nucleare.

Trăim într-o lume în care se urmărește uniformizarea populației. Spune autorul: „Ura nu te face doar orb și surd, ci te poate face incredibil de rătăcit în lume.” Este un antidot puternic la confuzia contemporană. Cartea poate fi citită în pdf.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu